“Eu vreau să se facă ce dorește ea! Nu am nicio neîmplinire, am ajuns în viață fix ce mi-am dorit!”, îmi spune femeia din fața mea. Mă uit cu atenție la ea, pare prea desprins din filme momentul. Dar fața îi e relaxată, mă privește în ochi. Îmi dă o stare de bine. Ne cunoaștem de mulți ani, de la salonul de frumusețe pe care îl frecventez. O știu și eu pe fetița ei, mereu povestim despre fetele noastre. E un moment aparte asta, când vorbim despre visuri.
Închid ochii și îmi amintesc despre visul meu. De la 6 ani am vrut să mă fac învățătoare. Atât de mult m-a motivat învățătoarea mea din clasa 1! Dar cine să ia în seamă un copil de 6, 7 sau 8 ani? Profesorii zâmbeau și ulterior și dirigintele. Singurii care m-au luat în seamă au fost ai mei: părinții și bunicii. Nu mi-au zis o singură dată că e un vis greșit. Dimpotrivă, m-au încurajat, m-au ajutat să îl văd mai bine. Mă jucam de-a profesoara, iar pe ei îi scoteam la tablă. Le predam și îi evalum. Iar ei erau serioși, treceau sau picau examene.
Vedeți voi, eu am fost un copil încurajat de părinți să își urmeze visul. Chiar dacă am descoperit că visul meu nu a fost pe viață. Au înțeles asta, deși cu greu. Sunt la a 4-a schimbare de profesie în 20 de ani, iar părinții se străduie să mă susțină moral în continuare. Generația lor a avut un singur angajator. Cu toate acestea, ei înțeleg. Înțeleg ideea de vis, de muncă ce aduce împlinire. Munca ce poate fi făcută cu plăcere.
Ca mamă, la rândul meu, ce pot să îmi doresc mai mult pentru copiii mei? Să își urmeze visul! Să știe că sunt acolo, lângă ei, mereu, orice ar fi. Că le susțin în ce își propun și în ceea ce le face plăcere. Mă bucur când văd cât de hotărâtă e cea mare și cum își dedică timp pentru ceea ce îi place să facă. Cum începe să lucreze și timpul se scurge pe nevăzute. Nu obosește și nu se plânge.
Sunt aici, iubita mea, alături de tine, de-a pururi! Te susțin cu tot ce pot ca să îți atingi visul. Îl văd, te văd pe tine cum îl atingi, cum îl prinzi, cum îl îmbrățișezi, cum veți deveni unul. Visul tău e doar al tău, nu e și al meu. Eu te susțin însă în dorința și voința ta. Îl desenăm împreună, îi râdem, îl întâmpinăm, îl atragem înspre tine. Sunt stâlpul tău de susținere, sunt creanga ta pe care te așezi ca să te odihnești, sunt brațele în care să te cuibărești obosită, sunt apa care îți dă puteri când ești însetată.
Când obosești, să te odihnești, când vei fi dezamăgită să plângi în voie, când te vei bucura să o poți face în voie, când vei cânta – să îți cuprind muzica!
Sunt aici, iubita mea, ca tu să îți atingi visul!
Poate vreți și să citiți articolul ”Da, copile drag, nu m-am sacrificat pentru tine!”
