De ce contează echilibrul hormonal atât de mult și ce puteți face
Știați că există conceptul de rezervă fiziologică a organelor?
Aceasta este capacitatea inerenta a unui organ de a rezista la solicitări (ritmul de viață, traume, operații etc) și de a-și redobândi homeostaza (echilibrul). Pe măsură ce înaintăm în vârstă, rezerva aceasta scade. După vârsta de 30 de ani scade cu câte 1 procent pe an, de exemplu. Atenție: rezerva fiziologică e un aspect crucial al longevității! Cu cât ne protejăm și ne îmbunătățim mai mult capacitatea funcțională, cu atât suntem mai capabili să ne refacem după stres și boală, expunere la toxinele din mediu, traume fizice.Dar să ne întoarcem la diferența dintre sexe când vine vorba de echilibru hormonal. De ce există o asemenea diferență? În primul rând, pentru că femeile nasc copii. Sarcina solicită în exces glandele endocrine, care produc hormoni precum estrogen, testosteron, cortizol, hormoni tiroidieni, leptină, insulină, somatotropină. Dacă organele nu au suficiente rezerve fiziologice pentru a ține pasul cu aceste solicitări crescute, putem avea de suferit. De aici să nu înțelegem că doar femeile care nasc au experiența dezechilibrelor hormonale, pentru că nu este așa.Din păcate, problemele hormonale sunt principala cauză a îmbătrânirii accelerate, care se produce atunci când hormonii cu rol în formarea mușchilor și a oaselor scad mai rapid decât hormonii care descompun țesuturi pentru a produce energie. Rezultatul este că celulele noastre se uzează mai mult și se refac mai greu, ceea ce ne face să ne simțim și să arătăm mai bătrâne decât vârsta noastră reală. Netratate, dezechilibrele hormonale pot avea consecințe grave, inclusiv osteoporoză, obezitate și cancer de sân. E important să aducem hormonii din organism la nivelurile lor optime, atât individual, cât și în ceea ce privește raporturile dintre ei.Adevărul și mai crud e că hormonii pot face adevărate ravagii asupra stării de sănătate fizică și emoțională a unei femei. Multe dintre noi habar nu avem despre excesul de cortizol, deficiența de cortizol sau despre ce înseamnă dominanța estrogenică, nu-i așa? Ori deficiența de progestreron și excesul de hormoni androgeni. Dar văd colăceii de pe burtă, părul care pică, au senzația de ”ogar afgan” permanent (parcă aleargă constant de la o sarcină la alta zilnic), au probleme cu somnul, dureri de cap, probleme cu pielea (eczeme, îmbătrânirea tegumentară), lipsa libidoului (ar face orice altceva în afară de sex cu partenerii lor).Ca să vă dau câteva exemple, lucrurile funcționează cam așa:
- Excesul de cortizol vă face să vă simțiți obosite, agitate însă; el comandă corpului să înmagazineze combustibil în locuri de unde poate fi folosit ușor - de ex: sub formă de grăsime în jurul taliei;
- Deficiența de cortizol este consecința pe termen lung a excesului de cortizol, care ne face să ne simțim epuizate;
- Deficiența de progesteron provoacă infertilitate, transpirații nocturne, insomnii și cicluri menstruale neregulate;
- Excesul de estrogen (dominanța estrogenică) sporește riscul de apariție a sensibilității mamare, chisturilor, tumorilor fibroase, endometriozei și cancerului de sân.
- Nivelul prea ridicat de hormoni androgeni, precum testosteronul, e principala cauză a infertilității, a pilozității și a acneei.
Mai sunt multe de explicat pe tema aceasta, le voi aborda în materiale separate în viitor.Știm cu toții sper că sistemul endocrin ”vehiculează” hormonii, care îndeplinesc diferite funcții pe parcursul unei zile. Chiar și cele mai mici schimbări în nivelurile de hormoni pot însemna efecte adverse în corp, inclusiv stres în plus. Simptomele se pot agrava de-a lungul timpului și un dezechilibru hormonal poate duce la probleme de sănătate cronice.În mod comun, dezechilibrul hormonal ne poate afecta starea de spirit, apetitul, libido-ul și starea generală de sănătate. Din păcate, unii factori sunt complet în afara controlului nostru (cum ar fi înaintarea în vârstă). Dar partea legată de managementul stresului și dieta sunt la îndemâna noastră și influențează în mod major balanța hormonală. Funcționarea normală a glandelor și producția de hormoni sunt influențate de diverși factori: alimentație, stil de viață, mișcare, emotii, vârsta și ovulația.Atenție și la cosmeticele convenționale, șampoanele, gelurile de duș, săpunurile, pastele de dinți și numeroase alte produse de îngrijire personală. Acestea conțin parabeni, fenoxietalon, ftalați și alte substanțe perturbatoare endocrine. Xenoestrogenii din produsele de îngrijire a pielii sunt foarte dăunători, deoarece sunt absorbiți direct în țesuturi și astfel nu au nicio șansă de a fi detoxifiați prin ficat. Parabenii au fost detectați în celulele unor persoane cu cancer de sân, iar unele reziduuri de pesticide și dioxină din cosmetice sunt corelate cu incidența crescută a endometriozei, de exemplu.
Vestea bună despre echilibrul hormonal
Vestea bună e că și cele mai aparent neînsemnate decizii legate de stilul de viață pot reface echilibrul hormonal, pentru unele dintre noi.Știința a demonstrat că deși materialul genetic ne controlează biologia, există o soluție care se bazează pe alimente bogate în nutrienți, suplimente și schimbări în stilul de viață și care ne poate menține genele permanent în modul ”reparare”. Așadar, indiferent de predispoziție, felul în care vă mișcați, vă alimentați și suplimentele pe care le luați vă pot modifica expresia codului genetic. Aceasta este epigenetica, de fapt.
Ce e de făcut pentru echilibrul hormonal dorit
Din fericire, cheia e la noi. Dacă vrem să ne reechilibrăm balanța hormonală, avem nevoie să ne resetăm cam cu totul: alimentația să devină mult mai verde și mai ”clean” (în mare parte bazată pe legume și fructe proaspete, cu multe fibre), ca să vindecăm intestinul și toată ”autostrada” până la creier. Îmi e sincer greu să înțeleg o femeie care spune că nu poate să mănânce atâtea legume și nu vrea să renunțe la zahăr și cola. Când este evident că suferă. :(Dar și să abordăm tot planul de wellness: somn, managementul stresului, mișcare, expunerea la toxinele externe. Evident, suplimentele sunt parte din noua viață, iar vizitele la medicii endocrinologici și ginecologi sunt obligatorii. Nu uitați să vă verificați imagistic sânul, ovarele și colul o dată pe an!Pentru a lucra împreună într-un program de echilibrare hormonală de nutriție și wellness, puteți să îmi scrieți la adresa: contact@florinabadea.ro.Sursa foto: aici