Categorii
Nature

℗ Ritual de îngrijire a tenului în 3 pași, cu produse anti-aging

Cred că despre ten și îngrijire au curs și vor mai curge râuri de texte online. Și mă bucur că e așa. Cu fiecare articol nou mai aflăm ceva sau ni se mai reamintește o informație care ne-a scăpat la un anume moment din viața noastră de femei. Iar partea de ritual de îngrijire a tenului e mereu binevenită, să ne reamintească baza.

Se știe că tenul la 40 de ani e rezultatul obiceiurilor de când eram niște fetițe. Sigur că nu e târziu să începem de azi să ne preocupăm de el, dar să nu ne mirăm că durează un pic mai mult până va ajunge la un echilibru. Și nu numai că durează mai mult, dar e nevoie să fim și mai atente în ceea ce privește constanța cu care facem anumite lucruri pentru ten. Cu alte cuvinte, rutina, iubitele mele, ținută cu sfințenie, e ceea ce readuce tenul la viață și îl face să fie cooperant, să ne arate în oglindă sănătate și vitalitate. 

Ca și voi, am testat și eu multe creme și ceva serumuri de-a lungul timpului. Și în prezent mai testez, nu mă pot opri la una singură, mai ales că sunt multe branduri preferate care dezvoltă noi și noi game pentru diferite nevoi. Dar, indiferent de ceea ce testez, nu abandonez ceea ce se numește un ritual de îngrijire a tenului.

Ultimul test pe care l-am făcut este cu produsele Yves Rocher din gama Elixir Botanique, pe care le-am avut și în goodie bag-uri la ultimul retreat. Ce mult mă bucur că am putut să ofer și femeilor dragi care vin în tabere cu mine ocazia de a testa inovațiile în materie anti-aging de la Yves Rocher. 

Sunt 2 produse care mie îmi plac mult în această gamă. Primul este Serul fortifiant anti-poluare. Un produs care este de de 5 ori mai concentrat fata de restul produselor din gamă, un adevărat elixir vegetal al tinereții. 

Și mai este Crema pentru zona ochilor, care e de fapt un Roll-on iluminator cu efecte anti-oboseală, care hidratează conturul ochilor, protejează împotriva poluării și reduce ridurile și liniile fine. Îmi place mult, am simțit că m-a ajutat în ultima vreme, mai ales că am avut o perioadă obositoare, am muncit mult la laptop sau a trebuit să citesc mai mult (examene, cursuri noi pe care le pregătesc etc.).

rutina ingrijire a tenului

De ce îmi place gama nou apărută – Elixir Botanique

Între 97% și 99% sunt ingrediente de origine naturală.

Este o gamă vegană, fara silicon, fără parabeni sau uleiuri minerale.

Îmi place că noua gamă este pentru toate tipurile de ten, toate vârstele, fie bărbați și femei. Deci, mai ales pentru persoane ocupate sau care nu au mai avut experiență cu atâtea produse în rutină, e ușor de folosit și fără multe bătăi de cap. 

Și îmi place mult faptul că ambalajele sunt eco-friendly: au deschidere laterală, ceea ce înseamnă cu 41% mai puțin carton utilizat & fără film din plastic. Acest mod de prezentare a dus la 1.8 tone mai puțin plastic pe an produs de companie, am citit într-un raport al lor și mă bucur, trebuie să îi felicit. 

Eu mereu zic că cel mai bun testimonial îl oferă fața când vine vorba de creme. 🙂 După rutina aceasta minimă în 3 pași timp de 2 săptămâni, de când le testez, eu am observat așa:

  • pielea pare mai odihnită și mai luminoasă;
  • parcă nu mai am pungi sub ochi, în diminețile nu prea bune;
  • o simt mult mai catifelată, mai ales că după o scanare a tenului făcută de Mădălina Duport, (Beauty Coach-ul meu preferat), am primit recomandarea de hidratare și de cremă adecvată în acest sens;
  • În general, mă bucur de un aspect mai sănătos al tenului. 

E drept că din ianuarie până acum, de la scanarea tenului încoace, am mai luat unele măsuri: am schimbat demachiantul și am renunțat la apa micelară. Cred că toate aceste schimbări, plus faptul că am grijă în continuare la fotoprotecție, au contribuit la aspectul luminos al tenului. Dar partea legată de reducerea fină a ridurilor de la ochi și aspectul de piele fermă sunt sigură că se datorează noilor produse. 

Toată gama Elixir Botanique promite că fortifică pielea, ajută în lupta cu radicalii liberi, hidratează, întârzie efectele îmbătrânirii. Acum revin la observația mea de la început de articol: dacă doar din când în când folosiți crema de ochi și altădată pe cea de zi, nu se vor vedea astfel de efecte. Ele sunt observate pe femei care au o rutină de îngrijire constantă. Ca să nu avem vorbe legate de așteptări. 🙂 

Aș vrea să vă mai spun despre creme și seruri câteva vorbe, ca să știți de ce sunt speciale. 

Serul fortifiant anti-poluare – rezultate:

  • Efect anti-rid imediat;
  • Protecție împotriva particulelor poluante;
  • Hidratare instantă;
  • Mai multă strălucire. 

