Anul nou a inceput, asa cum ne doream (unii dintre noi), cu zapada si cu intentii bune. Fapt care ma face sa imi amintesc de rezolutiile acelea studentesti de genul ”de maine ma apuc de invatat” si cat de mult ne amuzam toti pe seama lor chiar si astazi. Am finalizat perioada de leneveala maxima de sarbatori, care ne-a scos din ritm mai rau decat o vacanta la all inclusive de peste 30 de grade, si am revenit in forta cu rezolutii care sunt menite sa schimbe radical anul 2016 pentru fiecare dintre noi.
Intentii bune, implementare cu adevarat dificila, mai ales daca implica schimbari la toate nivelurile vietii noastre. Daca ne-am propus schimbare si la nivel profesional, dar si la nivel personal – familie, nutritie, relatie, miscare – toate acestea deodata, dupa parerea mea e putin probabil sa putem duce deodata implicatiile pe care un asemenea proces le aduce dupa sine. Sa nu uitam ca suntem oameni, ca rezistenta la schimbare ne caracterizeaza, desi nu vrem sa recunoastem, si ca oricum o lista exahaustiva de rezolutii e inutila, daca nu avem in gand si in inima mai intai motivatia pentru care vrem sa schimbam toate aceste lucruri. Mai mult decat atat, o privire sincera si o analiza pe scurt a anului 2015 e necesara inainte de lista de obiective si rezolutii.
Va propun sa ne mai uitam o data la traseul anului 2015 si sa vedem ce luam bun din el. Care au fost acele lucruri care ne-au adus atatea rezultate si satisfactii, atata crestere sau implinire, asa incat sa vrem sa le ducem mai departe in 2016, sa continuam sa le dezvoltam? Poate e rutina de dimineata, cand ne-am cultivat obiceiul de a ne acorda un minim de timp pentru noi insine, sau poate lectura de un sfert de ora seara, sau poate sala de sambata dimineata, sau poate dupa amiaza de marti pe care o petrecem impreuna cu fiica noastra. Un proces de reflectie care ne va ajuta sa trecem prin toate lucrurile bune ale anului 2015 pe care vrem sa le punem in bagajelul cu care incepem noul an. Eu iau cu mine blogul in acest an – un jurnal in care am inceput timid sa ma exprim, pentru care am colaborat cu o multime de oameni minunati si cu ocazia caruia am legat prietenii trainice si frumoase, pentru care am fost injurata in online sau am fost comentata in offline. Il iau cu mine in 2016 pentru ca este actul meu de curaj de care nu vreau sa uit in acest an si pe care vreau sa il duc mai departe.
Dupa ce am trecut cu lupa peste cele bune ale anului 2015, e momentul sa trecem si peste cele mai putin bune. La ce este timpul sa renunt in noul an? Ce imi doresc mult sa las la usa lui 2016? Ceva de care ne-am saturat pana peste cap, un obicei care ne-a impiedicat cu adevarat sa mergem mai departe pe niste cai dorite, o relatie toxica care ne-a tinut pe loc, datorii in care ne-am scufundat prea mult. E nevoie sa le revedem pe toate, sa le cantarim, sa ne dam seama de raul pe care l-am permis in viata noastra odata cu ele, daca am invatat ceva din toate acestea sau am ramas doar cu urme ale dezamagirilor. Eu m-am hotarat ca anul acesta sa fiu mai atenta cu oamenii de tip ”capusa”, care anul trecut mi-au inghitit timpul si energia in folosul lor, pentru contacte, relatii si know how.
La final abia, e momentul sa ne trasam lista de dorinte pentru noul an. Acum ne putem lista rezolutiile. Dar alaturi de acestea, e nevoie sa apara si efortul pe care suntem dispusi sa il facem pentru a duce la indeplinire toate aceste dorinte. E bine sa ne setam de la inceput limitele eforturilor pentru indeplinirea dorintelor noastre. In felul acesta, zic eu ca ne vom da seama si cat de realizabile sunt toate, pentru ca – nu-i asa, doar de fiecare dintre noi tine indeplinirea propriilor obiective. Opiniile expertilor sunt oarecum diferite aici – unii ne sugereaza ca e ok sa ne punem cate rezolutii dorim, cat mai multe, asa incat sa putem atinge o mare parte din ele pana la final de an. Pe cata vreme altii ne spun ca e constructiv sa ne setam 3 obiective mari, pe care sa le revizuim periodic.
Eu am 2 obiective mari pentru anul acesta – unul personal si altul profesional. Voi cum stati cu lista? Ati facut intai evaluarea anului trecut? Ce instrumente folositi pentru a va desena cel mai bun si mai clar an al vostru?
Sursa foto: Pinterest