Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Cum a fost în Wellness Fairy Retreat, ediția 1

Mă pregătesc de ediția a 2-a a programului meu offline de coaching de grup – Wellness Fairy Retreat. A trecut deja o lună de când am închis ediția 1, suntem pe la casele și activitățile noastre, dar încă mai vorbim despre cum a fost la început de septembrie la Pensiunea Livada Bunicului. Dacă ar fi să alegem un singur cuvânt pentru acest proiect, eu aș alegere: conectare. Au fost momente cu adevărat magice, chiar din momentul în care am parcat fiecare și ne-am îmbrățișat. După 1 an de când ne-am văzut doar online, momentul întâlnirii față în față a fost cu adevărat emoționant.

Am gândit prima ediție a programului Wellness Fairy Retreat la început de an. Am rezervat din primăvară toată pensiunea, cu toate cele 3 case ale sale. Și mi-am propus să dedic programul doar femeilor cu care am mai lucrat până atunci. Așa se face că locurile s-au ocupat imediat ce le-am anunțat și, pentru că cineva a avut o problemă în familie, locul a revenit altei doamne pe care nu o cunoșteam. Am avut înscrieri din toate programele pe care le-am conceput și facilitat încă de când a început pandemia: Wellness Fairy Factory (12 luni), Detox (12 zile), Breaking Up With Sugar (30 zile).

Conceptul a fost pe cât de simplu, pe atât de reconfortant: 3 zile în mijlocul naturii, la final de vară, cu hrană locală și relaxare prin drumeții, exerciții de respirație și stretching, energizare prin pilates, timp și spațiu personal, conectare la sine și la energia tribului. Am gătit singure și cu susținerea echipei Saladmaster România, am mâncat direct din merii livadei, toate fructele și legumele din meniul nostru au fost toate culese din grădinile locale, ne-au însoțit câinii în drumeție pe lac și la orele de yoga, fetele noastre au preparat lasagna și gofre, pe care le-am mâncat cu dulceață fără zahăr adusă de o invitată.

S-au spus povești, s-au scos la suprafață dorințe și frici, s-au legat prietenii între femei, de parcă se știau de-o viață. La final, s-a plâns mult și s-au făcut planuri de viitor. Ne-au ajutat în acest scop și instrumentele de coaching Points of You. Au fost multe momente de ”aha” și, ca de fiecare dată, după ce s-a depășit bariera de început, parcă nimeni nu se îndura să plece și să lase cardurile din mână.

Bineînțeles că am avut un program, pentru fiecare dintre 3 zile. Dar am ținut morțiș să nu avem un program ”ca la corporație”, ca fiecare să aibă timp cu sine, de reflecție, de scris în agendă, de notat întrebări, de observat trăiri și tot așa.

Una dintre surprize a fost tombola pe care am organizat-o cu Saladmaster, partenerul principal al retreatului, cu ajutorul căruia am și gătit 3 dintre cele 6 mese. Așa că cineva a plecat acasă cu un wok de colecție, de care se va bucura pe viață (produsele au garanție pe viață). Dar, desigur, ceilalți sponsori ai evenimentului au adus și ei bucurie în goodie bag-urile pentru toate cele 17 invitate ale primei ediții: nutrivita.ro (Gerble, Gerlinea, Isostar.), Yves Roche, OptiFibre, Herbal Essences.

Nu a fost un retreat de detox, dar meniul gândit a fost echilibrat. Au mâncat și fetele care țineau dietă fără gluten și fără lactate. Gustările au fost formate din fructe locale, precum și gustări dulci și sărate, dar fără zahăr. Cuvântul cheie a fost echilibrul, chiar dacă s-a șoptit pe la colțuri că a fost prea multă mâncare. 🙂

A fost frumos, m-am întors acasă cu rezervorul plin, deși a fost obositor pentru mine. Deh, organizarea consumă resurse, nu e așa simplu. Dar a fost exact ce și-au dorit fetele participante. Iar pentru mine, după vacanța mea de vară, a fost cea mai frumoasă experiență a anului. Chiar m-am simțit de parcă aș fi fost acasă la mine și am primit 17 invitate peste weekend. 🙂

Vă las în compania câtorva impresii, așa cum mi le-au scris și mie doamnele mele dragi, participante la prima ediție a Wellness Fairy Retreat.

