Așa e făcută lumea, se pare. Mereu strălucește iarba vecinului, în timp ce a noastră e uscată. Iar banda pe care ne așezăm noi pare banda unde se merge cel mai lent. De câte ori nu v-ați auzit întrebând: ”De ce m-am așezat aici, de ce?„ Așa începem să ne frământăm și să ni se pară că nouă niciodată nu ne merge bine. Sigur că escaladăm, depinde de zi, de cât de bine am dormit, de ce feedback-uri am primit și de cât de tare ne-au supărat copiii și partenerul. Dar exercițiul ne rămâne imprimat în mușchi: cu ochii mereu pe iarba vecinului, pe capra lui ori pe banda de alături. Timp în care cu noi ce se petrece?
Păi mai nimic. Ocupați cu trasul ochiului peste gard, nu mai avem timp de ale noastre. Dar nici nu ne dăm seama, iar timpul trece pe nesimțite. Am avut o jumătate de an în care am studiat cum se descurcă niște colegi. Ce proiecte fac, unde se promovează, cu cine lucrează și tot așa. Între timp, eu nu prea făceam mare lucru. A, ba da. Mă țineam singură pe loc. Stam singură în calea mea. Pentru că îi admiram, desigur, dar mă și comparam. Mă întristam că lucrurile la mine nu merg așa bine și repede. Și așa îmi puneam frâne. Jumate dintr-un an așa s-a dus. Mi-am dat seama la un moment dat că venise vara și eu eram tot în punctul de la început de an. Ridicol, evident. Dar e o capcană în care cădem prea ușor.
Comparația, în general, nu e sănătoasă, din multe puncte de vedere. Dar revelația la mine a venit pe alt fond: eu luasem de la început un domeniu nou. Și mă comparam cu oameni care aveau 15-20 de ani de vechime. La o evaluare pe scurt, chiar făcusem multe pentru cât de începătoare eram. 🙂 Într-un alt moment de slăbiciune, mi-am aruncat iarăși ochii peste gard, la iarba vecinului. Și am văzut colege cu super programe și cu sute de clienți. Mi-a trecut repede, când m-am întors la valori și la obiectiv. Deja aveam mai multă experiență. 🙂 Familia, valoarea mea cea mai importantă, avea nevoie mai multă de mine în acel an. Iar obiectivul meu era să muncesc într-un ritm în care să pot fi alături de copii și de soț. Ulterior, am aflat că persoanele cu care mă comparam nu aveau nici copii ori erau divorțate.
Așadar, ce vedem noi e doar partea de sus a iceberg-ului. De multe ori, sub apă, unde nu vedem nimic, sunt multe taine. Ceea ce nouă ne pare verde și strălucitor poate fi pentru celălalt o traumă sau o mare neîmplinire. Sau pur și simplu un context de viață, pentru o perioadă. Care nu are nicio legătură cu noi, abilitățile noastre, prestigiul nostru sau situația noastră de viață.
Este nedrept să ne comparăm, mai ales că facem acest lucru în perioade nu tocmai strălucitoare pentru noi. Când suntem triști ori demotivați și ni se pare că nouă nu ne iese nimic. Atunci pare că celorlalți le curg banii și succesul ușor. Ca să nu mai zic de faptul că o facem deseori doar analizând un profil de Facebook sau de Insta. Raționalul din noi ar trebui să ne spună că acolo sunt povești compuse, nu e 100% realitate. Dar stați, raționalul nu se aude în acele momente, căci gura îi e astupată de emoțiile puternice pe care le simțim…
Când vă mai iau la rost astfel de gânduri, vă propun să faceți un exercițiu cu pixul pe hârtie. Despre voi, cei de acum 3 luni sau de acum 1 an. Să scrieți toate lucrurile bune despre voi, ce ați învățat între timp, ce ați făcut și cât de mult ați progresat pe partea de umanitate, empatie și înțelepciune. Ce ziceți? Sunt sigură că veți afla cele mai frumoase lucruri despre voi!
Și cui îi mai pasă de vecini și banda de mare viteză când stima de sine se ridică din nou acolo unde îi e locul? Nu vă mai judecați așa aspru! Unele zile sunt mai grele, altele par mai ușoare, dar în realitate acestea sunt rezultatul eforturilor din celelalte zile.
Știu că ne-o servesc și copiii pe asta cu ”Georgel are un iphone 140 și eu abia am 6”, dar poate se vor opri când n-o să-i mai întrebăm și noi ”Ancuța cât a luat la mate?”. Sic! 🙂
Haideți cu hashtag #emotionalfitness anul acesta, că avem mare nevoie! Rise and shine! Și ochii pe rubrica Sănătate și wellbeing de pe blog, da? 🙂
Vă las și un articol de pe Pagina de Psihologie, unde Gaspar povestește despre tema comparațiilor cu ceilalți și despre motivele pentru care ne judecăm atât de aspru uneori.
P.s: casa din imagine e doar așa, să ne ridice moralul. 🙂
