Mă uit la marea din fața mea, care vorbește pe limba ei, o limbă pe care toți o înțelegem în vacanță. Și nu orice vacanță, ci vacanța de vară. Ele se plimbă pe mal și culeg scoici cu tatăl lor. Pălăria mea de soare parcă e atrasă de un magnet către apă. Mi-o ia vântul. Fug alene după ea, dar o prinde Teo. Îi văd lacrimile din ochi. E sfârșit de vacanță și mai sunt 3 zile până la începutul toamnei. Se gândește la școală și oftează. Apare și pitica. Se agață de piciorul meu ud și plin de nisip. O simt cu mă adulmecă: ”Mami, tu miroși a…(lungesc urechile) mămică!”.
Le cuprind pe amândouă, deși mă ud. Una se bagă în mine de parcă ar vrea să îmi trag fermoarul și să o pun la loc în burtică. Cealaltă îmi spune printre lacrimi că nu vrea să plece vara. Își amintește de vacanța de 2 săptămâni, de Italia, de țările prin care am trecut. De drumețiile pe munte. Și de ultimele zile petrecute acum la mare. Au devenit toate amintiri prețioase. Iar spuma mării care ni s-a adunat pe picioare e un la revedere cald, pentru acest final.
Se smiorcăie împreună și pe rând. Apoi încep să se bată pe picioarele mele. Mai țineți minte povestea cu nepoții care se băteau pe obrajii bunicilor? Cam așa și ele, pe genunchii mei. 🙂
A fost o vacanță lungă, dar totuși scurtă. 12 săptămâni de vară. Nu regret nimic. Și nici nu vreau să mai rămână vara. Gata, și-a îndeplinit rolul. Organizată repede, din scurt, din cauza multelor necunoscute, a fost una dintre cele mai frumoase vacanțe. Ar fi trebuit să zburăm înspre Sicilia și să petrecem acolo 2 săptămâni. Dar a picat Sicilia și am plecat într-un tur cu mașina noastră. Ne-am umplut ochii și inimile cu locuri și drumuri. Cu amintiri pentru toamna și iarna care vin curând.
A fost o vară plină. Cu de toate. Cu ele, în primul rând. De la râsete, până la plâns și țipete. Le-am văzut și le-am auzit crescând. La soare și din apă.
Cum cresc copiii….Cam așa. Nu numai cu mâncare și somn. Cu experiențe. Cu învățare. Cu trăire. Cu îmbrățișări. Cu plâns și râs la malul mării. Cu amintiri adunate în pălăriile de soare. Cu mami, care miroase a mămică.
S-a dus vara asta, dar vina alta. Și dacă nu e vară, e toamnă. Să fie bine, asta contează. Dacă e bine, nu contează ce anotimp ne flutură în geam. Vom mai avea multe vacanțe împreună. Cine zice că nu vom mai merge împreună vara dacă ele vor fi mari?
Ieri, Fata cu părul de aur chiar asta îmi spunea: că timpul trece nedrept de repede. Că ea trece prea repede în clasa a 5-a și eu am 40 de ani. Mi s-a părut haios, dar matur și conștient. Am strâns-o în brațe și i-am spus că așa e, simte bine. Dar că nu contează. Contează să fim noi sănătoși și fără probleme. Și pentru că ele 2 sunt mai apropiate decât cred și știu ele, mi-a răspuns și ea: ”Dar mami, eu vreau să miroși în continuare a mămică!”.
Eu cred că mamele vor mirosi mereu a mame pentru copiii lor. Indiferent de vară și de mare. De anul în care suntem sau de locul în care culegem scoici. Mamele poartă pe ele mereu urmele scoicilor și ale nisipului din toate vacanțele copilăriei. Și adună în pălăriile lor toate amintirile, ca să le ofere, la cerere, puilor care au crescut mari.
PARENTING este locul unde scriem despre aventurile noastre în 4, dacă vreți să mai citiți lucruri spuse cu onestitate, necoafate și necosmetizate. Că așa suntem noi, ce-i îm gușă și după ușă, sau cum era vorba aia, că nu mai știu.
