Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Investiția în tine e o formă de iubire de sine

Ce înseamnă să investești în ceva sau cineva? Acelea dintre noi care au copii se referă adesea la investiția pe care o fac în propriii copii oferindu-le acces la o educație mai bună, de exemplu. Cu alte cuvinte, le facilităm copiilor noștri accesul la educație, cu acea credință că aceasta le va folosi în viitor, pentru o viață mai bună și o profesie care să îi împlinească. E doar un exemplu care mi se potrivește mie, care vizează educația, una dintre valorile mele principale.

Însă când vine vorba de copilul tău, mereu crezi că e firesc. Ce om e acela care nu investește în copilul tău, ai spune. Dar dacă te gândești la tine cum e? Ce înseamnă pentru tine să investești în tine? Și de ce ai face-o? Te-ai gândit la asta vreodată?

Ca femeie, poate nu o dată te-ai gândit întâi la cei de lângă tine și abia apoi la tine. Asta dacă mai e timp, loc, spațiu mental și bani. Dacă nu, mergem mai departe, mulțumite că ne-am îndeplinit misiunea de mame, soții sau fiice. Că nu ”risipim” banii sau timpul pe frivolități pentru noi. 🙂 Doar că la început poate funcționa așa fără ecou în viața și sufletul nostru. Pe parcurs însă, începem să ne întrebăm ”și eu? eu unde sunt în viața mea?”.

În practica de lucru cu sute de femei am auzit de multe ori aceste întrebări. Ce legătură au cu mâncatul emoțional? Sigur că au: mâncatul emoțional are legătură cu nevoi neîmplinite și cu părți din noi nehrănite. Obișnuiesc să le dau o temă femeilor cu care lucrez și care ajung să trăiască mult mai conștient după o perioadă de lucru cu mine: să își planifice la fiecare început de lună lucrurile pe care să le facă pentru ele, doar pentru ele. Iar la final de lună să evalueze cum s-a împlinit această intenție. Uneori,  le rog să calculeze inclusiv bugetul pe care și l-au alocat pentru ele în luna respectivă. Nu mică le este mirarea când văd că nu și-au cumpărat nici măcar o cafea sau o carte doar pentru ele.

De ce? De ce suntem mereu la finalul listei noastre?

De ce ne e greu să avem în bugetul nostru și ceva care să ne bucure inima doar nouă?

De ce ne e greu să trecem peste anumite praguri financiare când vine vorba de noi înșine? De ce e atât de simplu să direcționăm mii de lei pentru jucării/console sau activități pentru copii și pentru noi ne e greu să ne cumpărăm un curs de 150 euro? Sau o cremă de 200 lei.

De ce considerăm că pentru dragii noștri e investiție orice facem (deși uneori nu e așa, să recunoaștem) și pentru noi clasăm orice ca și cost și mai degrabă renunțăm?

Tu, draga mea prietenă care citești acest articol, ce crezi despre iubirea de sine? Că nu miroase a bine, nu-i așa? Ni s-a zis de prea multe ori că iubirea de sine e ceva rău și că o femeie autentică ar trebui să fie dedicată doar altora și nevoilor lor. Dar tu, pentru tine, de nevoile tale cine se ocupă?

Invitația mea e să vă răspundeți singure la întrebările de mai sus. Nu e simplu și nu este de răspuns instant, lăsați întrebările deschise și urmăriți cum lucrează în voi în următoarea perioadă.

Cine ați deveni dacă v-ați da voie să vă oferiți vouă mai mult?

Cât de diferită ar fi viața voastră în viitor dacă ați decide să investiți planificat în voi?

Ce înseamnă investiție pentru voi?

Ce simțiți că v-ar ajuta să creșteți?

Cine vreți să deveniți? Ce v-ar ajuta în această devenire?

2022 a fost un an generos, în care mi-am dat voie să investesc în mine, fără să fac socoteli și fără să mă sperii. Un fel de ”dacă orice ar fi posibil, ce ai face?”. Am luat orice oportunitate de creștere am simțit că vine înspre mine. Am zis da și am îmbrățișat-o, deși poate a însemnat drumuri lungi, weekenduri de studiu sau bani alocați care ar putea părea mulți.

