N-am mai luat o coroniță din școala primară. Acum e momentul meu! Gata, azi se termină cei 5 ani de școală ai Fetei cu Părul de Aur, blonduța noastră. De la pregătitoare la clasa a 4-a, 5 ani lungi cât 50. Dacă ar fi fost doar școala ei în perioada asta, poate ar fi fost simplu. Dar viața noastră a însemnat mai multe: eu am luat un drum profesional pe cont proriu fix când ea a intrat la școală. Apoi a apărut sarcina cu Măriuca. După care, Măriuca bebe și tot așa. Până azi, când e deja înscrisă și ea la grădiniță. Apoi ne-am mutat de la apartament la casă. După care, au fost tot felul de probleme de sănătate în familie. Adică multe drumuri prin spitale, operații și controale. Că așa e viața, ca un platouaș cu de toate: bune și mai puțin bune. Așa că la finalul acesta de an școlar și început de vară, eu îmi dau singură coroniță! Mie, nu are nicio legătură cu puștoaica.
Ieri, la florărie, mamaie deschidea agenda cu programări pentru coroniță. Mi s-a părut haios. Și că mamaie, patroană prea cunoscută de florărie din cartier, are agendă. Și că avea listă de comenzi pentru coronițe. Și, în general, toată agitația pe subiectul ăsta de final de școală. Sigur, eu sunt relaxată acum, că tot ce am avut de făcut pentru familia mea în prima jumătate a anului s-a terminat. Mai avem 2 săptămâni și jumătate și suntem deja pe coaste, în Europa. O binemeritată vacanță după atâția ani cu atâtea schimbări.
Ce vreau să zic însă e că merit coronița asta. Da, o merită și asta mică. Dar ea și-a tot primit răsplata. În fiecare zi, în fiecare lună, semestru, an școlar sau vacanțe. Eforturile ei, atâtea câte au fost, au fost mereu punctate și apreciate. Totul s-a desfășurat în jurul ei și toată atenția a fost pe ea. Recunoașteți modelul? Sunt sigură că și la voi e la fel. De la nașterea lor încoace, toată adunarea a cotcodăcit în jurul lor. Toți au vrut să știe de copil – ce face, cum e, cum se simte, ce ochi are, cât cântărește și câți dinți are. Prea bine, a plecat în picioare, face la oliță, uau și acum ce mai vorbește ca un om mare!
Băi, dar niciodată cineva nu s-a mai uitat și alături să zică: ”Bravo, fato, tu, mamă, ai făcut o treabă bună! Uite ce copil fain ai copt în burtă, uite ce bine l-ai educat și câtă muncă ai depus ca să termine școala!”. Nimeni, dar nimeni vreodată nu o felicită și pe mamă pentru toate aceste achiziții ale copilului! De parcă ăsta mic ar sufla vreun muc singur, dacă mumă-sa nu ar sta veșnic cu gura pe el: ”Mănâncă, spală mâinile, spală-te pe dinți” și mai știu câteva. Dar la laude stă, se bucură în sinea lui și boțul de om chiar le primește liniștit singur pe toate! 🙂
Așa că eu, azi, nu mai aștept nici să mă laude nimeni și nici să mă premieze. Aleg să îmi amintesc din anii ăștia doar partea cea mai frumoasă a lor și să mă bucur de mine, în primul rând. Că vorba aia, nu m-am născut mamă, le-am învățat din mers pe toate. Și mi-au mai și reușit, deci chiar merit laude și premiu din plin!
Am citit cărți, am mers la conferințe, mi-am folosit creierul și, mai presus de toate, mi-am ascultat inima. Am râs, am plâns, m-am înfuriat, am țipat și, uneori, m-am trezit în mijlocul nopții să mă gândesc dacă am făcut bine ce am făcut. Mi-am făcut liste, le-am tăiat, le-am ajustat. Am reușit să fac copilul ăsta să prindă drag de cărți. Nu voia sub nicio formă. Mi-a luat aproape 2 ani de când a învățat să citească cursiv și până a început să comande ea cărți. Și nu, nu am obligat-o. Am citit eu de față cu ea, am comandat eu cărți, le-am mirosit și pipăit când au sosit acasă, am bătut librării cu ea alături. Da, chiar merit coroniță pentru asta!
Imi dau coroniță pentru răbdare, pentru toate serile în care am descifrat probleme la matematică și în care mi-am dat seama că e un subiect pe care doar tatăl ei îl poate gestiona. Merit coroniță pentru toate diminețile în care m-am abținut să nu țip când eram în întârziere la școală. Mă premiez pentru toate serile când alegeam ținutele de a 2-a zi, când nimic nu îi plăcea, deși dressingul ei e mai mare decât al meu. Mă premiez pentru zilele în care nu i-a plăcut pachețelul pentru școală și am tras aer în piept cu răbdare. După care am mers la clasă și am ținut un atelier de care își amintește toată școala. (Sic!).
Îmi dau coroniță mie pentru faptul că nu a existat zi în viața ei de școlăriță în care să îmi spună că nu mai vrea să meargă la școală! Și cu asta mi-am odihnit cazul, pentru că eu am ales școala și eu am vrut-o pe această doamnă învățătoare. 🙂
Felicitări mie, că tare mamă bună sunt! Și eu știu bine asta, nu e nevoie să îmi mai zică nimeni.
Acestea fiind spuse, mă duc să îmi dau comandă repede, că mă trezesc doamne ferește că nu mai e loc pe agenda lui mamaie!
După care, mă gândesc ce cadou să îmi mai fac, că a venit vara și mi-ar prinde bine niște sandale colorate și foarte chic! 🙂
Vă îmbrățișez, mamelor dragi! Să știți că eu vă premiez pe toate, pentru dragoste și pentru răbdare. Lăsați jalea și bucurați-vă și voi de vacanță, cu nisip și soare în păr!
