Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Ziua Recunoștinței – voi pentru ce sunteți recunoscători azi?

Azi am avut o zi mai liberă, în sfârșit. Am muncit tot weekendul trecut și mi-am promis ca luni să mă odihnesc. Dar luni a fost tot zi de muncă. La fel și marți, până seara, târziu. Iar miercuri am închis ultima fereastră de zoom la ora 21.00. Așa e misiunea pe care mi-am ales-o. Mă captivează într-atât încât ajung ușor la exces. Dar ce bine că a venit și ziua de joi și conjunctura a fost de așa natură încât am reușit să reduc un pic motorul. Am deschis chiar o carte în mijlocul zilei. Și, în timp ce căutam ceva pe internet, mi-a apărut mesajul cu ThanksGiving Day (Ziua Recunoștinței). M-am oprit încă o dată să mă gândesc la acest mesaj al universului.

Deși azi nu am mâncat prânzul cu fetele mele, mi-am dat seama că sunt recunoscătoare pentru faptul că anul acesta am avut posibilitatea să mănânc cu ele de prânz. Ca ele să aibă mama cu ele acasă, care să le pună o ciorbă caldă pe masă. Sunt atâția copii care stau singuri în timpul zilei, legați la calculator și fără un adult care să le fie sprijin în timpul zilei. Poate mănâncă un sendviș sau poate nu mănâncă nimic. Sau devorează bomboane și alte dulciuri toată ziua.

După ce ani la rând, în timp ce Maria era mică, mi-a fost greu să lucrez de acasă, anul acesta parcă mi-am găsit locul. După diferite rotații din cameră în cameră, din martie până acum, copila mea cea mică mi-a oferit camera ei ca să îmi fac birou. Așa că lucrez dintr-o cameră colorată, cu draperie roz și perdea cu zâne și baghete magice. Sunt înconjurată de urși panda și o martinică imensă, iar cărțile care îmi țin companie sunt de povești fantastice sau din seria Pete Motanul. Iar pitica mea le spune tuturor cu mândrie că mama lucrează din camera ei.

În timp ce scriu, Teo face o pauză de la lecții. Mă întreabă dacă am mâncat și îi zic rapid că nu, de la prânz. Pleacă. Mă bucur de copilul acesta, care face curând 12 ani și se măsoară zilnic cu mine. Se bucură de cât de repede crește. Iar când o întreb pentru ce e recunoscătoare azi, îmi răspunde fără să respire: ”Că trăim bine!”. Iar mie mi se umplu ochii de lacrimi. Revine după o vreme și mă trezesc în fața mea cu o farfurie. Are un ardei tăiat în 2 jumătăți și umplut cu humus cu busuioc.  ”Hai că sigur îți e foame, azi cine știe ce ai mâncat pe unde ai fost!”. Și ochii mei se umplu iar de lacrimi.

Azi, de Ziua Recunoștinței, e ziua în care suntem cei mai tineri, cei mai frumoși și cu mințile cele mai întregi. Și asta nu trebuie să uităm. În jurul nostru oameni mai tineri sau mai vârstnici se sting. E un privilegiu că trăim și o binecuvântare că suntem sănătoși. Atât cât suntem acum. Ne îngrijim să fim și mai bine sau măcar să rămânem așa.

Mâncăm în fiecare seară împreună și în jurul mesei noastre miroase a bine și a iubire. În privirile lor verzi se vede bucuria momentului de fi acolo cu ambii părinți. Ne chițăim, ne înecăm cu mâncare și ne bâțâim așa cum doar în 4 și la această vârstă putem face. Anul acesta am descoperit mâncăruri noi și gusturi noi, mâncăm pește mai mult și fructe de mare de 2 ori pe săptămână și orezul negru a devenit preferatul lor. Încă mai fac nazuri la ciorbe, dar sunt sigură că peste 20 de ani le vor căuta cu înfrigurare prin frigiderul nostru.

Mă bucur că anul ăsta s-au certat mai puțin și s-au jucat mai mult împreună. Că pitica a învățat să deseneze de la sora ei mai mare. Că au glume împreună și că dorm împreună câteva seri din săptămână.

Cum le facem pe toate? Păi nu le facem. Avem zile în care rufele zac în living și masa din dining e plină de cărți și caiete, de acuarele și carioci. Încă nu avem un program de manevrat mașina de spălat vase, ca să nu ne mai întrebăm al cui e rândul să o debaraseze și mai sunt zile în care uităm de gunoi, deși pubela noastră nu e foarte departe. Sunt zile în care mama și tata ne împăturesc rufele când vin la noi sau când ne iau pâine din drum. Mă epuizează școala, nu pot să mint. E ceva prin care îmi doresc mult să nu mai trec și la Maria și caut variante în acest sens, că mai e destul de puțin până atunci. Aș vrea să se redeschidă măcar gradinița curând.

Dar mă bucur că aici unde stăm copilele noastre au cu cine să se joace. Că pot petrece chiar și iarna 2 ore afară, în curte, cu prietenii vecini. Fac tot posibilul să le îndemn să iasă, deși de multe ori nu au chef să mai pună atâtea haine pe ele și ar fi mai comod un film sau un desen animat.

E bine, e cald în casă, curge apă caldă la robinet, suntem cât de cât independenți cu casa, avem și bune și mai puțin bune în viață. Am reușit să le luăm pe toate așa cum vin, una după alta. Anul ăsta ne-a trezit de tot și, pe de o parte, e bine că s-a întâmplat așa. Câteodată, reușim și să nu mai luăm așa în serios lucrurile. Ne bucurăm de ziua de azi. Și facem planuri doar pentru mâine. Și mâine tot așa. E Ziua Recunoștinței și vreau să sărbătorim și asta.

Trimit un gând de recunoștință către Bunuțul azi și unul către voi! Bucurați-vă de ce aveți și de ceea ce sunteți! De Ziua Recunoștinței și în fiecare zi!

Credit foto: Ioana Dodan – The Fab Squad. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.