Privesc niște fotografii dintr-un articol și nu pot să nu remarc doamnele. La început, nu îmi dau seama ce mă atrage și de ce mă tot întorc la pozele astea. Până când mă lovește: în timp ce ținutele domnilor sunt cât se poate de naturale și ei parcă nu fac niciun efort pentru sesiunea foto, doamnele nu se simt în largul lor. Parcă nu sunt de acolo, din peisaj. Și mă întreb de câte ori în viața lor au acceptat așa o cosmetizare pe toate planurile. Știu femei care nu își pun nici fond de ten și nici pudră pe față. Altele care nu suportă un machiaj cap coadă și altele care sunt alergice la compușii din produsele de machiaj. Altele care urăsc formalismul și altele care nu au purtat în viața lor o fustă sau o rochie. Eu însămi am oroare la volane și volănașe când aleg hainele pentru fetele mele. În ceea ce mă privește, am prea puține cămăși altfel decât cu linii drepte. Iar o sesiune foto serioasă pentru o revistă însemnă multă muncă în spate, în timp ce nu toate invitatele se simt în largul lor în acel scenariu și cu toată cochetăria impusă.
Mă gândesc apoi la câte eforturi facem noi, femeile, să arătăm bine în toate fotografiile și, în general. Indiferent că e vacanță sau sunt foto de birou, nouă trebuie să ne stea părul, să nu se vadă alunița, să avem măcar un gloss și un pic de culoare. În timp ce bărbații pur și simplu nu își bat capul, noi ne dăm toată silința din lume ca să arătăm bine. Și nu pot să nu mă întreb de ce. E normal ca un om să nu arate mereu ca de revistă. Iar femeia e și ea om, nu-i așa? De ce ea trebuie să se străduiască suplimentar?
De la bunicile care ne-au învățat să nu ieșim nemachiate din casă până la mamele noastre pentru care un păr curat era condiție obligatorie să te arăți în lume, am ajuns la totul trebuie să arate perfect oriunde și oricând. Femeile de azi își compun ținute pentru vacanțe, deși ar putea prea bine să stea într-un maieu și un șort pe malul mării. Să fie oare și din cauza presiunii social media?
Dincolo de granițele țării, femeile par mai relaxate. Nu se îmbracă în fiecare zi la birou de parcă merg la nuntă la hotel de cinci stele și nici nu se fardează după toate manualele de make up. Părul curat, tenul demachiat și luminos, protecție solară și fotoprotecție, plus relaxare cât cuprinde. La noi, dacă iei o cafea într-o dimineață la parterul unei clădiri de birouri, îți piere cheful de relaxare vestimentară și în ceea ce privește machiajul. Alergi repede la ochelarii de soare, să nu te recunoască careva și să te faci de râs în târg pentru lipsa ta de cochetărie și pentru delăsarea în care ai ajuns. Ascunzi picioarele cu teneșii sub masă și te rogi să treacă ora de pontat cartela, ca să pleci fără să te lovești de niște tocuri de 12-15 cm (?).
Așadar, dragile mele, de ce avem nevoie de atâta cochetărie exagerată? Se știe că poți exprima cochetărie atât prin aspect fizic (discret, aș zice), cât și prin comportament. Ca în orice, echilibrul este baza. Dar pentru cine vrem să fim cochete – pentru noi, pentru alte femei (?) sau pentru bărbați. V-ați întrebat vreodată ce vă animă să vă suiți pe tocuri pe care stați 10-12 ore zilnic? Cine sau ce merită un asemenea supliciu? Este atât de acerbă nevoia de frumos în viața noastră (care, by the way, poate fi satisfăcută și altfel, nu doar în oglindă) ori avem nevoie de validare din partea celorlalți?
O femeie vrea să fie cochetă pentru soț, o alta a descoperit cochetăria ca armă la birou, o altă surată de a ei a intrat într-o competiție cu alte femei în ceea ce privește cochetăria, o alta are o stimă de sine așa de scăzută, încât doar așa și-o poate ridica, este scutul ei de apărare. E complex, nu-i așa? Aș zice că e și obositor, dar sunt subiectivă, pentru că eu mi-am găsit echilibrul și văd cu detașare unele lucruri. Dar e ok să nu fim fericite decât dacă suntem la maxim de cochete? Să nu ne dăm voie să avem și zile în care să lăsăm deoparte aspectul fizic?
Cochetăria ar trebui să apară din interior, să fie mai mult o stare, nu o manifestare vestimentară. Și în niciun caz să nu ne agățăm de ea tot timpul, iar în lipsa ei să picăm în hăurile cele mai adânci ale emoțiilor negative. Starea de bine și de echilibru ar trebui să se poată menține și în lipsa unui exterior perfect cochet. Nu vi se pare prea multă presiune pe care o punem singure pe noi? Am fi tentate să credem că ne cer bărbații cochetăria, dar dați-mi voie să vă contrazic. Cred că bărbații își doresc prezențe vii, vesele și echilibrate lângă ei, în primul rând. Nu credeți?
Vă propun să dăm cu cochetăria falsă de pământ! Nu cumva mascăm ceva aici? Să ne rezolvăm mai întâi toate problemele, toate nesiguranțele și toate fricile, după care vom vedea că va fi mai simplu să discernem între ocazii și uzanțe și momentele în care pur și simplu să ne arătăm lumii cât mai naturale și mai fără make up de niciun fel. Iar dacă suntem ofertate cu sesiuni foto unde pur și simplu ajungem să nu mai fim noi, să avem curajul să spunem nu!
Ce ziceți? 🙂
