Ferma de sub Penteleu – loc pentru deconectare totală, în familie

Simt o atingere ușoară pe față. Probabil visez. Mă întorc și respir încet prin cearceaful alb imaculat. De afară se aud păsările vesele. Cu jumătate de ochi văd fetița care mă mângâie pe față, cu grijă. Zâmbesc. Pe fundal, un cor de capre își strigă stăpânii. Nu simt nevoia să mă uit la ceas. Aerul rece care intră pe geamul de lemn, larg deschis, îmi spune că e încă foarte dimineață. Dar am dormit lemn, fără treziri peste noapte. Demult nu s-a mai întâmplat asta. Măriuca îmi șoptește: ”Vreau lăptic! Răcoros!”. După care o zbughește în camera lor, a fetelor. Se aude troznetul podelei de lemn, în timp ce traversează holul dintre cele 2 camere. Mă trezesc de tot: suntem la Ferma de sub Penteleu, un loc unde doream mult să ajungem.

Am sosit ieri. Așteptasem aceste 4 zile de multă vreme. Veneau după o jumătate de an intensă, dar obositoare. Minivacanța la Ferma de sub Penteleu ne promitea tot ce visam: deconectare totală. La propriu, de telefon, de email, de internet. Și conectare la noi, la familia noastră. Cei cu vieți alerte știți cât de puține sunt momentele cu adevărat doar ale voastre, în mica voastră bulă: voi și copiii voștri. Mereu apare un telefon când vă pregătiți de masă, mereu e cineva care vă buzzuie când citiți povestea de seară. Dacă le dăm voie, mulți sunt cei care ne invadează spațiul personal.

Drumul până la Ferma de sub Penteleu

Ferma e situată în cătunul Gura Milii din comuna Gura Teghii, sat Varlaam, județul Buzău. În cătun nu mai locuiește nimeni, e doar Ferma. Ferma se află pe malul Bâscăi Mari, la poalele munților Penteleu. Check in-ul se face începând cu ora 15.00. Am făcut o simulare cu gps-ul, cam 3 ore și un pic urma să facem până la destinație. Ne-am urnit greu. De când suntem 4, devine din ce în ce mai greu să împachetăm și să ieșim din casă. Câteva ore bune trebuie să ne concentrăm doar pe asta. Zis și făcut, dar tot am uitat acasă una alta – peria de dinți a Mariei, papuceii de casă, crema mea de față. Da, incredibil, dar da.

Noi am venit din București și durata lui a fost cam 3 ore și jumătate. Ne-am tot oprit – la cafea pentru părinți (deși drive in), la BookCity pentru Teo – căuta un volum din Harry Potter, la restul de nevoi ale copiilor și nu numai. Plus că, la un moment dat, către destinație, drumul e prin pădure, în munte, un pic mai greoi. Dar am încercat să le inducem copilelor ideea că nu e importantă doar destinația, ci și călătoria până acolo. Peisajul superb, aerul de multe, localitățile diferite de ce văd ele în mod obișnuit. Asta ca să nu ne mai între continuu ”Am ajuns????”, deși nu am trecut nici dincolo de strada noastră.

Noi am urmat traseul 2 din București, din cele 2 indicate de gazde.

Am ajuns la Fermă!

Fericiți, după atâta drum, am ajuns. Eram așteptați cu….roaba! 🙂 În fața noastră se auzea Bâsca precum marea și se deschidea o punte peste el, peste care urma să trecem. Lăsam în spatele nostru griji și stres și treceam acea punte, parcă simbolică, punte care despărțea 2 lumi. Ne-am uitat unii la alții și l-am urmat pe băiatul care deja prinsese viteză pe punte cu bagajele noastre. Ne-am gândit că l-a ținut pe el cu zecile noastre de kilograme, deci o să ne țină și pe noi. 🙂 Acum râd, căci ulterior am aflat că puntea a ținut și materiale de construcție. S-a cărat intens pe ea și pe cealaltă, mai veche, aflată undeva în amonte.

Fetele au prins viteză, după ce s-au luat de mână. Erau deja în extaz, când au traversat deja toată Bâsca pe sus. Pe tărâmul celălat, am început drumul până la recepție. Am trecut întâi pe grădina cu salate și alte verdețuri, apoi pe lângă tufele de căpșune și casa maramureșeană în curs de renovare. După care, fetele au și observat tiroliana dintre copaci. Și mare le-a fost bucuria să repereze marele loc de joacă din poiana care se deschidea în față. Acolo s-ar fi proptit imediat, dacă eram noi de acord.

