Mă obișnuiesc greu cu toamna, noi nu suntem atât de bune prietene precum sunt cu primăvara și cu vara. Deși îmi plac culorile de toamnă, îmi place mirosul de lemne uscate arse și îmi place natura scăldată în soare, tot nu pot spune că e visul meu. Cu toate acestea, apreciez toamna pentru energia pe care mi-o oferă și de care mă folosesc ca să fac lucruri. Pentru mine, nu 1 ianuarie e început de an, ci 1 septembrie. Și perioada septembrie-decembrie e una dintre cele mai aglomerate și mai frumoase, cu de toate, ca într-un buchețel de toamnă. Cu aniversări, cu proiecte la școală și în business, cu idei noi, cu locuri noi de explorat. Mă cuprinde fenomenul de nesting și încep câte o mare debarasare din casă și tot așa. Îmi place toamna pentru acest vânt al schimbării pe care îl simt. Îmi satisface dorința mea de un pată de nou, în fiecare septembrie-octombrie.
Anul acesta, simt că toamna mă prinde într-o zonă și mai efervescentă a schimbării. Deja am renunțat la câteva direcții, care s-au dovedit nu prea bune pentru mine, din punct de vedere al raportului timp – satisfacție. Când zic satisfacție mă refer la orice tip de satisfacție pe care l-aș putea obține ca urmare a implicării mele în ceva: bănească, sufletească, intelectuală etc. Simt că încep să mă îndrept numai către acele zone din activitatea mea pe care mi le doresc de ani de zile și pe care nu le atingeam din motive diverse: mereu apăreau alte proiecte atrăgătoare pe moment ori nu era timp pentru aprofundare. Anul acesta însă, aproape de la sine, m-am scuturat de unele lucruri pe care nu neapărat le făceam cu plăcere, ca să dezvolt fix ce îmi doream din zona mea de coaching pe nutriție și wellness.
Mai mult, anul acesta am ales mai cu grijă subiectele pe care să le dezvolt pe blog. Am evitat, după câte ați sesizat probabil, să abordez teme controversate. Am ales, în schimb, teme utile legate de mișcare, drumeții, rețete sănătoase, stres, echilibru hormonal, digestie și fertilitate. M-am concentrat ca ceea ce am adus pe agenda voastră să fie cu adevărat util, să aduc soluții la problemele cu care am văzut că ne confruntăm toate în această perioadă. Am păstrat tonul pozitiv și energic, ca să ridic moralul și nivelul energetic. 🙂
Am început să țin mai multe webinarii (cu publicul larg și pentru companii) și am luat mai multe persoane în consiliere, deși uneori mărturisesc că ar trebui să cântăresc mai bine volumul de muncă.
M-am gândit mult la programul de 1 an pe care l-am lansat în septembrie (Wellness Fairy Factory), este unul dintre programele care mă provoacă și pe mine și care îmi aduce bucurie. E un angajament pe termen lung pe care ni-l luăm împreună, aceasta e frumusețea, de fapt. De aceea, am decis să mai formez o grupă cu data de 1 noiembrie. Va fi ultima pe acest an și va fi un pic diferită din punct de vedere al accesului în program. Principala facilitate este că puteți plăti acum și trimestrial programul, nu doar pentru 6 luni și 12 luni în avans. Sper să vă ajute acest lucru și să formăm a 2-a grupă frumoasă pentru acest an. AICI este linkul pentru plata trimestrială. Start înscrieri! 🙂
De asemenea, la cererea publicului, în fiecare lună voi avea 2 webinarii, cu bonusuri incluse pentru voi. De exemplu, luna aceasta am planificat să țin webinarul despre Combinații alimentare corecte pentru mese sănătoase și delicioase. AICI sunt toate detaliile. Webinarul e planificat pentru 19 octombrie, la ora 19.00.
Am în plan un program nou pe care am început să îl desenez și sper să vi-l arăt în toată splendoarea și utilitatea în noiembrie.
Am redus costul la programul Easy Go, de la 300 la 200 lei, vreau să profitați cât mai multe de el în această toamnă. E un program simplu și frumos, cu 2 planuri alimentare, ghid de substituții alimentare și Ghid de menținere. Poate fi o ocazie bună pentru voi să mai scăpați de câteva kilograme, dar și să învățați niște principii simple de urmat, plus câteva rețete în plus. Aici este linkul de înscriere, puteți începe oricând doriți acest program: https://www.florinabadea.ro/product/program-easy-go-doamne-1-luna/
Vreau să aveți cât mai multe dintre voi acces la programul Detox, așa că îi voi lăsa și luna aceasta codul de discount de 20% (Detox20 e codul pentru voi). Feedback-urile sunt foarte bune la nivel de energie acumulată, de reducere a poftei de dulce și de subțiere a taliei. Aici este linkul de înscriere, puteți începe oricând doriți acest program: https://www.florinabadea.ro/product/detox-7-zile-program-online/
Pentru acelea dintre voi care vreți să exersați cu mine alături timp de 1 lună compunerea de mese corect echilibrate, vă prezint unul dintre cele mai accesate programe de consiliere. Pentru că are un preț bun pentru voi (280 lei pentru 1 lună) și pentru că sunteți cu mine în contact în permanență. E vorba de programul Basic Nutrition: https://www.florinabadea.ro/product/basic-nutrition/.
Pun la cale un retreat, împreună cu instructorul de yoga cu care am făcut parteneriat și pentru Wellness Fairy Factory. Ați fi interesate de 2 zile cu yoga, gătit și mâncat din ce am pregătit noi și ceva hiking/plimbări?
Mai sunt în discuții cu 2 clinici medicale, pentru colaborări și abia aștept să vă povestesc despre ele. Știu că sunteți multe dintre voi interesate despre cum și unde ne putem vedea, alfel decât online, așa că voi veni în întâmpinarea voastră cu această informație curând.
La final, mi-am setat pentru cât a mai rămas din acest an să fiu mai activă (și) pe Instagram, locul acela fascinant unde imaginile vorbesc, dar și story-urile oamenilor.
Acum, când le citesc aici listate, îmi dau seama și mai bine de cât de aliniate sunt toate lucrurile pe care le fac cu misiunea pe care am reușit să o croiesc în ultimii ani. Cred că abia acum pot spune că am intrat bine pe calea cea bună. Mai ales că sunt toate în acord și cu nevoile voastre, despre care îmi scrieți și pentru care îmi cereți sfaturi.
Să fie, așadar, cu roade multe această toamnă! Pentru noi toate!
Și promit că revin mai des, aici, pe blog! 🙂