Cum se folosește: de către oricine, chiar dacă NU A MAI FOLOSIT NICIODATĂ UN SER.

  • În fiecare dimineață, înainte de crema de zi;
  • Ca un ser pentru zi, alternând cu un ser tratament pentru noapte;
  • Pentru toate tipurile de ten;
  • Pentru bărbați și femei de orice vârstă. 
  • În compoziția sa s-a folosit o asociere de plante simple (ingredientele active): Micro-Alge Tetraselmis și Călțunaș.
  • CĂLȚUNAȘUL provenit din Bretania – este benefic pentru stimularea oxigenului în celule, pentru a le revitaliza și pentru a le reîncărca cu energie. 
  • MICRO-ALGELE TETRASELMIS – oxigenează și stimulează apărarea antioxidantă a pielii, enzimele de detoxifiere și oxigenarea. Ele sunt niște alge microscopice prezente în toate mările și oceanele. Sunt din familia Fitoplanctonului, sursa numărul 1 de oxigen din lume. 

Crema reparatoare de zi

rutina de îngrijire a tenului

Beneficii:

  • Detoxifică și repară;
  • Protejează pielea de efectele dăunătoare ale poluării;
  • Reduce ridurile și liniile fine;
  • Fortifică pielea.

Textura ei este de gel-cremă. Are aloe vera.

rutina de îngrijire a tenului

Cremă antirid cu efect detoxifiant FPS 50+

rutina de îngrijire a tenului

Imediat oxigenat, tenul este detoxificat, protejat împotriva efectelor nocive ale poluării responsabile pentru îmbătrânirea prematură a pielii. Datorită nivelului său înalt de protecţie FPS 50+, acest fluid acţionează precum un veritabil scut contra razelor UVA/UVB – ce accelerează îmbătrânirea cutanată și apariţia petelor pigmentare.

După 1 lună, se pare că liniile fine și ridurile sunt reduse, tenul este reparat, fortificat și pare că strălucește de sănătate.

Eu încă nu o folosesc de o lună, vă spun după aceea ce și cum.

rutina

Crema reparatoare de noapte

  • Detoxifică și revitalizează;
  • Reduce ridurile și liniile fine;
  • Fortifică pielea;

Textura e de gel. Are ulei de macadamia.

Crema iluminatoare anti-oboseală, pentru zona ochilor

  • Hidratează conturul ochiului;
  • Intensifică privirea;
  • Protejează împotriva poluării;
  • Reduce ridurile și liniile fine.

Textura este de gel-fresh și are aplicator roll-on. 

Are acid hialuronic și perle iluminatoare.

So, ladies, haideți să vedeți cum facem un ritual de îngrijire a tenului din aceste produse. 

1. Începem cu serul Elixir Botanique, ce conține o textură ultra-fresh. Formula sa, ultra-concentrată în Micro-Alge Tetraselmis și Călțunaș din Bretania, ne oxigenează, detoxifica și întărește pielea.

În fiecare dimineață, după curățare și tonifierea tenului și înaintea aplicării cremei de zi, luați 1 picătură de produs și încălziți textura între palme, respirați adânc, de 3 ori, apoi aplicați prin presiune, cu ajutorul palmelor pe față și pe gât. Tehnica se numește tapotare (presiune a palmelor pe ten).

2. Se aplică crema de zi

3. La final, se aplică crema pentru conturul ochilor. 

NU uitați de pașii: 

  1. Curățare cu un demachiant blând față – ochi
  2. Toner blând 

Înainte deci de serum. 🙂 

Ce mai vreau să zic e că visul meu e să intru odată în laboratoarele Yves Rocher, să fiu acolo, să văd cum se fac cremele astea. 🙂 Că prea mi se pare fain acest proces de a aduce natura în cremele de față și nu numai. Am un scrub de corp din colecția de Crăciun, incredibil e. 

Pentru gama Elixir Botanique experții lor au dezvoltat un complex de noi ingrediente active provenite din Bretania, ca să ofere un plus de eficacitate pielii: Extractul de Călțunaș, care spuneam că stimulează mecanismele de oxigen ale pielii și Micro-Algele Tetraselmis, care stimulează mecanismele de detoxifiere ale celulelor.

Datorită acestei combinații de ingrediente active puse împreună de cercetătorii Yves Rocher, sunt generate acțiunile antipoluare și anti-îmbătrânire și stimulate mecanismele de oxigenare. Astfel, pielea se fortifică, este detoxificată și protejată împotriva agresorilor externi. Se poate ocupa de daunele de zi cu zi, mai bine.

Inspirați de sinergia Pământ-Ocean (ce îmi place mie formularea aceasta), oamenii de știință Yves Rocher și-au combinat cunoștințele în știința plantelor și biotehnologia marină pentru a crea o (altă) inovație în produsele de îngrijire a tenului. 

Sper să fiți și voi curioase să testați această inovație, acum că vine primăvara și că veți avea nevoie de o reîmprospătare pe toate planurile. Și poate adoptați un ritual de îngrijire a tenului care să vă facă bine, pe termen lung.

Îmbrățișări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.