Campania ”Copilul meu nu mănâncă” continuă. Saptămâna aceasta vă vorbesc despre ce nu trebuie să facem niciodată când vine vorba de mesele copiilor și ce am putea încerca – o nouă perspectivă la care vă invit să reflectați și pe care o puteți încerca acasă. Astăzi vă voi vorbi despre voi, despre noi. De la noi trebuie să vină schimbarea, nu de la copii! Cei care vă așteptați să vă vând o metodă prin care copiii să mănânce mai mult, acest material și acest proiect, în general, nu este pentru voi! Vă rog, întâi de toate, să citiți și să semnați acest manifest!
Manifestul părinților la masă – ce să nu facem niciodată
Citiți și repetați după mine, cu voce tare:
”Copile drag, jur că de azi înainte nu o să te mai forțez niciodată să mănânci! Nu îți voi mai da mâncare atunci când nu îți este foame și nu voi mai insista să mănânci tot din farfurie! Nu o să mai insist să mai iei o lingură și încă o lingură! Nu te voi bate niciodată ca să mănânci! Nu te voi obliga și nu voi țipa la tine!
Dragul meu mic, promit ca țin minte ce alimente nu îți plac și îți fac silă și nu le mai aduc pe masa din bucătărie, pentru tine, decât atunci când vei cere tu!
Promit că am răbdare cu tine și că nu mă înfurii, dacă ai zile când nu vrei să mănânci! Dragul meu, promit că atunci când ceri, îți voi da să mănânci! Nu mă voi răzbuna pe tine, că nu ai dorit acum 1 oră să servești masa cu noi și nici nu te voi lăsa să flămânzești! Sunt mama ta și te iubesc, sunt alături de tine, când ai nevoie de mine și când îmi ceri mâncare, chiar dacă sunt obosită și supărată că lucrurile nu merg mereu așa cum vreau eu!
Eu, mama, voi zâmbi la masă și mă voi bucura de mâncare alături de tine! Eu, tata, nu voi sta încruntat și nu te voi plezni peste mâini, pentru că te-ai murdărit jucându-te cu mâncarea sau pentru că, în loc să mănânci îți pui mâncare în cap și pe față și râzi zgomotos! Noi, mami și tati, nu vom țipa unul la altul și amândoi la tine, nu vom vorbi despre nimic la masă – facturi, bani, școală sau serviciu – , nu vom răspunde la telefonul mobil și nu vom da sms-uri în timpul mesei, nu vom da drumul la televizor!
Copile drag, te primim cu noi la masă, nu te mai ținem legat într-un scaun înalt, singur. Și nu mai stăm toți să ne uităm la tine în gură, să te aplaudăm dacă mănânci și să înjurăm dacă scoți afară mâncarea! Scăunelul tău va sta alături se scaunele noastre și noi vom mânca cu poftă, cu toții, ne vom servi unul pe altul cu mâncare și te vom lăsa și pe tine să apuci mâncărica cu mânuțele tale! Ne vom prosti și ne vom maimuțări cu toții, chiar dacă masa va dura mai mult decât avem noi timp, oamenii mari!
Copile drag, mâncarea înseamnă dragoste și viață! Facem legământ aici, cu toții, că vom semna acest manifest și îl vom urma, în fiecare zi a vieții noastre împreună sau separat!”
Copilul meu nu mănâncă! Ce vrem, de fapt, de la copii?
Dragii mei, cum spuneam, eu nu mi-am propus să vă învăț cum să îi determinăm pe copii să mănânce mai mult! Nu, obiectivul nostru, al părinților, este acela de a-i ajuta pe copii să dezvolte o relație normală cu mâncarea și să mănânce într-un timp și ritm firești la masă, fără plânsete și fără lupte sau vărsături. Copiii au nevoie să se simtă fericiți când mănâncă și să înțeleagă singuri ce cantitate de mâncare îi ajută să devină sătui.
Sa ne respectăm copiii!
Respectul pentru copil nu înseamnă să îi facem toate poftele și să ne transformăm în bucătari profesioniști, care prepară zilnic câteva feluri de mâncare, cu scopul de a-l impresiona pe cel mic. Respectul pentru copil înseamnă să avem în gând faptul că el este o ființă independentă și e liber să aleagă în anumite limite. Să îi oferim hrană și să îi permitem să aleagă în ritm propriu și în cantitățile cerute de corpul lui.