”Am ieșit din zona de confort și m-am simțit bine, am reușit să îmi iau timp pentru mine. Sunt mai încrezătoare că pot face lucruri pentru mine. Și mi-a plăcut mult schimbul de idei/experiențe cu celelalte participante.” Silvia Chiriță

”Pentru mine au fost valoroase activitățile noi, care m-au luat prin surprindere, însă m-au surprins foarte plăcut. Nu m-aș fi gândit, de exemplu, cu o zi înainte de eveniment, că voi sta întinsă pe un covoraș de yoga, într-o iarbă deasă, parfumată, de un verde intens, privind un cer minunat de septembrie, ascultând o mantra. Pentru mine aproape toate activitățile au fost noi, nu am mai experimentat până acum cooking show, yoga, sesiuni de respirație. Mă bucur mult că am avut această șansă de a participa la un asemenea eveniment. Am plecat cu relaxare în corp, pace în suflet, bucuria experiențelor noi, dar și cu “teme” pentru acasă privind activitățile de zi cu zi. Am plecat cu relaxare, pace interioară, stimă de sine ridicată.” Mădălina Hodor

”Conexiune, comunicare, încredere. Deconectarea de grijile cotidiene și relaxarea dobândită într-un cadru de poveste. Retreat-ul m-a ajutat să mă conectez cu mine prin întrebări și activități. Am plecat cu o stare de bine, liniște, relaxare. Cadrul în care s-a derulat programul a fost de poveste, conexiunea care s-a creat între femei care se vedeau pentru prima dată a fost incredibilă. Meniul variat, drumețiile, sesiunile de yoga și de cunoaștere, toate m-au încărcat cu energie pozitivă, mi-au dat încredere că sunt pe drumul către cea mai bună versiune a mea. Recomand această experiență!” Mihaela Nițuleasa

”A fost ca o întoarcere spre mine, spre feminitate, mi-am depășit anumite frici: de nou, de necunoscut. L-am simțit ca pe un program complet.” Monica Botea

”Un eveniment foarte bine organizat, în cele mai mici detalii. Mixul de participanți a fost minunat, a fost un cocktail cu de toate. Am adorat locația și plimbările în natură! Mi-a schimbat puțin perspectiva asupra a ceea ce trăiesc în această perioadă, dar mi-am setat niște idei despre cum aș vrea să fie viața mea de aici înainte.” Adelina Pasat

Cred că imaginile vorbesc de la sine:

  • Gazda
  • Susținătorii evenimentului:
  • Partenerul principal al Retreatului și mesele delicioase pregătite. Vreți rețetele? 🙂
  • Bunătăți
  • Activitățile

 

Ediția a 2-a: Wellness Fairy Retreat, 12 – 14 noiembrie 2021

Vă invit și pe voi să vă înscrieți la ediția a 2-a a programului Wellness Fairy Retreat, care se va desfășura la Youness Wellness Clinic, în această toamnă.

Pentru rezervarea locului, e nevoie de plata avansului de 400 lei, urmând ca până la final de lună să se facă plata integrală. AICI este linkul de plată, dar sunt și toate detaliile (dacă e pentru voi, ce beneficii vă veți lua de aici, ce activități vom desfășura).

Pentru că toți ne întrebăm ce se va petrece cu mobilitatea noastră în luna noiembrie, am vorbit si cu partenerul pentru locație, ne vom primi banii înapoi daca va fi carantină în următoarele luni, fără perspectiva de organizare a evenimentului. Altminteri, pentru alte tipuri de restricții, vom reprograma evenimentul. Știți cum s-a procedat cu toate biletele la concerte, vacanțe etc.

Ca și data trecută, dacă cineva are o problemă de sănătate dovedită de certificat medical, își va primi avansul înapoi. Dacă doar se răzgândește, suma respectivă poate fi folosită pentru consiliere cu mine, pentru slăbit/sănătate digestivă/meal planning – plan alimentar pentru toată familia etc. Nu vreau să piardă nimeni bani când este într-o relație cu mine, însă și eu am responsabilitatea organizării unui eveniment într-o perioadă destul de tensionată din viața noastră și vreau ca toată lumea să fie ok.

Dați-mi un reply la acest email, dacă vreți să mă întrebați ceva sau vă bate gândul să vă înscrieți și încă nu sunteți lămurite pe deplin cu ceva. Am ocupat deja jumătate de locuri, așa că primesc cu inima și brațele deschise orice femeie care dorește să își facă un cadou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.