Ce vrei să ne demonstrezi cu asta? Că ești o mamă cool?

Da, au fost și asemenea feedback-uri la articole de pe blog sau la postări pe Facebook. Au fost femei care m-au tras de moț exact așa. Întrebările au apărut ca urmare a unor postări despre călătoriile în cuplu. Sau despre puținele călătorii singură. Sau în legătură cu faptul că am început, timid, să fac sport. Și inclusiv legat de proiectul Turul restaurantelor. Știți, acel proiect unde povestesc despre mese în oraș, în locuri cu mâncare de calitate și atmosferă faină? Altă dată au avut legătură cu articolele despre soloprenoriat, când am povestit despre lucrul de acasă – că nu a mai funcționat pentru mine, de la un moment dat încolo. Pf, cred că au mai fost și alte momente. Așa e când dai atât de multe din casă, apar întrebările și mustrările. Dar eu, mamă cool?!!

Mămici, bunici și dragi femei fără copii, o să vă mire, dar am 2 declarații de făcut azi:

1. Eu nu sunt deloc, dar deloc o mamă cool!
2. Serios că nu am ales să țin jurnal online (blog) și în social media, ca să demonstrez ceva!

Să le luăm deci pe rând, dacă tot le-am scos la suprafață. 🙂

1. Din păcate, nu sunt o mamă cool. Chiar așa, din păcate. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu măcar un pic. Și un pic cool și un pic mamă cool. Dacă aș fi fost cool cred că eram mai deschisă decât sunt la toate propunerile societății de azi. Cred că eram în trend cu moda, cu tehnologii de ultimă generație, poate mergeam pe bicicletă la birourile mele de soloprenor. Poate consumam cluburi și dedicam weekendurile târgurilor și manifestărilor artistice de tot felul. Poate umblam mai desenată și mai colorată, poate vedeam mai multe filme și eram mai mult conectată la lumea artistică de la noi și de afară. Ca mamă, poate reușeam să port mai mult copiii la piept, să îmi comand un pat mare în care să dormim toți, să îi închid într-un glob doar cu mâncare pură, după ce îi alăptam cât de mult voiam/puteam. Poate călătoream cu ele încă din sling, fără să mă gândesc neapărat la stresul pe care altitudinea de 10,000 de metri i-o poate provoca unui bebe. Poate alegeam home schooling-ul sau poate reușeam să planific o mișcare care să scoată din școli chioșcurile și din grădinițe zahărul și salamul. Dacă aș fi fost o mamă cool poate reușeam să mă joc cu ele mai mult sau să ignor școala și să insist pe joacă, în ciuda ei. Poate nu dam copilul la școală la 5 ani și 9 luni și așteptam până la 7-8 ani.

Dacă aș fi fost o mamă cool, poate aș fi fost mai relaxată. Dar nu sunt. În altă viață cred că am fost nemțoaică și îmi curgeau prin vene toate principiile școlii germane. Soțul zice că în altă viață am fost militar. Așa se face că ele amândouă au program de masă, de somn, de lecții, de citit, de joacă împreună. Că nu ieșim în oraș în cursul săptămânii, ca fiecare să respecte ora de somn. Dacă aș fi fost o mamă cool poate le și arătam lumii mai mult, nu mă feream să le expun în online.

Mai mult, vreau să le arăt nu perfecțiunea, ci normalul vieții de zi cu zi, de la spălat vase, la curățenie și gătit. Dacă aș fi fost o mamă cool le duceam la toate petrecerile private și publice unde am fost invitați. Dar am ales să refuz multe, ca să petrecem weekenduri și seri împreună, cu tot cu înseamnă acest împreună.

Nu le cumpăr haine scumpe și nici de prințese, nu au ultimele gadget-uri. În fapt, cea mare nu are nici telefon, iar când va avea nu va avea internet. Iar cea mică nu a pus mâna pe ipad până acum, la 2 ani și jumătate.

