Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Ce an a fost 2021!

Nu știu cum e la voi, dar mie nu îmi vine să cred că e 4 ianuarie. Nu e ca și cum linia care desparte cei 2 ani ar trozni puternic și ne-ar arunca din vechiul în noul an. Doar calendarul îmi arată că am început ceva nou. Încă îmi mai revin de după vechiul an și după scurta vacanță avută. Prea scurtă aș zice. Copiii sunt deja la școală și eu rezolvat câteva lucruri importante. Am primit o propunere de proiect, am planificat unul dintre clienții cu fee lunar, am avut și o sesiune de consiliere cu o femeie din clientele actuale. Câte puțin din toate, deși cu un motoraș mic în spate. 🙂

Însă înainte de orice planificare pentru 2022, pe care am început-o încă din decembrie, mai am nevoie să mă mai uit un pic înapoi. Am nevoie să îmi mai răspund la câteva întrebări. Am nevoie să îmi mai clarific lucruri și idei. În decembrie am încheiat și 7 ani lungi de când am plecat de la ultimul birou unde am fost angajată. Drumul ăsta e un drum de o frumusețe pe care doar eu o înțeleg. S-au întâmplat atât de multe în viața mea de atunci încoace. Și vreau să o mi-l asum bine, să mă bucur suficient de mult de el și să mă încarc cu toată energia pe care mi-o dă, pentru viitor.

Un exercițiu pe care îl fac de câțiva ani încoace e să mă uit pe fotografiile anului trecut. Eu fac multe poze, pe oriunde merg și aproape zilnic. Am capturi de ecran cu subiecte care mă interesează și pe care le salvez de ici colo. Așa că e ușor să mă uit înapoi și să îmi văd anul în imagini. Fetelor le place și lor să facem asta împreună. Pe avion, cât am fost plecați, am revăzut pozele împreună cu Maria de mai multe ori. Ce viață bogată am!

Știți, bogăția nu se măsoară doar prin banii din cont. Eu o măsor pe a mea și după numărul de experiențe, după cărțile citite, oamenii buni de care mă înconjor, locurile noi pe care le văd, cursurile parcurse, apusurile văzute, florile deosebite pe care mă opresc să le miros, florile primite, proiectele pe care le pot onora, indiferent de dimensiune, după cât sport am făcut, câți munți am urcat și cu cine, de câte ori am văzut marea și unde, după numărul de prieteni ai copiilor mei, după locurile noi pe care reușesc să le arăt părinților, după cât de creativă mă simt în viața mea și mulțumită.

2021 a fost un an greu și bun, în același timp. Greu, pentru că am muncit mult. Dar toată lumea muncește mult cred eu. Mai ales că ultimii 2 ani, de pandemie, au avut în ei și o doză mult mai mare de stres. Ceea ce a făcut ca lucrurile să pară mai grave decât poate sunt. Nu vreau să mă plâng, pentru că refuz mentalitatea de victimă. Mă bucur că sunt dăruită cu această misiune de a putea însoți oamenii (mai ales femeile) pe drumul către o versiune mai bună a lor, din punct de vedere sănătate, stare de bine și greutate.

Dar este și o capcană. Când îți place ce faci, există riscul să lași limitele prea flexibile când vine vorba de muncă. Am simțit că un pic anul trecut am făcut asta. A fost un acord tacit făcut cu mine. Dar am muncit prea multe seri pe săptămână, dacă am avut mai multe programe de grup în paralel. Și chiar weekenduri. Lucru pe care vreau să îl las în 2021. Nu îl mai vreau în viața mea în 2022.

În 2021 am investit mult în mine: cărți parcurse, cursuri de formare, antrenor personal, participare la retreat, terapie, coaching, consultanță de brand personal, de business, de content. Am trecut prin multe procese, care m-au ajutat să elimin pas cu pas ce nu îmi mai este necesar azi. M-au ajutat să văd mai bine armonia viață personală – viață profesională. Mereu am zis ca ele 2 trebuie să meargă de mână, altfel cineva va suferi și de partea cealaltă se va vedea imediat.

Sigur că mai e loc pentru multe și în planul pe 2022 e lista deschisă lunar pentru acțiunile cele mai importante care contribuie la dezvoltarea mea.

Cuvântul anului 2022 a fost RĂBDARE. Eu am fost și am rămas un doer. E dificil să lucrezi cu un doer sau pentru el. 🙂 Are un ritm pe care nu multe persoane îl pot susține. De multe ori, propriul ritm m-a speriat și pe mine. Sunt și lucruri bune, dar și lucruri mai puțin bune la profilul meu. Faptul că nu am mereu atâta răbdare e unul dintre cele mai puțin bune. Dar în 2021 m-am străduit să am răbdare. Am numărat mai mult în gând și m-am străduit mai mult să îl privesc pe cel de lângă mine cu înțelegere și cu blândețe. Să îi accept și lui ritmul. Răbdarea e magică. Nu am pierdut nimic exersând așa, dimpotrivă, la final de an m-am simțit eu mai puternică și mai bogată.

