Asa cum ziceam si in alte articole pe tema trusoului pentru bebe, unele dintre ele sunt considerate absolut necesare de catre majoritatea parintilor, in timp ce altele pot fi incadrate la capitolul nice to have, ca sa zicem asa. Adica familia se poate descurca foarte bine fara ele, dar ar fi dragut daca le-ar avea – pentru ca multe sunt obiecte care usureaza parintilor viata. In ceea ce ma priveste, daca mi se ofera ocazia sa am anumite obiecte, ma bucur de ele impreuna cu cel mic, atata timp cat le gasim utilitatea impreuna. Astazi as vrea sa va spun povestea unui tarc de copii, de care ne-am despartit foarte tarziu, desi cea mica trecuse deja in patutul ei de copil mare.
Tarcul a aparut in viata noastra foarte devreme, inca de pe vremea cand cea mica a inceput sa se intoarca pe burtica si sa stea in fundulet. La noi s-a intamplat cred ca in jur de 6 luni, daca imi amintesc eu bine. A fost inca de la inceput un loc in care explorarea jucariilor se facea cu ochii mari de mirare si curiozitate, chiar daca noi eram in preajma sau era singura. Evident ca la inceput o spionam sa vedem ce face in tarc, pentru ca la primul copil esti ingrijorat de orice gest nou pe care il faci ca parinte, de frica sa nu ii faci rau copilului, fara sa iti dai seama. Treptat insa, a devenit un loc cu care s-a imprietenit foarte tare, pentru ca acolo traia momente frumoase, radea, se rostogolea, vorbea cu jucariile.
Este ideal sa poti petrece tot timpul tau ca parinte cu copilul. Din pacate insa, mai ales ca mama, acasa ai si alte preocupari – de la igiena personala, pana la un pic de gatit, curatenie sau alte treburi casnice. Am cunoscut mame care nu puteau face nimic din toate acestea, pentru ca cel mic nu accepta sa stea in tarc. Dar pentru ca nu stii experienta completa a altei mame, nu o poti judeca in niciun fel. Ce stiu insa este ca la noi tarcul a functionat multa vreme si a fost de ajutor, atat pentru noi, cat si pentru copil.
De ce ne-a ajutat tarcul si cum au mers lucrurile la noi:
- L-am folosit atat acasa, cat si in vacante
Nelipsit in orice calatorie, de la munte la mare, de la o pereche de bunici la altii, pana cand unii dintre ei au achizitionat si ei unul, vazand cat este de util.
- Era locul cel mai sigur din casa, daca ne luam cateva minute ochii de pe copil
L-am verificat, sa nu aiba zone nesigure, in care cea mica sa isi prinda capul, un piciorut sau o manuta. Sau sa nu il poata escalada.
- Era spatiul intim al copilului
Asa cum ne place si noua sa ne bucuram de un loc al nostru in casa si de cateva clipe de liniste, asa sunt si copiii, inca de mici. Lor le place rutina si se bucura de lucrurile/locurile numai ale lor. Cel putin la noi, experienta asa a dovedit. Dupa fiecare masa luata acasa, urma o siesta in tarc, mai lunga sau mai scurta ca durata.
- Vorbeam intotdeauna cu ea
Ca si astazi, cand este la baie, cu usa deschisa, vorbim. Ca sa o auzim, sa ne dam seama ca este in siguranta. Desi la inceput copilul ar parea mirat, discutia cu el si explicatiile fac minuni. Nu va faceti griji, copiii inteleg tot ce le spuneti. Chiar daca doar din ton si expresia fetei, daca nu neaparat cuvintele pe care i le adresati.
- Ne jucam mult, chiar si cand era in tarc
Ne ascundeam, ne maimutaream, ascudeam jucarii pentru ca apoi sa le gasim impreuna. Ca sa simta ca tarcul este loc al distractiei si sa prinda drag de el.
- A ajutat-o sa se ridice mai usor, din proprie dorinta
Sprijinita de marginile acestuia, mersul in picioare a venit firesc. Si-a dorit ea si a fost incurajata de mediul sigur in care isi petrecea acolo unele momente din zi.
- Am alternat momentele petrecute in tarc cu alte momente ale zilei
Tarcul nu este un loc in care lasam copilul si gata, putem sa ne ocupam in liniste si in voie de alte indatoriri casnice. Momentele petrecute aici trebuie alternate cu cele de masa in mediul specific al bucatariei, cu cele de plimbare – pe jos, in masina sau carucior, cu cele de conectare prin dragaleala si joaca pe covor sau in pat cu parintii, cu cele de baie si ritualul asociat acesteia si tot asa. Nu as putea spune cat timp poate petrece copilul intr-o zi in tarc. Depinde si de el, dar si de noi, parintii. Stiu oameni care, locuind la curte, au avut posibilitatea de a tine peste zi mai mult timp copilul afara si, fiind mic, il tineau in tarc, unde si dormea si manca. Pentru ei functiona foarte bine asa. Ceea ce conteaza, de fapt, cel mai mult.
Cand s-a facut mai mare, dupa 3 ani abia, am renuntat la tarc. Oricum, intre 2 si 3 ani, il escalada, arunca cu jucarii in afara lui, iesea sa le recupereze, isi gasea singura metode noi si noi de distractie. Ar fi vrut sa il pastram si am facut-o pentru o perioada, desi trecuse in patutul de copil mare, unde era deja independenta. In cele din urma, am renuntat la el, oferindu-l cadou altei familii. Am convins-o ca ei au mai multa nevoie de el decat aveam noi.
In orice caz, tarcul ramane pe lista noastra si pentru bebelusul al doilea, avand prima experienta atat de placuta si de utila. Sa ne fie de folos!
Sursa foto: Noriel