Nu sunt necenzurată în limbaj, nu fac pe originala în mod forțat, nu mă arăt că sunt total dezinhibată și fără prejudecăți, nu contest regulile în locuri unde merg și nu mă iau la harță cu oameni în trafic sau pe stradă. Nici măcar freză cool nu am, de gesturi nu mai zic, nu am (încă) niciun tatuaj. Nu zic că e ceva rău în cele de mai sus, dar eu nu le pot face față de copii, nu așa vreau să îi inspir și nu aceasta e modul după care vreau să crească.

Nu sunt la curent cu toate cărțile de parenting, nu le citesc din scoarță în scoarță și nu aplic pe copilele mele tot ce citesc. Asta poate și pentru că formația mea de bază e chiar aceasta de educator și că mi-am dorit fetițele astea, inconștient, de când mă știu. Și pentru că simt că iubirea pentru ele îmi va șopti mereu dacă greșesc.

Ce fac, în schimb:

• Ascult cât de mult pot, cât îmi permite răbdarea, de la situație la situație;
• Întreb mult ”De ce?”, ca să aflu motivații din spate;
• Întrebarea ”Și tu ce crezi?” este una frecventă, ca le învăț că trebuie să aibă o părere;
• Vorbesc cu prietenii lor, mergem împreună în diferite locuri – în oraș sau în călătorii;
• Le spun des că le iubesc;
• Le implic în luarea deciziilor – când planificăm o vacanță, când își aleg haine sau când decorăm camerele etc;
• Le implic în bucătărie – adică le dau voie să se mozolească cât vor și cu ce vor, să facă singure floricele sau înghețată sau orice știu și le place;
• Ne uităm împreună la filme acasă sau ieșim la cinema;
• Nu lipsesc niciodată de lângă ele în momente importante – zilele lor, serbări, concursuri etc;
• Nu le mint, nici măcar în glumă;
• Când sunt furioasă sau supărată, le explic de ce și dacă are legătură cu ele, la fel;
• Îmi arăt afecțiunea față de tatăl lor mereu, în văzul lor, cu mesajul că nu este nimic în neregulă între 2 oameni care se iubesc.

How cool is that? Probabil că nu prea. 🙂

2. Nu vreau să demonstrez nimic!

Când am lansat blogul, acum aproape 4 ani, îmi era frică de cititori ca de moarte. 🙂 Urmăream ura din online și mă temeam să nu mă potopească și pe mine. Îmi plăcea să scriu și acesta e motivul pentru care o fac în continuare. E un mod de viață, un mod de exprimare. Sunt câțiva zeci de mii de oameni care citesc ce scriu, mare parte femei. Ca mine, cu aceleași preocupări, cu joburi conexe sau prin care am trecut și eu, cu 1-2 copii. Uneori, mai apar și câteva persoane care nu înțeleg mesajele mele și care țin morțiș să mă certe. Dar ce scriu nu vreau să fie biblia parentingului sau a modului de viață (sănătos). Nu vreau să demonstrez că eu le știu pe toate (nu le știu) și că sunt mama perfectă, soția perfectă sau omul cu cele mai puține griji. Ceea ce am avut de demonstrat am demonstrat deja și, mai ales, mi-am demonstrat mie. Sunt într-un moment al vieții în care am exact cât îmi doream pe toate planurile: personal, profesional, financiar etc. Nu sunt o mamă cool. Sunt un om normal, cu copii și soț, cu probleme și frământări, cu rată la bancă și cu program de birou. Dar aleg să nu scriu despre probleme. Lumea e sătulă de ele, mai vrea să citească și despre bine. Și în felul acesta, îmi ridic și eu moralul mai ușor.

Așadar, dragi mămici, eu nu sunt o mamă cool, dar voi puteți fi, că nu e cu supărare! 🙂 Fiecare se exprimă cum știe și cum poate mai bine. Și, să nu uităm, copiii noștri să fie fericiți, că, în rest, nu mai contează!

Mai scriu din când în când pentru rubrica PARENTING, doar să știți.