Niciodată să nu lăsați un copil să flămânzească! Să nu vă luați după binevoitori și să credeți că cei mici vor cere ei mâncare, dacă le este foame. Nu toți copiii cer și nu toți copiii știu mereu când le e foame!
Nu lăsați copiii nemâncați ca să îi pedepsiți pentru un comportament al lor! Nu folosiți mâncarea nici ca recompensă! Mâncarea trebuie să aibă rol de hrană doar!
Copilul meu nu mănâncă – atitudinea corectă a părinților
Nu uitați, obiectivul nu este să îl facem pe copil să mănânce mai mult, decât dacă acesta are indicație de la medic în acest sens, pentru că nu se încadrează în parametri normali pentru vârsta lui.
Porțiile pentru copii sunt diferite de cele pentru adulți! E valabil și pentru iaurt și pentru fructe. Dacă un copil mic nu termină un iaurt, nu insistați și nu vă întristați!
Nu oferiți copiilor tratații între mese! Mai ales celor care, la masă, nu au un apetit prea mare. Dacă până la ora mesei au ronțăit continuu, e normal să nu le mai fie foame!
Nu faceți feluri de mâncare diferite pentru copii! Preparați aceeași mâncare pentru toată familia, eventual fără sare. Noi procedăm așa cam de pe la 10 luni ale Măriucăi și se dovedește că merge. Doar că nu adăugăm potențiatori de gust în niciun preparat, doar condimente naturale.
Amintiți-vă că gusturile se cultivă și e nevoie de răbdare și perseverență până când un copil acceptă anumite feluri de mâncare sau alimente. Uneori, e posibil ca pe unele să nu le accepte niciodată!
Toți copiii se nasc cu preferința pentru gustul dulce, iar unii moștenesc anumite gusturi – ex: aversiunea pentru amar sau acru. Anumite preferințe pot apărea din viața intrauterină sau din primele luni de viață – gusturi din laptele mamei. Cu toate acestea, preferințele se învață prin experiențe, iar cele moștenite se pot educa și ele, la rândul lor.
Copiii refuză periodic alimente și există și o teamă pentru alimente noi. Aici este, de fapt, punctul de cotitură pentru noi, părinții – cum să îi facem pe copii să încerce gusturi și texturi noi. În episoadele următoare ale campaniei ”Copilul meu nu mănâncă” vă voi învăța ce am aflat eu și am aplicat cu succes.
Expuneți copiii, cât mai devreme, la cât mai multe gusturi și texturi, ca să vă bucurați împreună de acceptarea lor la masă!
Sfătuiți-vă cu medicul vostru pediatru cât mai mult, pentru că sunt copii care, într-adevăr, dezvoltă tulburări de alimentație. Se pare că 25% din copiii normali trec prin așa ceva…
Fricile cele mai mari ale părinților
Recunoaștem că cele mai mari frici ale noastre sunt 2:
- anemia
- copilul va muri de foame.
Anemia este un pericol, într-adevăr, însă nu cantitatea mâncării va rezolva această problemă de sănătate, ci consumul de anumite alimente sau de suplimente. Cel mai bine e sa vorbiți cu medicul pediatru, să faceți analizele specifice la sânge și apoi să aflați care sunt alimentele care vă ajută în acest sens, în afară de cele animale, la care ne gândim cu toții din start. Atenție, nu dați copilului suplimente cu fier, decât dacă vă recomandă medicul! Poate fi foarte periculos!
Ca o persoană să ajungă să moară de foame, trebuie mai întâi să piardă multe kilograme și să se îmbolnăvească foarte rău. Vă dați seama cât suntem de panicoase, da? 🙂
Episodul 1 al campaniei ”Copilul meu nu mănâncă”:
Copilul meu nu mananca! O campanie florinabadea.ro dedicata parintilor
Voi ce probleme aveți, legate de alimentația copiilor voștri?
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici
28 de răspunsuri la “Copilul meu nu mănâncă – ce să nu facem niciodată și ce putem încerca”
copilul meu are 3 ani. cere de mancare, deschide frigiderul cand ii este foame, doar ca are numai anumite tipuri de mancare. preferate sunt: iaurturile, branza cu smantana, paine cu pate, paste simple cu parmezan, lapte de vaca, fructe facute mousse, omleta. cam atat. niciodata nu a mancat orice, dar mai avea in meniu borsurile sau supele de orice fel, sarmale sau dovlecei umplti, brocoli. cand aii este foame daca ii ofer altceva inafara de cele pe acre le prefera incepe sa planga si fuge.
