A trecut și aprilie. Una dintre cele mai frumoase luni ale anului, pentru mine. N-am vrut să pierd aprilie. Nu vreau să pierd nici luna mai. Așa că fac tot ce pot să fie luni pline de conținut. Îmi amintesc de un personaj de carte, cât se poate de real. Omul zice că nu contează ce se întâmplă în viață, contează cum ne raportăm noi la fiecare din întâmplări. Pentru că oamenii și-au trăit viața și în războaie, au făcut copii și în vremuri de dezastre, s-au legat prietenii în orice condiții. Și tot așa. Până la urmă, e o alegere. Aleg să îmi văd de treabă în condițiile prezente sau să mă blochez. Și ce ar însemna pentru mine să mă blochez de tot, când am 2 copii mici? Copiii simt și trăiesc prin noi. Ar însemna deci să îi blochez cu bună știință și pe ei.
Dar copiii cresc. I-am văzut la lumină, în ultimele zile. Puține haine le mai vin. Pantalonii le sunt scurți, bluzele la fel. Însă veselia lor și cheful de joacă rămân. Pentru ei pandemia asta nu înseamnă nimic. Ba chiar se bucură că stau mai mult în sânul părinților. Pentru ei e un dar nesperat. Dacă aș zice că și pentru unii din noi poate fi un dar? Nu e simplu, din multe puncte de vedere. Dar așa un dar nu am mai primit niciodată: timp de împreună.
În jurul meu, oamenii dramatizează destul de mult. E bucurie mare că au reușit să facă tot felul de lucruri în viață. Că, de-acum, sigur nu vor mai putea să le facă. De genul: vacanțe, case, copii. Dar cine spune că nu mai putem să ne împlinim visurile de acum încolo? Poate da, nu vom mai fi în largul nostru o perioadă. Câteva luni bune va fi greu să ne mai apropiem unii de alții. Dar dacă visul meu sunt călătoriile, cine mă împiedică să îmi iau un cort sau o rulotă? Să evit pentru o vreme locurile mega traficate și să descopăr locuri departe de aglomerație.
Să spun drept, eu nu eram mare amatoare de locuri cu mii de oameni nici până acum. Nu am fost decât o dată la all inclusive, în Bulgaria. Mi-a fost de ajuns. 🙂 Locul ok, dar baia de mulțime nu e pe gustul meu. Nu am fost niciodată la all inclusive în Turcia. Am fost în Turcia, dar nu în resorturi cu mii de oameni. Am fost în Egipt, dar nu într-o perioadă de vârf a anului și la fel, departe de miile de oameni din stațiunile supraaglomerate. De ce? Pentru că dintotdeauna mi-au plăcut locurile altfel, mai puțin comerciale, apusurile tăcute ori răsăriturile în liniște, când se aude parcă și cafeaua fierbinte din cană.
Sunt sigură că se vor redeschide și locurile cele mai vizitate în turism, la un moment dat. Nu are nimeni interes să le țină închise fără motiv. Și nici să le țină închise la infinit. Sunt țări care trăiesc din turism, sunt oameni care au case în alte țări. Zic să ne calmăm deci, nu vom sta la infinit suspinând pe la gardurile aeroporturilor. Iar cine e cu adevărat pasionat de călătorii va găsi o cale să își organizeze o vacanță pe gustul lui. Un pic de răbdare să avem doar.
La fel cu locuințele. Cine are în plan să își facă o casă, își va face. Pentru că un plan înseamnă ani de zile de căutat casă, de vizionări, de făcut documentare, de văzut terenuri, de văzut planuri de case, de vorbit cu arhitecți și tot așa. Cine are un plan are și deja o parte de bani puși de-o parte în acest sens. Și oricum isectorul mobiliare va fi printre primele afectate de criza economică, ceea ce îi va avantaja pe clienți, fără îndoială.
Iar cine iubește copiii nu cred că va renunța la ideea a-i avea pe motiv de criză. Asta e o idee pe care doar un om fără copii și fără iubire pentru copii poate să o spună. Da, niciun om iubitor de copii nu își va face calcule atât de matematice pentru venirea lui pe lume precum ar face pentru o mașină. Pentru că pur și simplu la mijloc sunt sentimente și emoții, nu e matematică pură acolo.
Personal, nu cred în schimbarea fundamentală a vieții noastre de acum înainte. Și nici nu îmi fac speranțe legate de schimbarea oamenilor. Am văzut deja prea bine printre ce oameni trăiesc în bula mea și m-am înspăimântat. Văd în jurul meu lăcomia celor care vor să profite de pe urma situației prezente. Nu îmi fac iluzii că vor lua sfârșit prea repede toate astea. Cine a putut să înțeagă de la criză ceva, a înțeles deja. Fiecare își duce învățămintele mai departe și face ce știe cu ele.
Eu mă bucur de tot ce-am făcut până acum și sunt sigură că voi mai face. Mă bucur de cine am fost și cine am devenit. Și abia aștept să văd cine voi fi peste ceva vreme.
Oameni buni, crize au mai fost și sunt sigură că vor mai fi. Nu renunțați la visurile voastre! Găsiți căi prin care să le aduceți la împlinire, mai degrabă. E pandemie, nu e ușor, dar cu prudență, putem să facem pași înainte pe calea visului nostru.
Așadar, visul vostru care e? Cați pași ați făcut azi pe calea lui?