Drumul pe proprietate

Casa mare a Fermei, prima construită de cei 2 proprietari ni s-a deschis în față. Frumoasă, după profilul casei din județul Buzău. Dar noi am continuat drumul după ghidul nostru, către recepție. Și am mai parcurs un drum pe sub pomi, după care, în poiana de mai sus am trecut pe lângă niște dependințe și o casă nouă. Ulterior am aflat că aceea e cea mai nouă – Casa Tâmplarului, un pic atipică față de restul, cu un decor modern și alt concept.

Drumul nostru parcă inițiatic, traversa o mare pașiște verde, unde în stânga erau păsăreturile ce ne cotcodăceau voioase și, la final, grajdurile. Acolo urma să întâlnim măgărușul cel vesel și sociabil și cele aproape 100 de căprițe, dar și iepurașii veseli. Fetele ar fi alergat atunci, pe loc, la ei. Le-am rugat, cu greu, să mai aibă un pic de răbdare.

În fața noastră se fălea Birtul (zona de băuturi a fermei) și corpul de suite, unde am fost și noi cazați. Undeva, în spate, era Cârciuma (restaurantul fermei). Muntele parcă păzea cu grijă totul, din față, din spate, de peste tot. Verde, semeț și impunător. Abia plouase și miroase a proaspăt, a verde, a viață. Am închis o clipă ochii și mi-am amintit de viața la țară, de pe vremuri, din curtea bunicilor. M-am simțit copil din nou…

Suita unde am fost cazați

Ne-a întâmpinat Cristina și ne-a prezentat suita 2. Am stat chiar în corpul strategic :), de lângă Birt și Cârciumă și vizavi de grajduri, unde erau animalele. Suita pentru 4 persoane are o cameră cu pat dublu și o cameră cu 2 pătuțuri. Sunt legate de un hol și imediat cum intri, în față, e baia.

Fetele au fost fericite de cum au văzut pătuțurile, le-au ales și s-au instalat deja, cu cățel și purcel de jucărie. Faine paturile, joase, nu am stat cu grijă că va cădea din pat cea mică. La fel și al nostru. Am dormit foarte bine pe salteaua nici prea moale, nici prea tare. Exact cum trebuie. Decorul e minimalist și cu elemente tradiționale românești. Doamna Vali ne-a povestit că fiecare cameră e decorată în mod unic, cu decorațiuni cumpărate de la proprietari din zonă sau de prin vacanțe.

Podeaua de lemn, ușile de lemn făcute de un tâmplar al locului, geamurile de lemn, după model tradițional, chiuveta din lemn, ca o copaie mică, toate mi-au amintit de copilărie. Mirosul de lemn m-a însoțit toate acele zile. Încă îl mai simt, când scriu acum, deși am plecat de la Ferma de sub Penteleu de 2 zile.

Ca să știți, în toate spațiile interioare este regula de a intra descălțați (aveam papuci de unică folosință), iar ușile nu se încuiau. A fost prima oară în viața mea când nu am încuiat ușa la culcare. Foarte interesant!

Gustarea de întâmpinare

Cristina ne-a poftit imediat la o gustare. Noi mai îmbucasem pe drum ceva, sclifositele noastre nu prea. Așa că s-au bucurat de o supă de pui și un platouaș. Povestesc mai încolo în detaliu, dar toată mâncarea e naturală, produsă în gospodăria proprie. Și a fost o provocare pentru stomacul și silueta mea să mănânc la fermă. De ce? Pentru că sunt o pofticioasă și pentru că mâncarea a fost din belșug, proaspătă și de-li-cioa-să!

Cârciuma e tare frumoasă, tot cu mese și scaune de lemn, precum și cu toate elementele de decor. Grija pentru fiecare detaliu se poate observa ușor, mai ales pentru o tipicară ca mine. 🙂

După amiaza 1 – dedicată explorării la Ferma de sub Penteleu

Cristina ne-a sugerat să ne luăm după amiaza pentru explorare pe cont propriu. De fapt, aici e marele farmec al acestui loc. E o proprietate imensă, unde te poți pierde dacă vrei. Unde nu te simți înghesuit și unde mereu mai descoperi ceva nou. Și nu sunt zone în care clienții să nu aibă acces. Doar zona unde se produc bunătățile proprii. Și e normal să fie așa. În rest, de voie peste tot.