E drept, copiilor le place rutina. E valabil si pentru mancare. Dar cu alti copii mananca, la gradinita sau la petreceri? Poate mergeti la un atelier de gatit pentru copii sau poate faceti o petrecere tematica acasa – un fel de Mini Chef. 🙂 Ce zici?
la gradinita nu mananca nimic….doar paine si desertul.o sa incerc sa gatesc impreuna cu ea. poate asta e solutia. multumesc pentru raspuns.
E pe incercate. Vezi asa daca apar imbunatatiri. Mai vorbim apoi.
Nu am să înțeleg niciodată părinții care obligă copiii să mănânce. Dar oare lor le-ar plăcea să le bage cineva mâncare pe gât, deși nu le e foame? Noi am lăsat-o pe Ingrid să experimenteze, dar prin puterea exemplului. Nu poți avea pretenția ca un copil să mănânce ceea ce tu nici măcar nu guști, de exemplu. Cred că este de datoria noastră să avem un regim alimentar echilibrat, tocmai pentru a nu face eforturi în ceea ce privește alimentația copilului. Mâncăm toți aceeași mâncare pentru că e sănătoasă pentru toată familia. Noi, cel puțin, așa gândim. Ah, și îmi place la nebunie când Ingrid are chef să se picteze cu mâncare din cap până-n picioare! 😀
Abia astept sa o mai vad pe Ingrid! 🙂 Salutari voioase! Ma bucur tare mult ca sunteti niste parinti blanzi! Felicitari!
Multumesc! M-ai facut sa ma simt vinovata pentru zilele in care faceam scandal ca nu mananca si sa fiu mandra pentru toata perioada asta in care m-am trezit la realitate si mi-am ajutat si inteles copilul.
Nu, nu, draga Raluca! Nu trebuie sa te simti vinovata! Nu asta e ideea.
Am reparat. Ma simt pentru atunci… nu am stiut sa imi respect suficient copilul din punctul asta de vedere.Stiam asta. Azi doar mi-am amintit. Si e bine si asa. Nu se stie cand risti sa repeti greseli.
Asa este! Te imbratisez cu admiratie!
Atitudinea mea este: copilul meu nu mananca in aceasta perioada.
PS: perioada care a durat 4 luni si pare ca a intrat in vacanta de o saptamana :)))
Rabdare, Irina! In jurul varstei de 14 luni se pare ca au iarasi o perioada in care refuza solidele…ma pregatesc si eu. 🙂 Bunica deja e pe starea de alerta si se mira cum de nu sunt eu asa de calma. 🙂
Fetita mea are 14 luni acum si de vreo 2 sapt abia dc mananca. Ea n-a mancat bine niciodata, dar ca acum… e drept ca a fost si racita, i-a iesit si prima masea. Nu mai vrea sa vada scaunelul de masa. Nu mai vrea nimic cu lingurita. Isi mai baga ea in gura cateva bucatele din ce avem la masa. Tu cum ai trecut peste aceasta perioada?
Dupa experienta cu 2 sugari anorexici…nu pot decat sa zic ca e nebun cine obliga copiii sa manance si crede ca va functiona.
Nu sunt de acord deloc cu unul dintre pasaje “Niciodată să nu lăsați un copil să flămânzească! Să nu vă luați după binevoitori și să credeți că cei mici vor cere ei mâncare, dacă le este foame. Nu toți copiii cer și nu toți copiii știu mereu când le e foame! ”
Pentru noi flamanzirea a fost singura solutie care a functionat, da infometarea, ati citit bine! 🙂
Da, cei mici cer ei de mancare, cand li se face foame, daca nu au fostr obligati jumatate din zi sa manance, copiii, majoritatea celor fara probleme speciale, stiu cand le este foame
Eu zic ca, pentru doi fost copii anorexici, au o relatie ok cu mancarea acum. Nu mananca orice, nici nu cunosc vreun om care sa manance orice, eu nu mananc orice, unul dintre ei mananca un nr limitat de alimente si este ok asa. Acelea sunt preferintele lui si se dezvolta bine.
Roxana, te contactez in privat, ca sa stabilim daca ne poti zice povestea voastra! Multumesc ca ne scrii!
