Cei mai mulți dintre părinții pe care îi cunosc nu sunt îngrijorați de înghesuirile dentare și imperfecțiunile dinților de lapte ai copiilor. Nici chiar când vine vorba de igienă. ”Ei, lasă, sunt dinți de lapte, oricum cad. O să avem grijă de cei definitivi, e efort în zadar!”, spun cei mai mulți. De când am căpătat experiență în ceea ce privește îndreptarea dinților, ca pacient expert și ca mamă, am deja o opinie pe care nu mă sfiesc să o spun. Chiar și neîntrebată. 🙂 Le zic așa: ”Mai bine faceți prevenție decât tratament!”. Pauză. Simt neîncrederea. ”Adică mai bine evitați să ajungeți la brakeți. Se poate.” Deja îi simt că devin interesați, deși până la iluminare mai e cale lungă.
Intuiesc de ce părinților le e mai simplu să se gândească la brakeți. Practic efortul lor de convingere e mai mic. Nu mai trebuie să se roage zilnic de puștime să poarte aparatele mobile, să aibă grijă de ele, să stea în Corega, să le igienizeze, să nu se piardă la școală, să nu le uite acasă când pleacă în weekend, la bunica sau în concediu. E mai simplu să le coleze medicul brakeții și copilul are n-are chef, trebuie să stea cu ele. Mare parte din job e făcut de tipul de tratament (aparatul fix).
Doar că nici în acest caz copiii și părinții nu sunt absolviți de răspundere și disciplină. Dacă igiena dentară nu e făcută cum trebuie, apar cariile interdentare, care se măresc rapid dacă nici controalele periodice nu sunt efectuate. Brakeții costă mai mult și purtarea lor e destul de incomodă, cu multe restricții legate de mâncare: nu alune, nu caramele, nu se poate mușca ușor din alimente tari și tot așa. Din păcate, sunt mai multe neplăceri pentru copil când ajunge la îndreptarea dinților, deci el se va plânge oricum mai mult, chiar dacă le poartă că nu prea are încotro.
Se pot evita brakeții
Dar dacă tratamentul ortodontic se face în paralel cu creșterea dinților, lucrurile se simplifică. E ceea se numește ortodonție interceptivă. Adică să nu așteptați să apară dinții definitivi la copii, ci să găsiți un medic cu ajutorul căruia să puteți interveni încă din perioada de creștere a dinților asupra modului cum cresc și se dezvoltă dinții pe arcade.
Ortodonția interceptivă înseamnă intervenția medicului ortodont asupra creșterii dinților copiilor, așa încât aceștia să crească corect și să nu afecteze dinții cu care se învecinează. Medicul ortodont se folosește de priceperea și experiența lui ca să anticipeze problemele care pot apărea odată cu erupția dinților de lapte. Așa că această intervenție ajută oasele copiilor să crească corect, corectează anumite probleme funcționale, cum ar fi tulburările de deglutiție și fonație, obiceiurile vicioase de sugere a degetului. Ceea ce se întâmplă în această perioadă este că dinții cresc și se mențin în poziția corectă pe arcade. De aceea, trebuie să duceți copilul la o consultație la medicul ordodont mai devreme de adolescență. În felul acesta evitați și apariția anomaliilor dentare grave.
Bine, nu înseamnă că la 9 luni sunteți deja prezenți în cabinet. Cam după vârsta de 3 ani, apar spațieri dentare între incisivii temporari. Este primul semn că încep să se dezvolte maxilarele, astfel încât în jurul vârstei de 7 ani, atunci când încep să apară incisivii definitivi, aceștia să găsească spațiul necesar erupției și alinierii lor corecte pe arcadă. Părinții trebuie să știe că lipsa spațierilor între dinții de lapte după vârsta de 4 ani este primul semn că vor exista înghesuiri dentare în dentiția definitivă.
