Din experiente personale si ale celor din jur, dar si din teoria care a ajuns sa se confirme, in viata cele mai multe deprinderi se formeaza. Si cred ca fericirea nu face exceptie. Cred ca fericirea ajunge sa fie invatata, este un demers pe care il facem de la intentie la actiune, este un drum de la starea prezenta la starea dorita. Un psihiatru francez, autor de psihologie pozitiva, spunea ca ”fericirea e ca o limba straina – cu cat o invatam mai devreme, cu atat ne este mai usor sa o vorbim curgator”.
Generatia noastra, a celor nascuti in anii 70, au abia acum prilejul sa se preocupe cu adevarat de aceste idei in viata lor. Si stiti de ce? Pentru ca acum ni s-au deschis niste canale aparte de comunicare, odata cu fiintele carora le-am dat viata si carora avem sansa extraordinara sa le asezam pasii firavi si tematori pe drumul vietii. Parintii nostri au fost sau nu au fost fericiti. Daca au fost, fericiti copiii lor! Cei care nu au fost – nu si-au batut capul cu asta, si-au asumat-o si au mers mai departe. De dragul copiilor, au zis ei. Dar noi avem si stiinta si instrumentele si maturitatea trairilor de a ii invata pe copiii nostri ce inseamna fericirea, cum poate fi atinsa, cum poate fi exersata si mai ales cum poate deveni ea scopul nostru in viata. Si cum altfel sa ii invatam mai bine, decat prin exersarea si manifestarea propriei fericiri, prin deja cliseul dar mereu actualul – puterea exemplului?
Ce ii putem invata pe copiii nostri despre fericire?
- Fericirea e o alegere
Pare ca viata este o lupta pentru supravietuire si pur si simplu nu ne permit contextele adverse sa alergem fericirea de fiecare data. Dar ce putem face este sa veghem asupra ei, asupra conditiilor in care ea poate aparea si sa ii inlesnim calea. Ajungem deci sa alegem cand vrem sa fim fericiti!
- E destula fericire pe lume
Da, putem fi toti fericiti. Daca altul pare/este fericit, este ok. E destula fericire pe lume, doar sa vrem sa o alegem, cum ziceam mai sus. Fericirea celorlalti trebuie sa ne bucure! Cu cat mai multa fericire pe pamant, cu atat mai frumoasa va fi viata noastra!
- Fericirea inseamna armonie
E vorba despre armonie in relatii – de jur imprejurul nostru, dar si de armonie in noi – intre momentele prezente si cele trecute.
- Comparatiile ucid fericirea
Sunt 3 tipuri de comparatii care ne strica cu mare usurinta fericirea: sa compari ceea ce traiesti acum cu ceea ce ai trait in trecut cel mai bine, sa compari ceea ce traiesti cu ceea ce visezi sa traiesti sau sa te compari cu alte persoane.
- Daca e corpul nostru fericit, vom fi si noi fericiti!
Poate suna limitativ sau hedonistic, dar nu ma refer la fericirea sinonima cu indestularea corpului, ci la constientizarea prin corp a sansei de a trai pur si simplu, a simti viata palpitand in noi.
- Cuplul este o sursa de fericire!
Daca putem, avem sansa sa le aratam copiilor nostri ca noi, parintii lor, suntem o sursa de fericire pentru noi insine si pentru cei din jur. Statisticile spun ca persoanele care traiesc in cuplu sunt mai fericite decat cele celibatare, divortate sau vaduve. E firesc, datorita inclinatiei omului catre asociere si apartenenta sociala, decat catre singuratate.
Ce ar fi deci sa incepem sa ii invatam pe copiii nostri aceasta limba straina – fericirea – inca de cand i-am adus pe lume? E sansa lor sa descopere inca de mici care este rostul si calea lor in aceasta viata! Sa le-o oferim cu generozitate si neconditionat!
0 răspunsuri la “Fericirea se invata!”
Cred ca fericirea se traieste! Depinde de noi daca constientizam cat de fericiti suntem, numai si pentru faptul ca existam!
Adevarat, doar ca sunt si persoane care nu au exercitiul fericirii si care au nevoie de indrumare, pentru a o descoperi, invata, apoi exersa si in final trai cu adevarat, a o simti visceral!