Gândiți-vă la viața voastră de acum 5 ani și la ceea ce făceați și apoi priviți-vă astăzi! Cum a fost parcursul dintre ele? Vi l-ați imaginat așa? Cât din cele petrecute în acest răstimp au și fost plănuite de voi? Câte au apărut fără măcar să vă fi trecut razant prin minte? Poate azi vă e bine sau poate vă e mai puțin bine față de acum 5 ani. Oameni noi au apărut în viața voastră și oameni dragi au dispărut, într-un fel sau altul. Ați câștigat și ați pierdut, fără măcar să vă dați seama dacă e bine sau rău. Câte din ele au fost în acele planuri de viitor pe care vi le-ați făcut cândva?
Toți vrem bine. Nu e nimeni pe pământul ăsta care să nu caute binele. Vrem să ne fie cald iarna și vara răcoare, să fie viața dulce, ca dulcele acela de pe vremea când eram bebe și beam lapte. Căutăm inconștient asta și ne facem planuri de viitor. Și nu numai că vrem bine, dar vrem și mai bine, de la an la an. Să avem mai multe, de la bani la joburi și la relații satisfăcătoare. Să ne plimbăm, să ne iubească soțul/soția și copiii. Să fim fericiți, nu-i așa? Că asta înseamnă, la urma urmei. Să ne fie bine și să nu avem griji prea multe.
Unii dintre noi facem planuri peste planuri de viitor, ca să și înfăptuim tot binele ăsta. Alții doar se lasă în voia valului. Merg cu el. Știe cineva cum e mai bine? Dacă valul ăla duce mai bine decât planurile pe care alt om și le face? Sau ce înseamnă valul, de fapt. Sunt oameni care cred așa mult în Bunuțul lor, încât se lasă în voia lui. Și adio griji și frământări. Le e bine. Cred în bine și se încredințează lui. Fac bine și trăiesc pentru bine. Atât de simplu.
Voi cât de multe planuri de viitor vă faceți? Știți în detaliu ce vreți să faceți la anul pentru roata vieții voastre: sănătatea fizică, sănătatea emoțională și spirituală, relațiile cu ceilalți, împlinirea profesională și situația financiară? Ați pus totul pe hârtie, cu termene limită și cu target-uri? V-ați planificat vacanțele? Cât de mult ați intrat în detaliu? Sau, dimpotrivă, ați lansat câte o intenție pentru fiecare dintre acestea și plantați câte puțin pentru fiecare, ca să vedeți ce se prinde? Cum credeți că e mai bine?
În urmă cu 5 ani eram tare nefericită, deși aveam o familie frumoasă, un copil minunat și tot ce îmi trebuia. Dar viața mea profesională, pe care o planificasem cu străduință și atenție, se îndrepta direct către dezastru. Deși muncisem mult și îmi plăcea ceea ce făceam, nu îmi mai plăcea deloc locul în care lucram și eram într-o mare criză de comunicare cu oamenii cu care lucram. Curând, mă despărțeam de ei. Eram speriată și confuză. Niciodată nu mă gândisem că pot lua și calea antreprenoriatului. Azi privesc în urmă și îmi dau seama că a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat pentru această perioadă a vieții mele. Deși eu nu am vrut și nu am gândit într-acolo.
Mi-a fost frică, am avut și încă am anxietăți, dar m-a dus Bunuțul meu pe niște căi grozave. Au fost training years, ca să zic așa. Nu știu pentru ce m-a pregătit, dar știu că am învățat cât pentru multe vieți. Cred că a râs el nițel acum 5 ani când eu îi tot spuneam ce planuri de viitor am, în timp ce el tot îmi trimitea semne că nu aia e calea mea. Și eu tot trăgeam către ce visam eu, în timp ce el îmi mai oferea câte un alt semn. Până când mi-a dat brânci, că nu se prea înțelegea cu mine. N-a fost frumos din partea lui, dar doar așa m-am trezit. Acum îi mulțumesc. Exact ca unui tată care vrea să te învețe ceva și tu nu și nu, până nu te lovești calumea de un perete și te doare. Până la urmă, trebuie să ne lăsăm copiii să învețe singuri, alegând calea mai grea, dacă pe cea ușoară arătată de noi nu vor să o vadă. Cred că face parte din iubirea ce le-o purtăm.
Mi-am dat seama recent, când m-am tot zbătut să termin proiectele printre problemele de sănătate ale copiilor și ale noastre, că echilibrul și satisfacția profesională nu există atât timp cât acasă nu e pace și echilibru. Și că multe joburi ale noastre eșuează tocmai din această cauză. Mai ales la noi, femeile, care purtăm zilnic atâtea pălării și ne găsim liniștea atât de greu. Așa că i-am mulțumit iar Bunuțului pentru acești 5 ani, când viața mea personală a fost atât de intensă: altă sarcină și alt copil, altă casă, probleme de sănătate acasă. Ce-aș fi făcut și cum aș fi găsit eu echilibrul dacă eram într-o ”închisoare federală” (job solicitant, program 9.00 – 20.00, weekenduri muncite)?
Toate lucrurile se petrec cu un sens în viața noastră. Doar că noi găsim greu sensul. Sau chiar deloc, dacă nu ne luăm timp ca să îl căutăm. Mai rău, luăm totul ca și cum ar fi veșnic. Dar prieteni, nimic nu e veșnic, din păcate, sau din fericire. Sunt lucruri făcute să dureze pentru o perioadă, ca să rezolve o nevoie sau o dorință. Sunt oameni care apar ca binefecători în viața noastră, își îndeplinesc misiunea de îngeri păzitori și apoi pleacă. Sunt situații de viață care durează o perioadă. Cât e nevoie.
Pentru sănătatea noastră emoțională, pentru pace și împăcare, să nu mai comparăm momentul cuiva cu viața noastră! Să nu mai confundăm o situație prezentă de viață cu viața noastră! Să nu mai luăm lucrurile de parcă ar fi veșnice! Să renunțăm la controlul în detaliu asupra pașilor din viața noastră. Să lăsăm și pentru neprevăzut o portiță. Să fim pregătiți pentru orice: și pentru mai puține și pentru mai multe; și pentru mai bine și pentru mai rău.
Să nu uităm, adaptarea a salvat unele specii și lipsa ei a lăsat să piară altele.
