Ce mă bucură foarte tare e că zilele acestea oamenii au înțeles puterea gătitului. Dincolo de faptul că e actul ăla simplu care ne pune pe masă mâncare caldă și proaspătă, gătitul e terapie curată. Deși umblă vorba aia ”oglindă oglinjoară, cine o să fie dolofană la vară”, e ok, ne auzim la consiliere. 🙂 Glumesc, desigur, până acolo e bine să ne planificăm bine banii și să nu îi risipim pe mâncare multă. De pildă, eu nu îmi selectez întâi rețetele și apoi dau din colț în colț de sertare că nu am ingredientele, ci invers. Adică mă uit pe rețetă să văd dacă am ingredientele ei deja în dulap. Dacă nu, renunț la ea și caut ceva asemănător. Ori adaptez. Așa că hai cu rețete pentru stat acasă, special pentru voi. Pe ritmuri de dans să se miște șoldurile noastre (pufoase)!
Terapia în bucătărie
Cu timp la dispoziție și cu recomandarea de a ieși cât mai puțin din casă, vom dezvolta curând comportamente aberante. Așa că trebuie să ne apucă de terapie, că altfel nu se mai poate.
Ca recomandări, încercați să nu rupeți online-ul cu multe comenzi, oricât ați fi de tentate. Acum poate mai sunt bani în conturi, dar în aprilie nu știm cum va fi. Mai bine vă faceți un buget de mâncare și vă propuneți să nu treceți de o sumă pe săptămână. Faceți și o listă standard, evaluați stocurile permanent și aveți la îndemână opțiunile pentru comandă. S-au dus vremurile pentru mers la Mega după 1 borcan de bulion.
Evaluați întâi ce aveți – ce e proaspăt să stea la frigider și să fie consumat cu prioritate. Dacă e foarte copt, tot la frigider, să îi mai prelungiți durata de viață. Verificați termenul de garanție la ce e ambalat și începeți cu ce pare că acuși expiră.
În vremuri de criză, ca cea de acum, nu vă propuneți să mâncați perfect! Prin urmare, dacă nu aveți legume și fructe proaspete la îndemână, sunt grozave și cele din conservă și congelate. Doar la ingrediente și conservanți să mai aruncați o privire.
Orice poftă de dulce ați avea, aveți ocazia acum să vă îndepliniți fanteziile în bucătorie. Ca să nu mai dați bani pe ele, că tot ați cumpărat făină multă. 🙂
Rețete pentru stat acasă
Nu le-am pregătit pe toate acum, sunt o selecție din cele mai apreciate de pe blog, de-a lungul timpului. Și nu numai, ci și la noi acasă, dar și în meniurile de consiliere.
Conopidă la cuptor – e revelația tuturor celor care descoperă acum conopida.
Pui cu susan – ca să nu vă mai gândiți la fast food. 🙂
Musaca de vinete cu carne de vită
Paste cu sos pesto de leurdă – deși ale mele sunt fără gluten, rețeta asta e despre pesto de leurdă.
Rețete cu avocado – era nevoie de un pic de creativitate pentru avocado!
2 feluri de mâncare cu rucola – nutrienți, nu glumă!
3 salate pentru prânz- buneee de tot!
Iaurt de casă – să vedeți ce simplu e de făcut!
Sosuri preparate în casă – ca să nu mai cumpărați tot felul de prostii și să mai dați și bani pe ele.
Rețetă de ou în avocado – sau cu mi-am făcut copilul mic să mănânce ou.
Desert
Rafaelo de casă și desert cu lipie
Altele
Idei pentru micul dejun
Aici sunt idei hrănitoare pentru 1 săptămână.
Aici sunt idei pentru mic dejun de post.
Idei de gustări
Aici sunt idei pentru mese mai mici.
Aici sunt gustări pentru slăbit.
Idei pentru cină de post
Aici sunt idei pentru o săptămână.
Aici e meniu de post pentru 6 zile.
Despre cum să gătești ca la mama acasă, cu bani puțini – aici.
Lista alimentelor pe care să le avem mereu în cămară – aici.
Despre ce am cumpărat eu la venirea crizei.
Lista cu locuri de unde putem comanda
Am scris aici și despre câteva locuri de unde putem comanda mâncare, dacă vă surâde și aveți buget.
Haideți că vreau să completez aceste rețete de stat acasă cu ceva bun din zona: pâine, pește, creveți și fructe de mare sau alte bunătăți de pregătit rapid, ca să ne semnăm singuri certificatul de întregi la minte în vremuri de criză. Trimiteți și voi niște rețete, vă rog?
Și tot despre organizare în bucătărie în vreme de criză, vă las un articol scris de Peri, soțul unei colege, consultant financiar. Citiți, e scris de un bărbat și e foarteee fain!
Îmbrățișări de la noi și aveți grijă, stați acasă, nu vă expuneți, dacă nu e neapărată nevoie! Și nu, dacă nu mai aveți bulion (ca mine+oțet), nu e motiv să ieșiți la plimbare.