Dau să intru în sală și îmi dau seama că nu mi-am luat prosop. Mă întorc, urc la recepție, îl iau repede și fug. Ajung la locul de antrenament și văd că nu am nici apă. Uh! Nu mai urc, barul e pe același etaj. Când mă întorc, arunc o privire în oglindă. Sunt exact ca vremea de afară: răvășită. Nu-i nimic, îmi zic. Îmi va trece sigur, încep antrenamentul. După care, cu ochii pe geam la ploaia urâtă și cu gândurile la pitica plângăcioasă, simt că îmi pierd echilibrul încă de la încălzire. Azi lucrez upper body. Aud vocea antrenorului: ”Ne concentram, da?”. Poate el, că gândul meu e la întâlnirea de după. Abia ce ieri am discutat despre focus și concentrare, despre cum să simt fiecare mișcare pe care o fac în mușchii care trebuie. Deci, a mai vorbit vreodată cineva de mindfulness pentru antrenamente?
Există mindfulness pentru antrenamente?
După o primă discuție cu antrenorul pe tema asta, am început și eu să mă gândesc. Are sens. Dacă eu mă balansez la exerciții simple ca o lebădă eșuată, vă imaginați cum e la sportivii de performanță. Adică să zicem că eu, cu gândurile aiurea, nu pot decât să nu fiu eficientă la antrenamente. Dar marii sportivi pot pierde cursa/competiția/vremea dacă le zboară gândurile când înainte când înapoi. Imaginați-vă un dialog interior de genul: ”Aoleu, am scos fierul de călcat din priză oare?” ori ”Hai să termin mai repede, că pierd avionul!”. Ha! Indiferent că e antrenament sau concurs, lipsa focusului nu e deloc bună. Ba chiar e contraindicată.
Așadar, conceptul de mindfulness a intrat de vreme multă în sport, fie el de performanță ori pentru amatori. Pentru că nu de azi de ieri se luptă sportivii să rămână în prezent. Sunt și ei oameni, nu roboți, nu-i așa? Nu doar fierul de călcat din priză îi poate preocupa, ci mișcările deja executate greșit. Ori chiar mișcări pe care le plănuiesc pentru mai încolo. Toate acestea nu fac decât să aducă o performanță scăzută în momentul respectiv. De ce? Pentru că nu au focus. Adică nu se concentrează pe fiecare mișcare pe care o execută.
Deci da, putem vorbi despre mindfulness pentru antrenamente.
Cum funcționează
Pe scurt, mindfulness-ul ne învață cum să controlăm mintea, în loc să ne controleze ea pe noi. E opusul lui a fi absent, a nu fi prezent acolo. Mindfulness-ul înseamnă și ignorarea gândurilor care vin peste noi, ori a sentimentelor care ne invadează tocmai când încercăm să ne concentrăm pe o mișcare. Nu vi s-a întâmplat niciodată să treceți la un aparat sau la un exercițiu și să vă gândiți că nu vă place deloc? Mie da. Mie nu îmi plac exercițiile cu bara. Dar deloc. Cum mă așez să lucrez cu ea, gândesc: ”Nu o să pot, nu îmi place!”. Imediat simt că nu îmi dau silința și parcă mușchii mă lasă și mai rău. Dacă aveau vreo șansă până la momentul să pun mâna pe bară, le-am anulat-o eu prin comanda gândului. Tocmai le-am zis: ”N-o să vă placă, n-o să puteți, nici măcar nu încercați!”. So, exact asta se petrece. Mușchii, coordonați de gândul meu, nu performează. Adică lucrez cam degeaba. Și mie chiar nu îmi place să îmi pierd vremea undeva.
Ceea ce face mindfulness-ul însă este așa: în loc să ne pierdem energia concentrându-ne să scăpăm de gândurile nedorite, ne învață să ne concentrăm energia pe proces în sine. Pe ceea ce facem acum, aici.
E ceea ce ne învață să lăsăm gândurile să treacă, să le observăm și să le punem la locul lor. Iar noi să ne continuăm treaba. Deci nu explorăm și nu începem să ruminăm, în timp ce ne antrenăm. ”Mamă, tipa aia e mai tare decât mine! Ce bine arată! Eu nu voi ajunge niciodată ca ea, sunt sigură etc bla bla”. De multe ori, un simplu gând pe care poposim se transformă imediat în îngrijorare. Ceea ce ne va stârni emoții negative instant, iar performanța ne va fi afectată. Indiferent de sportul în care ne antrenăm. Că sigur avem un scop când ne atrenăm, altfel am dansa acasă, pe muzică de pe Spotify.
După o perioadă în care începem să exersăm și să ne antrenăm în spiritul mindfulness, începem să ne mutăm mai ușor gândul de pe greșeli trecute sau de pe fierul de călcat ori să nu ne mai gândim în avans. În primul rând, devenim conștienți de asta. Observăm nu în sensul de judecată, doar recunoaștem gândurile și ce facem. Rezultatele sunt surprinzătoare încă din acest pas. Când începem să observăm, deja devine mai ușor, le lăsăm să se ducă așa cum au venit. Și nu mai credem în ele așa mult. Că și asta e o problemă. Noi chiar credem fiecare gând care ne trece prin cap. 🙂
Practica mindfulness-ului ne ajută să ne controlăm emoțiile. În sport poate deveni stresant, mai ales că e un mediu competitiv. Mă rog, nu e cazul meu la sală, dar dacă într-o zi mă trăznește ideea să particip la vreo competiție, cine știe cum va fi. Modul cum reacționăm în competiții poate fi diferența dintre a câștiga sau a pierde.
Ce mai face mindfulness-ul este că ne învață să ne conectăm corpul cu mintea. De exemplu, când practicăm relaxarea progresivă a mușchilor. Ceea ce înseamnă că suntem mult mai atenți la semnalele corpului nostru. Ceea ce poate face diferența dintre o accidentare și prevenirea ei, de pildă. Simțim la timp ce se petrece, așa încât să ne putem replia.
În ceea ce mă privește, am ca obiectiv partea de mindfulness la antrenamente în perioada următoare. Nu pentru că vreau să particip la vreo competiție, dar pentru corectitudinea mișcărilor, în primul rând. Pentru eficiență sporită. Și pentru a comanda mușchii, că nu sunt acolo de capul lor, ci la comanda mea! 🙂 Am zis!
Jurnal de începător la sală – un proiect florinabadea.ro
Ca să citiți despre cele 15 episoade din urmă, intrați AICI.