Felicitari, Florina, pentru campanie! Adevarul este ca treaba cu (ne)mancatul este o frica tare raspandita in Romania printre parinti.
Ma apucase si pe mine uitatul putin crucis si nu la primul, ci la al doilea copil, cand se presupune ca ai ceva mai multa experienta.:)
Mi-a trecut repede. Mi s-ar parea incomparabil mai frustrant pentru el sa i se interzica un aliment, daca ar ajunge in extrema cealalta.
Ina, multumesc! Da, asa e! Am primit multe mesaje, de o saptamana incoace, de cand am lansat acest proiect. Cele mai multe au fost pozitive! 🙂 Ceea ce ma bucura. E nevoie sa ne reamintim niste lucruri, daca le-am stiut candva, sau sa le invatam, daca nu le-am stiut niciodata. Salutari voioase!
Este foarte frumos articolul, dar cred ca e cam irealist! Am un baiat de 5 ani care nu stie gustul unei rosii netratata termic,unui ardei, castravete, salata verde….si lista este ffff lunga….nici gustul unei cirese, visine,capsune, zmeure si lista este din noua lunga. Am incercat totttttttt tottttt ce am putut sa il fac sa accepte in stare cruda aceste alimente…tipa, ne spune ca il otravim…si multe altele; daca ar fi dupa el ar bea lapte toata ziua si ar manca cascaval!! ATAT! Desigur ca bolile lui sunt multe….pt ca serios vorbind nu ar avea cum un organism saracit de toateeee vitaminele si minerale existente in fructe si legume sa lupte cu vreun virus.Concluzionand, nu pot pune in aplicare ce e in articol! Deci pt noi, total nerealist!
Mari, salutari voioase! Eu as zice doar ca acest proiect poate fi util multor persoane, dar ca exista si exceptii. Voi sunteti una dintre aceste exceptii. Sigur ca te inteleg, poate fi frustrant si poate parea pentru tine doar teorie. Iar eu nici macar nu pot contrazice, pentru ca nu va cunosc si nu stiu situatia voastra – de unde au plecat lucrurile si cum au evoluat in timp. Ce pot sa imi permit sa zic e ca poate ar fi bine sa cauti sfatul unor specialisti. O echipa multidisciplinara: medic pediatru, medic nutritionist si psiholog. Adica e clar ca lucrurile nu pot sta asa, corpul copiilor, cum zici si tu, are nevoie de energie luata din fructe si legume, are nevoie de vitamine si are nevoie de protectia lor imunitara. Dar probabil tu deja faci asta, iar eu scriu aici doar pentru ceilalti cititori, sa ii ajutam si pe ei cu idei. Daca te pot indruma catre cineva de specialitate, te rog sa imi scrii in privat! Ganduri bune!
Nu vreau sa generalizez dar eu cred ca in cazul multor mamici ‘obsesia’ pt mancare vine din mai multe prejudecati: in copilaria mea daca nu mancai tot din farfurie era… rusine sau pacat etc La fel daca ai un bebelus, copil mai slabut e clar ca tu ca mama nu faci ceva bine, nu gatesti corespunzator, deci prin urmare nu esti o mama buna. Si lista poate continua.
Pf, da, e si asta, sa stii. Dar sunt si multe altele. Ramai cu noi, le vom dezbate pe toate!
Copilul meu care are acum 1 an si jumatate manca numai alimente care ii dadeau dureri de burtica pana a renuntat de tot la mancare. I-am facut analize si am aflat ca are intoleranta alimentara la tot ce manca el cu placere ( histamina si glutenul din preparate, lactate, rosii, morcov, usturoi, pepene rosii etc.
Reiese ca instinctul copilului de a evita ce ii face rau nu functioneaza mereu, spre mirarea tutuor. Eu ma bucuram ca manca pana nu a mai mancat deloc.
Provocarea mea e sa gasesc alte alimente potrivite pentru situatia lui si sa le si accepte. Este tare greu sa invat sa gatesc pentru toata familia ce trebuie el sa manance si deseori cand fac asta ajung sa mananc doar eu cu sotul meu pentru ca bebe nu vrea sa se atinga din diverse motive, reticienta de nou ori plictiseala de acelasi preparat, teama de a-l durea burta, nepasare, nici nu stiu. Acum mananca quinoua, orez, cartofi, rareori carne, ficatel de pui si orice fruct.
