Jurnal de începător la sală: episodul al 6-lea - am obosit!
Pf, iar e luni. După weekend sunt mereu obosită. Weekendul ăsta m-au obosit petrecerile cu adulți și copii. Bineînțeles, când am venit acasă nicio zână nu dăduse cu praf magic, ca să calce, să facă curat, ghiozdane, cumpărături sau mâncare. De aia nu îmi plac mie zânele mereu, că ele sunt doar cu distracția, când vine vorba de mop sau cratiță, dispar în aburii imaginației noastre, acolo de unde au venit!Weekendul celălalt am fost plecați, deci am intrat luni direct în activitate. Cu o săptămână înainte, treabă pe la doctori. Duminică seara, când îmi privesc agenda, simt că mă ia cu amețeala, de la înălțimea mea, deloc mică. Toate ca toate, dar de la final de an încoace, nu mai am un weekend fără febră musculară. Dacă mă așez, cu greu mă ridic. O întoarcere simplă pe salteaua patului e cea mai mare provocare. Statul în șezut devine sport extrem. Uneori, brațele mele sunt atât de încordate, încât nu le pot folosi. Un lucru e bun, am pus copilele la treabă, nu mă mai aplec să strâng jucării.Frați și surori, am obosit! Gata, mă las! Prea multe manevre pentru mine: pregătit echipament, să nu uit adidașii, unde mi-e prosopul, aoleu sticla de apă? Ochii pe ceas, ca pe butelie, operațiunea îmbrăcat acasă și dezbrăcat acolo, ca să mă echipez, după care, operațiunea inversă. Pe slow motion de data asta, că după antramente cu greutăți, la constituția mea de barză, nu mai nimeresc nici cheia de la vestiar.Am obosit, am obosit și gata! Renunț acum, în clipa asta! Îi înțeleg pe toți cei 90% oameni de bună credință care umplu cu entuziasm sălile de sport pe 2 ianuarie, ca pe 30 să se declare înfrânți. Sigur trec prin același proces ca mine! Azi am chiulit de la yoga. A fost ziua mea de deep work. Am scris până mi s-au tocit pernuțele de la degete. Puteai să mă suni cât pofteai, că nu îți răspundeam. Simțeam deadline-urile cum îmi sufla în ceafă. Am tot tras de ele, dar azi a fost ziua aia în care am descoperit că nu se mai poate, pur și simplu, că dacă mai trag, mi se vor rupe în față. Asta în timp ce încă mai fac grimase după antrenamentul de vineri. Și după ce am jurat că de la yoga nu lipsesc niciodată. Voi ce ați fi făcut în locul meu??Cineva zicea că e un prag critic și că dacă rezist până la primăvară, sunt deja asimilată (??). Ha, ha, care primăvară? Calendaristică, astronomică sau primăvară la munte? Eu vreau să mă opresc acum, îmi lipsește energia de a mă pune pe traseu. Că odată ajunsă în pantofii de sport, are grijă antrenorul să mă pună la treabă!!După aia, stau și mă gândesc nițel. Ca în orice, dacă sunt obosită, mai bine mă odihnesc decât să renunț, nu? Îmi amintesc că m-am simțit mai creativă decât oricând și că sigur are legătură cu endorfinele secretate în timpul sportului. Ca ultima oară, în drumeția de pe munte, săltam că o căpriță prin zăpadă și nu am gâfâit deloc. Că nu mi se mai face așa foame și că somnul nu îmi mai este așa fragmentat.Și că veni vorba de somn, mai bine merg să mă culc, ca să las hormonii să își facă treaba în intervalul de timp cel mai potrivit pentru ei. Mai e și mâine o zi să revin asupra gândului de a renunța. :)Sursa foto: arhiva personală