Așa că am luat fetele și am luat-o la pas prin Fermă. Ziua următoare era în plan turul ghidat. Urma să tot vină familii și era planificat în așa fel încât să fim toți. Între timp, au apărut câteva familii chiar atunci, iar fetele au și început împrietenirea. 🙂

Ce am descoperit în după amiaza dedicată explorării

Am luat-o la pas, înapoi, de unde venisem. Nu, nu voiam să ne întoarcem. 🙂 Doar lăsam cărarea să ne conducă. Fetele au cules frăguțe și căpșune, ghidate de tatăl lor. Eu am ridicat un clopoțel de pe traseu. Nu prea îmi place să rup flori, ca să nu le văd cum mor apoi. Și așa drumul ne-a condus până la plajă. Exact, malul apei era amenajat pentru petrecerea timpului și acolo. Plaja de la Bâsca Mare. M-am așezat pe șezlong și am închis ochii. Pe fundal, apa vorbea atât de tare, încât nu îmi auzeam niciun gând. Glasurile fetelor se îndepărtau cu tatăl lor, la cules de pietre…

Apoi ne-am întors la locul de joacă. Mare, frumos, nou, bine făcut. Trambulina de alături a fost atracția principală pentru seara respectivă. Abia le-am luat de acolo pe fete, ca să mai explorăm un pic pe strada din cătun. În imediata vecinătate mai erau 3-4 căsuțe, printre care și fosta școală. Nu mai existau proprietarii inițiali, fuseseră cumpărate de oameni care nu locuiau în zonă. Dar erau bine îngrijite, într-o curte era chiar o mică plantație de legume.

Ne-am întors pe celălalt podeț, se vede treaba că fetele se distrau. 🙂 Nu le prea plăcea lor compania gâzelor, că deh, natura sălbatică asta presupune. Dar le-am dat timp. Până am plecat s-au obișnuit.

Am luat cina la ora 20.00, am socializat cu noi veniți și apoi am mers la culcare. La 21.30 de la noi nu se mai auzea nimic.

Ziua 2 – program

Fără telefon și fără internet zilele trec molcome. Adică așa cum ar trebui să fie. Merită o astfel de experiență, căci doar așa ne dăm seama de hoții de timp cărora le facem loc în viața noastră. Ne-am împrietenit cu ceilalți oaspeți, am râs mult, ne-am povestit din viață, copiii noștri s-au jucat împreună de parcă se știau de când lumea.

În dimineața de joi, am găsit afișat programul:

Turul Fermei a fost ghidat de doamna Vali, proprietara fermei. Așa am aflat istoria locului, cum totul a început din dorința proprie de a avea o casă la țară, cu hrană curată, pentru familia de tineri cu cei 2 băieți ai lor. După care, când au făcut casa și au început să le calce pragul prietenii, au fost încurajați să deschidă pentru public. Așa că din 2015 s-a deschis Ferma pentru public. Casa Mare a fost casa lor, transformată ulterior de 2 ori pentru a fi potrivită să primească clienți.

Am trecut cu toți copiii pe la căprițe, măgăruș, găini și rațe, pe la iepurași. Copiii i-au hrănit cu uimire și prietenie. Adulții s-au simțit copii din nou. Am văzut și atelierele – de țesut și fierăria. Precum și casa ultimilor proprietari din cătun, pe care doamna Vali și Alex au promis că o vor renova și o vor deschide pentru închiriere.

 

 

La păscut cu simpaticele capre eu nu am fost, că am reușit să o conving pe Măriuca să doarmă. Dar Teo a fost, împreună cu tatăl ei. Iar seara am luat-o la o plimbare cu căruța. Ne-a prins ploaia și a fost o adevărată aventură. Ude, dar fericite, ne-am adăpostit la duș. O căpușă care prinsese drag de Teo a fost rapid înlăturată cu spirt.

După cina îmbelșugată, am petrecut la Birt alături de o familie care aniversa ziua fetiței. Bucătarul de la Fermă a făcut un tort delicios pentru această ocazie. Vinul bun, tortul și toată atmosfera ne-au făcut să uităm de ploaie. Ne-am retras la locul de joacă din interior, unde a fost o hărmălaie de nedescris. Voie bună, film proiectat, râsete și distracție. Am plecat în camere pe la 22.20, căci se cerea tânăra generație la somn. Au dorm lemn, evident, în pătuțurile lor joase și confortabile.

Ziua 3 – program din nou

Cam așa arăta locul de unde îmi luam cafeaua. 🙂 Aș fi petrecut câteva ore aici, dar tânăra generație, cu ochii după program, mă trăgea de mânecă.

Atelierul de țesut a atras toate fetițele, precum și poveștile doamnei care l-a ținut și care învățase de la soacra dânsei tehnica.

În aceeași zi, copiii au tras cu arcul și au muls căprițele. Nu mai punem la socoteală somnicul de prânz pentru unii dintre ei – lungggg (3 ore minim) și mesele îmbelșugate, activități în sine. 🙂

De atunci Maria mă tot întreaba dacă îi dau lapte de capră. 🙂

Seara de vineri a fost dedicată focului de tabără, cu muzică folk și gogoși ca la bunica acasă, cu gem home made și floricele de porumb. M-am abținut cu greu – am gustat și eu 2 bucățele mici mici. În aceeași zi avusesem și cozonac de casă. Of, Doamne, viața de all inclusive nu e pentru mine, acum trebuie să muncesc mult la sală pentru toate aceste răsfățuri.