În 2021 firma mea de training, coaching și consultanță a avut cele mai frumoase, de impact și cu sens proiecte, cu branduri mari, companii multinaționale. În decembrie m-am felicitat pentru forța și energia cu care am dus toate aceste proiecte. E drept că am avut și o echipă mai mare față de anii trecuți, dar s-a văzut în rezultate.

A fost anul în care am lucrat cu cele mai multe femei. Sunt câteva sute, nu le-am numărat, mi se pare ofensator pentru ele să le introduc într-o asemenea statistică. Vreau să le mulțumesc pentru că m-au ales să le însoțesc pe drumul acesta intim al schimbării lor. Ce facem noi în programul 1 la 1 e ceva foarte intim, analizăm în profunzime toată roata vieții, nu e doar nutriție. Eu nu le număr caloriile și nu le fac exceluri. Dar ele ajung să învețe singure sa analizeze calorii și etichete alimentare și să își urmărească grafice cu indicii de sănătate. Acesta numesc eu proiect cu sens, care îmi aduce împlinire și satisfacție.

În 2021 am lansat noi programe de grup: Breaking Up with Sugar, Există viață după menopauză, Wellness Fairy Retreat. Am pus în oferta mea și coachingul pentru mâncat emoțional.

A fost anul în care am livrat cele mai multe traininguri corporate pe tema Food for Brain, un subiect drag mie, care vorbește despre impactul mâncării asupra creierului. Le mulțumesc tuturor celor care au facilitat întâlnirea mea cu toți cei interesați de acest subiect din respectivele companii.

În 2021 a fost momentul să fac rebranding. Am trecut de la blog la site de brand personal. Simțeam nevoia să arăt mai clar cu ce mă ocup și ce lucruri faine fac. 🙂 A fost un proces de durată, care a implicat multe resurse de toate felurile: timp, răbdare, bani, mulți furnizori, colaboratori etc. Din nou, multă răbdare. Faptul că nu am forțat lucrurile cred că a ajutat mult pe toată lumea. Proiectele astea mari sunt stresante pentru toți, nu doar pentru client.

Către finalul anului am început o colaborare cu Grădina Sănătății, un brand umbrelă care aduce pe piața din România multe branduri de calitate – suplimente alimentare. În special cele pe bază de colagen e preferatul meu și al tuturor clientelor cărora le-am recomandat.

În viața personală, cum ziceam, am lucrat mult la dezvoltarea mea. Hrană de calitate, somn monitorizat, mișcare zilnică și de weekend planificată, timp cu familia de fiecare dată când aveam o zi/după amiază liberă, iubire, multă iubire – e vindecătoare. Mi-am schimbat mașina, m-am înscris la o certificare de coaching în România, am rămas sănătoasă, am rămas doar în relațiile care au conținut și semnificație pentru mine, am decis școala Mariei, am mai scăpat de niște datorii care mă costau scump, am fost mai cumpătată, am făcut economii și am început să învăț despre investiții cu pași timizi, am simțit că am atras bunăstarea și abundența pe mai multe planuri. Am învățat să zic ”nu” mai des și să fiu mai fermă. Am definit scopul și m-am ținut de el. Am învățat să pierd și să câștig. Mi-am permis să pierd fără regrete.

Am încheiat anul liniștită și am simțit că de data asta nu mai lipsește nimic. Că e de ajuns. Că e bine așa. Am simțit căldura binelui pe interior. Armonia în toate.

Sigur că se putea și mai bine. Mereu se poate mai bine. Dar am decis că e DE AJUNS. Știți, doar noi putem decide când e de ajuns. Eu am învățat în ultimii ani cum e cu ”de ajuns” ăsta. E greu și sunt multe lucruri acolo jos de analizat, dar merită. Aduce liniște.

Mi-ar plăcea să fiu mai mult în 2022. Să petrec mai mult timp eu cu mine, ca să aflu și mai bine cine și cum vreau să fiu acum. O să mă gândesc zilele acestea cum ar fi un 2022 mulțumitor pentru mine, în care să am toate nevoile acoperite. Nu mi-am mai pus lansări noi în prima jumătate a lunii, am doar Retreatul de ținut săptămâna viitoare, care e peste jumătate rezolvat. Mi-am promis că voi fi și mai structurată în 2022, voi crește echipa și voi aprofunda marketingul mai mult. Mai am 2 cursuri în plan, sper să se materializeze, când va fi momentul lor.

Dragile mele, vă doresc să puneți în 2022 toate ingredientele care să vă ducă la bunăstare, sănătate și iubire! Și dacă vreți să începeți anul cu un proiect pentru voi, vă invit la Wellness Fairy Retreat, ediția din 14-16 ianuarie 2022. Mai am doar 2 locuri. Le doriți? 🙂 Aveți pe link toate detaliile.

Îmbrățișări și un an magic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.