Ce probleme grave pot apărea dacă nu se fac intervențiile la timp
Una dintre cele mai comune probleme grave este migrarea dinților laterali și ocuparea parțială sau completă a spațiului pentru erupția și alinierea caninilor (canini de vampir) atunci când un molar temporar a fost extras cu mult înainte de perioada fiziologică de înlocuire și nu a fost folosit un menținător de spațiu.
E bună corectarea timpurie a problemelor de creștere osoasă sau de lipsă de spațiu, ca dinții permanenți să poată erupe cât mai aproape de poziția lor corectă. În felul acesta și stabilitatea dinților pe termen lung este mai bună. Corectarea timpurie a problemelor dento-alveolare este mai puțin complicată, copiii sunt mult mai cooperanți și orice tratament timpuriu se va desfășura mai simplu și cu costuri de toate felurile mai puține.
Nu mai comparați tratatemente ortodontice la copiii de aceeași vârstă
Când copilul meu cel mare purta aparate dentare mobile, una din finele mele avea aparate fixe – brakeți. M-am întrebat de ce oare e așa diferit? După ce am studiat nițel, mi-am dat seama că dinții copiilor cresc în ritmuri diferite și cel mai probabil la ea dentiția definitivă era mai harnică. De aceea și tratamentul propus de medic era diferit, cel mai probabil.
Aparatele mobile se folosesc la vârste mici, 6-9 ani, atunci când încă mai există dinți temporari pe arcade. După ce copilul a schimbat complet dinții, adică după 11-12 ani, pot fi folosite aparatele fixe, colate pe dinții definitivi – brakeții.
Fereastra de oportunitate pentru îndreptarea dinților
Există o perioadă în care se poate interveni ori în scop de prevenție, ori pentru un tratament de scurtă durată, în orice caz. E vorba de perioada între 6 și 12 ani când există dentiția mixtă la copii – adică mai sunt încă din dinții de lapte, dar au apărut și o parte din dinții permanenți.
De ce se numește fereastră de oportunitate? La această vârstă tratamentele de ortopedie dento-facială sunt de durată mai scurtă și sunt mai ușor de suportat de către copii. Ele se fac pentru a obține dantura funcțională, cu mușcătură corectă. Scopul este obținerea unei danturi funcționale, adică a unei mușcături corecte.
Cam la vârsta de 7 ani este indicat primul control ortodontic. Este vârsta la care copilul este cooperant și înțelege necesitatea purtării unui aparat dentar. Părinții își doresc vizita la medicul ortodont când apar incisivii superiori și, de obicei, sunt înghesuiți. Părinții mai observă și modificările de profil în anomalii mai grave: profilul accentuat convex – când mandibula ocupă o poziție mai posterioară sau accentuat concav când mandibula este situată mai anterior față de maxilar.
Tratamentul pe care voi, părinții, îl puteți aplica acasă copiilor
Spălatul pe dinți și alimentația corectă sunt primul și cel mai ieftin tratament pe care părinții îl pot aplica acasă copiilor. Nu e nevoie de studii de specialitate pentru acest tratament, ci doar de grijă și atenție mai multă pentru sănătatea orală a copiilor. Chiar dacă sună a reclamă la pastă de dinți, e ok, așa trebuie. 🙂
Despre problemele ortodontice la copii și adulți am mai scris aici.
Material realizat cu ajutorul medicului Anca Oltean, medic primar ortodont, cu experiență în domeniu de 16 ani. Este primul medic român și singurul de până acum admis ca titular membership in cadrul WSLO si ESLO (World/European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume.
Dr. Anca Oltean este medicul ortodont al familiei noastre. O puteți găsi la cele 2 cabinete din Piața Națiunile Unite și din cadrul Centrului de Diagnostic și Tratamenent Victor Babeș. Pentru programări: telefon: 0723501202 și pe email la adresa [email protected]. Pentru mai multe informații, vă așteaptă pe website https://ancaoltean.ro.