Astazi are 7 ani si deja infatisare de fetita…mare. Nu stiu cand a trecut timpul, de la bebelusul cu pielea fina si roz, cu miros de bebe, la fetita inalta si cu codita in vant, care are din ce in ce mai multe accente de independenta si de afirmare a personalitatii. Cand era micuta, ma tot intrebam de unde mirosul pregnant al pielii ei si daca nu cumva si scutecele Pampers aveau si ele rolul lor la intretinerea acestui miros de bebe. Caci odata ce ne-am desprins de ele, impreuna cu perioada de bebeluseala parca s-a dus si din mirosul de bebe…
Cea mai frumoasa perioada din viata unei mame e inceputul, care desi e si cel mai greu, e cel mai cald si induiosator. E momentul in care mama are posibilitatea sa se simta cea mai mama, in care bebele este cel mai dependent de ea, in care sunt lipiti pentru o perioada amandoi, ca pentru a prelungi parca cele 9 luni, in care au fost impreuna pas cu pas si tot ce facea mama ajungea si la bebe, intr-un fel sau altul. Cand mama simte ca acea perioada este aproape de final, spune de ce cele mai multe ori ca daca ar putea sa zica stop timpului, sa ii pastreze pentru o perioada mai lunga puiul in acea perioada de candoare si gingasie si odata cu ea, perioada aceasta de bebeluseala, de complicitate intre ea si bebelusul ei.
La 7 ani perioada aceea e indepartata si imi mai amintesc vag unele lucruri. Imi amintesc ca aproape nu stia sa planga, fosnea incet si mai tare si apoi izbucnea intr-un plans suparat, daca nu reuseam sa ii satisfac din primele trepte ale plansului nevoia ei de atunci. Imi amintesc manutele ei mici si firave, care ma atingeau pe fata si care ma faceau sa simt o caldura minunata, sau piciorutele ei pe care le misca frenetic tocmai cand eu trebuia sa ii schimb scutecul. Imi amintesc rasetele ei cand ma maimutaream si o dragaleam la baie sau la culcare si cat de fericita era la masajul de seara. Simteam cum creste sub mainile mele care o masau cu ulei si cum se bucura fara seaman, asteptand cu nerabdare in fiecare seara acest moment. La final, era un bebe curat, vesel si fericit, mirosind a nou si a proaspat, pregatit de o noua noapte aventuroasa. 🙂
Probabil asa simtim toate, acum, la 7 ani, ca parca nu mai avem o asa mare contributie in viata lor. Sunt seri in care nu vor baie si ii fugarim prin casa la ore nepermise pentru varsta lor, sa doarma. Sunt altele in care vor sa manance, desi abia s-au ridicat de la masa, sau dimineti in care gasim lumina aprinsa in camera, ramasa asa de cu seara, de cand noi am adormit inaintea lor. Sunt zile in care nu vor cu nici un chip sa dea pijamaua jos de pe ei sau zile in care nu doresc sa iasa din casa. Bebelusul dornic de rutina si vesel la auzul si vederea ei se transforma incet incet intr-un copil care vrea sa sparga regulile si sa isi afirme personalitatea. Amuzant si firesc, desigur. Dar bebeluseala e departe, iar mie imi e dor de bebelusul meu cu ochi verzi si gurita vesela, odinioara foarte vesel la tot ceea ce ii propuneam. Si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc din cand in cand ca imi vreau bebelusul inapoi! 🙂
Sursa foto: Noriel
