De ce alegeți case și mașini și nu educația copiilor?

Știu, vin sărbătorile și eu, în loc să fiu preocupată de cozonaci și sarmale, am alte neliniști. Și mai țin și post. Adică mă straduiesc să fiu mai bună și să nu judec, mai ales. Doar că de data aceasta chiar am această curiozitate și vă rog să mă ajutați să o satisfac. Totul a început de la dezbaterea pe marginea acestui articol, despre note. Normal că sunt multe de zis. Dar mai sunt și opțiuni. Printre care, învățământul privat. Totuși, mulți părinți aleg să ignore educația privată a copiilor, nu din lipsa de bani. Preferă să direcționeze banii către case și mașini. Consideră că aia e, copilul trebuie să se adapteze la școala românească, că nici ei nu au crescut în puf.

Mă blochez. Pentru că nu înțeleg. Vrem ca ăștia mici ai noștri să aibă parte de o școală bună. De mediu bun și sănătos, care să le transmită nu informații cu orice preț. Vrem să se dezvolte emoțional, în timp ce și învață. Să fie curioși și veseli, nu blazați sau deprimați. Dar nu vrem ca noi să facem ceva. Vrem să se schimbe sistemul, dar noi să nu facem nimic. Aruncăm cu noroi în profesori și sistem, de parcă sistemul nu ar fi format tot din oameni. Ca mine și ca tine. În timp ce noi ne vedem de ale noastre și cheltuim banii pe lucruri care să ne satisfacă self esteem-ul. Să fim serioși, rata la o ditamai casa costă peste 2.000 lei/lunar. Leasingul la mașină, desigur nu Logan, e și el peste 1200 lei. Desigur, la toate acestea apar cheltuieli conexe precum asigurări și altele.

Fiecare știe bugetul lui. Și sper, spre binele lui, că știe ce face cu el. Deși, la cum stăm în țara asta cu gradul de îndatorare, cred că nu prea știm ce facem cu banii. Dar totuși, oameni buni, de ce nu luați în calcul învățământul privat pentru copii? Nemulțumirile sunt mari și nu are legătură cu profesorii. E oarecum o falsă problemă. Oameni buni și oameni mai puțin buni sunt în fiecare branșă. Problema noastră cu sistemul de stat e de altă natură, legată de reformă. Reformă care s-a încercat la începuturile anilor 2000. Făcută pe genunchi și necontinuată oricum, a dat greș. Ce avem azi? Programe îngrămădite și sufocante, manuale greșite și neatractive, neadecvate. Iar dacă nu există un dialog real între experți și sistem, așa vor rămâne de-a pururi. Pe de altă parte însă, sistemul nostru de învățământ public a reușit să stimuleze mulți copii la competiții internaționale ori copii pasionați care au absolvit magna cum laude facultăți și acum lucrează ori aici, ori în afara țării și se bucură de o viață bună, de calitate. La urma urmei, despre asta e vorba, nu?

Dar să revenim la partea cu sistemul privat, care ar putea fi o opțiune pentru părinți nemulțumiți de sistemul public de învățământ. Părinți cu venituri ok, care le-ar permite susținerea unei școli private, nu o fac. Susțin că nu au bani, că e scump. În realitate, banii se duc pe lucruri. O mașină își pierde valoarea cu 20% imediat ce iese de pe ușa fabricii. Nu mai zic că atunci când ai rată la casă o mașină de 30.000 euro, cel puțin, e chiar lux. În timp ce copilul suferă, pentru că la școală nu se pune accent pe dezvoltarea lui emoțională și personală, educație pentru sănătate și propriul corp nu se face, iar el e expus comportamentelor abuzatoare ale unor profesori, psihologi nu sunt în școli, mișcare nu face, nu îl întreabă nimeni dacă îi place ce face și afară nu iese cu zilele, mai ales la grădiniță. Nu peste tot e așa, desigur, sunt cazuri și cazuri.

Am o prietenă cu mai mulți copii. Cei mari, amândoi, sunt la o grădiniță privată. E un efort mare, bineînțeles. Dar a recunoscut că e cel mai important lucru pentru ea. Și a recunoscut că vacanțe exotice nu fac oricum, copiii sunt mici. Optimizează foarte bine celelalte cheltuieli, în timp ce picii se bucură de educație și de un mediu sănătos, așa cum și-a dorit dintotdeauna. Acest lucru e cel mai important pentru ea, nu mașinile scumpe, ori casa somptuoasă.

Am stat mult și m-am gândit după ce am vorbit cu ea. Nu am încetat să o admir. Mi-am dat seama de cât sacrificiu de sine e în stare această femeie mamă. Practic, banii pe care eu îi dau pe vacanțe anual, ea îi dă pe educație. De ce? Credeți că ea nu își dorește vacanțe? Normal că da, doar că mai are un pic de răbdare și le planifică pe ale lor în alt ritm. Din nou de ce? E valoarea ei cea mai importantă. A fost greu să admit că între călătorii și educație eu am ales (până acum) o valoare mai importantă pentru mine – călătoriile. Dar tot eu mi-am spus că valorile se modifică în timp, nu sunt fixe. Lucrez la asta. Pentru că eu cred în educația copiilor ca cel mai bun start în viață.

Primul meu copil a ajuns la o școală vocațională, încă din clasa a 5-a, prin examen. Aici zarurile sunt deja aruncate. Continuăm munca împreună. Dar pentru al 2-lea am ales deja o grădiniță privată. Și ne gândim la școală privată, e o opțiune. Pregătim până atunci terenul, mai scăpăm de alte obligații, le reducem cât putem. Studiem și piața de educație privată. Facem ceva. Dacă nu sunt capabilă să fac ceva pentru schimbarea sistemului, decât la nivel micro, fac altceva ca să reduc din impactul pe care acest sistem l-ar putea avea asupra sufletului meu cel mai mic.

Nu vreau să îmi sacrific copiii. Nici să vadă și ei, că așa am văzut și eu. Nici să se obișnuiască, că viața e grea. Au suficient timp la dispoziție să vadă multe lucruri când vor fi mari. Acum vreau să se bucure de oameni pasionați în jur, buni la suflet, de un mediu sănătos, care să le permită să fie creativi și spontani. Să se simtă în largul lor și încrederea în sine să le crească, în mod natural. Să le placă ce și cum învață și să nici nu simtă atât de mult. Rămâne de văzut dacă acest lucru va fi posibil la o școală de stat sau privată, mai avem timp.

Să nu uităm că succesul copiilor la școală vine ca rezultat al echipei părinte-copil-profesor.

Mașina e ok dacă mă duce din punctul a în punctul b. Nu mă definește. Dar educația copiilor mă definește. Am alte bucurii și mă simt destul de puternică și fără ultimele modele și mărcile de renume. Cât despre casă, suntem ok, nu îmi mai bat capul. N-am făcut datorii care să ne cocoșeze, tocmai ca să putem avea opțiuni, în funcție de ceea ce vrem să alegem pentru copiii noștri.

Dar vreau să știu părerea voastră. Ce ziceți, cum e cu educația copiilor versus dorințele părinților legate de case și mașini?

Later edit: acest material nu intenționează să denigreze sistemul public de educație. 

P.s: am scris aici despre lucrurile de care au nevoie copiii pentru succes în viață