Ziua 4

A fost ultima zi pentru noi, cu regret. Am luat micul dejun și s-au mai jucat fetele cu prietenele, și-au luat la revedere de la iepurași, de la căprițe, de la măgăruș. Au plâns nițel la plecare.

Înainte de a pleca însă, am stat și la atelierul de făurit păpuși. Doamna Carola, care făurește păpuși pentru 2 magazine din Centrul Vechi și pentru Muzeul Satului, de 20 de ani, m-a inspirat cu energia ei. Fiica locului și de o vârstă la care ai zice că e mai greu să faci atâtea lucruri, dânsa îi învăța cu răbdare și blândețe pe copii cum să făurească un pitic. Copii mai fericiți nu ați văzut. 🙂 Dar nici jucării mai frumoase, sunt sigură.

 

Mâncarea de la fermă

Să vă zic că săptămâna asta sunt la un detox? 🙂

Mâncarea de la fermă a naturală și proaspătă. Totul se pregătește zilnic.

Micul dejun – foarte variat, cu mai multe tipuri de brânză, cu vinete, cu zacuscă, cu icre. Legume – ardei, roșii, castraveți, ceapă. Pâine de casă. Carne pregătită pastramă acolo, la ei, drob. Lapte de capră. Am pus și în cafea, genial gust. Ouă fierte sau omletă. Gem de casă, cereale. Orice ne doream și pofteam, dacă nu era, ceream. Nimeni nu s-a ridicat nesatisfăcut de la vreo masă, sincer.

Cireșe, caise și piersici erau mereu în bucătărie, pentru copii și pentru noi. Nici Cârciuma și nici Birtul nu se închideau peste noapte. Părinții cu copii și mai mici decât ai noștri aveau scaune de masă la dispoziție și alte cereri legate de mâncare. Totul avea rezolvare și toată lumea era mulțumită.

Prânzul și cina constau într-un aperitiv expus la open bar, după care, la alegere se poate comanda felul 1 (ciorba la prânz – găină, perișoare, supe creme etc) și felul 2 sau felul principal la cină, din mai multe opțiuni. Există și pentru vegeratieni opțiuni. Cred că trebuie să menționați la momentul rezervării.

De alfel, legume sunt din belșug, ferma are grădina proprie din care la ultima cină am servit niște salate grozave. Salata de lăptucă a fost preferata mea, fresh și aromată. Am plecat așa emoționați, că am și uitat să cerem pentru acasă. Ne-am oprit la cumpărături pe drum și am luat preferata noastră de la Eisberg România, pe care am și pregătit-o acasă, seara.

În orice caz, mâncarea era gata la timp, doamna Vali și echipa mișunau printre noi mereu. Să nu lipsească nimănui nimic și să culeagă feedback.

Dar mai bine vă las să vă uitați peste fotografii, ele zic mai bine. 🙂

Concluzii, după 4 zile la Ferma de sub Penteleu

Copiii sunt ok atâta timp cât au la dispoziție un loc sigur în care să zburde în voie. Când stau toată ziua afară, în aer curat. Când nu stăm cu gura pe ei continuu și când nu îi ceartă din orice.

La noi, adulții, e problema. Fără surse de distragere, când petrecem doar cu ei timp, totul e ok. Nimeni nu se ceartă cu nimeni. Toți își primesc porția de atenție. Toată lumea e fericită. Relaxată. E pace, nu mai e veșnic război. Pentru că, vorba aceea, nu există copii cuminți, există adulți prea încordați. 🙂

Așadar, Ferma de sub Penteleu e o experiență care ar trebui trăită de toate familiile cu copii. Măcar 3-4 zile, dacă nu mai mult. Veți înțelege lucruri despre voi, veți avea revelații, timp de gândire, timp de vorbă, de citit, de timp în cuplu. Acolo timpul curge altfel. E făcut să fie mai molcom. E viața de odinioară, odată ce ați trecut puntea. Dați-i o șansă! O să vă placă!

Alte informații

Pentru rezervări: [email protected]. Cu răbdare, că prioritare sunt căprițele, cred că puteți înțelege. 🙂

Pentru detalii despre împrejurimi: http://fermapenteleu.ro/imprejurimi/.

Dacă fotografiile noastre nu sunt de ajuns, aici sunt mai multe.

Puteți cumpăra produse din oferta fermei, de la carne, cârnați, brânzeturi, dulcețuri și tot așa. Întrebați acolo de lista pentru prețuri.

 

Urmăriți rubrica noastră TRAVEL, SPORTS AND FUN, este una dintre cele mai citite pe blog! 🙂

Sursa foto: arhiva personală