Problema e ca nu stiu cum sa ma tin de schema lui de mancaruri deoarece ii mai dau si ce ii place desi nu tolereaza bine. Am inceput si eu sa ma cert cu mancarea din cauza acestei suparari, mananc cu veselie totate preparatele dar e frustrant sa fii asa limitat in alegeri.
Nu sunt absurda, cred ca si eu gresesc cu ceva, treptat am invatat tot felul de strategii, inclusiv cele scrise in articol atat de coerent.
Sper doar sa creasca si sa inceapa sa manance.
Stiu ce zici. Imi pare tare rau. Am o prietena care trece prin asta si e fff dificil. Gatit de la 5 dimineata zilnic. Pachetel ptr scoala. Mereu si mereu stresul mancarii. Si lipsa orizontului de timp in care va trebui sa se tina de acest proces…E obositor si dezolant. Iar pentru copilasul asa de mic..ce sa inteleaga el?!
Nu stiu ce sa iti zic, doar sa iti urez putere si sa te imbratisez! Strans de tot!!
Buna ziua. Bebelusul meu are 11 luni, alaptat ex clusiv. Am inceput diversificarea la 6 luni, fara succes pana acum. Pur si simplu nu deschide gura, muta capul sau plange. Daca ii pun desene mananca mecanic, deschide gura chiar daca nu a inghitit si mananca cat ii dau ( un castron de bebelusi). Fara desene sau muzica pe telefon nu functioneaza nimic. Mancam cu fetita la masa, dar tot nu accepta sa o hranim. Incercam sa ii facem pofta, nu funcționează. Am incercat metoda BLW, dar ia bucatile de pe tavita, le strange tare in manuta, se uita cu sila la ele si apoi le da drumul pe jos. Niciodata nu duce la gura. Sunt disperata, luna viitoare are un an si este un copil nediversificat, nu o atrage mancarea absolut deloc, niciodata nu a cerut nimic de la noi desi mancam numai in fata ei, incercand sa ii facem pofta.Am facut analize la sange, la urina si fecale. Toate sunt bune. Greutatea ei este buna. S-a nascut la termen cu 3.150 kg si acum la 11 luni are 9 kg, arata chiar dolofana, dar este doar datorita laptelui matern..Pur si simplu nu mai stiu ce sa fac… vrea sa fie alimentata numai la san. Indiferent cat ii este de foame, refuza solide si plange pana o pun la san. Noaptea se trezeste de 2-3 ori si mananca…Poate ma puteti ajuta, nu mai stiu cui sa cer ajutor…
Mădălina, buna! Cu medicul de familie și medicul pediatru ai vorbit? Oricum până pe la 10 luni bebelușul abia se obișnuiește cu alimentele și înțelege că acestea îi satisfac foamea. Sfatul meu e să cauți un specialist din lumea medicală, pentru că poate să nu fie nimic, sau pot fi cauze medicale.
Dragă Mădălina, sunt si eu in exact aceeasi situatie ca si tine, desi copilul meu are acum 1 an si 7 luni. Daca ai gasit vreo solutie s-o faci sa mănânce, te rog, spune-mi si mie ca peste 2 luni începe grădinița si nu stiu ce sa mai fac.
Multumesc,
Annabella
Buna Annabella. Si eu sunt in aceeasi situatie cu baiatul meu de un an si 6 luni si de aceea as fi dorit sa stiu daca al tau copilas s-a mai imprietenit cu mancarea si cum a fost experienta cu cresa. Si al meu urmeaza in curand sa mearga la cresa si ma ingrijoreaza. Multumesc
Bună ziua. Copil 3 ani jumate.nu mănâncă fructe, legume și mâncare în general, își face scârbă când ne vede și pe noi ca mâncăm. Are doar anumite alimente care le mananca: pateu, conserve, șnițele, piure, parizer și cașcaval. Uneori mai mănâncă și omleta. La grădiniță abea mănâncă, îmi spun doamnele ca abea reușesc sa ii dea o lingura de ciorba. Am încercat și cu siropuri de pofta de mâncare și sa îl cert și sa ii explic frumos dar nu vrea. L-am ținut și fără lapte toată ziua și degeaba. Va rog frumos dacă ați putea să îmi dați un spat pentru ca nu mai știu ce sa fac ca să mănânce. Va mulțumesc o zi buna.