Cred că pur și simplu am lăsat anul să îmi răspundă singur la întrebări și să îmi arate soluțiile, renunțând la control și la obsesia de control. Are și renunțarea aceasta frumusețea ei.

A fost anul în care am finalizat școala de Coaching cu cele 160 de ore petrecute în acest spațiu de învățare, care m-a adus mai aproape de mine, de emoțiile mele și de esența mea feminină. A fost un fel de milestone, căci așa am ajuns apoi să îmi cumpăr și un curs de feminitate, să merg la un retreat de feminitate și să mă înscriu la formarea de terapeut în Somatic Experiencing. Toamna m-a găsit apoi studentă la Facultatea de Psihologie, după multă conștientizări în prima parte a anului și peste vară.

Am simțit că m-am așezat mai bine în viața mea și în profesia mea, până la final de an. Școala de Coaching și școala de somatică au fost spații în care mi-am permis să mă văd mai bine pe mine, ca femeie, soție, mamă și fiică. Un cadrul profesional, în care lucrăm cu noi înșine mult, ca să scoatem la suprafață cine suntem ca oameni pentru ca apoi să fim oglinzi curate pentru oamenii cu care lucrăm. Pe măsură ce înaintam mai mult prin aceste labirinturi mi-am dat tema cât de vindecătoare au fost și că investiția aceasta e ceva fără întoarcere, un punct din care nu ai cum să mai fii vreodată la fel.

O investiție în mine am simțit că a fost și timpul pe care l-am alocat sportului. S-a creat deja o rutină pe care cu greu mai poate cineva să mi-o încalce.

Au fost investiții sau au fost costuri? Cred că depinde mult de cine apreciază și de care parte a ”străzii” se uită la ce spun eu aici. Depinde de cât de mult prețuiește fiecare creșterea și dezvoltarea de sine.

Un Retreat pe care am dat 2000 lei poate fi pentru altcineva pierdere de timp și bani. Pentru mine, care sunt creatoarea de retreaturi, a fost cel mai bun lucru pe care mi l-am putut oferi la mijlocul anului, când eram deja un pic obosită și când începusem să am nevoie să îmi clarific niște lucruri. A fost o experiență frumoasă, interesantă, o călătorie în care am plecat singură și din care am învățat mult despre mine, nevoi, dorințe, unde mi-am confirmat puterea personală și misiunea mea. Pentru altcineva, care nu are aceste nevoi poate fi un weekend risipit și niște bani aruncați pe geam. Și e perfect ok să simtă asta, dacă nu e pe valoarea ei.

Sau o formare în care investesc per modul 400 euro, asemenea. Pentru mine însă e important, e pe valorile mele, pe misiunea mea, pe planul meu de creștere, pe ceea ce sunt și vreau să devin. Și atunci banii și timpul alocat nu sunt mulți, de fapt, nici nu se simt când se duc.

Poate eu nu sunt un reper sau poate sunt, dacă citiți articolele pe care le scriu și primiți newsletterele de la mine. Oricum ar fi, important e ca voi să fiți ca voi, nu ca mine sau ca altcineva. Ca sa vă trăiți viața voastră, nu pe a altora. Să o faceți în mod conștient și în armonie cu voi înșivă. Să simțiți bucurie în ceea ce faceți și că vă urmați calea proprie.

Întrebați-vă mereu dacă vă place ceea ce faceți și cine sunteți și vedeți cum simțiți în corp răspunsurile la aceste întrebări. Corpul este filtrul cel mai bun, mintea poate fi înșelătoare de foarte multe ori.

A, și mai e ceva. 🙂

Dacă aveți nevoie de un cadru de învățare și de creștere de sine, să știți că Retreatul Wellness Fairy exact asta este. Nu e o vacanță sau un concediu, nu facem turism, ci e un program de dezvoltare personală pentru voi, de fiecare dată pe altă temă. Tema lunii martie este ”Corpul femeii, înțelepciunea femeii” și se desfășoară în perioada 17-19 martie, la vila Transylvanian Inn din Bran. Vă las AICI mai multe detalii, căci mai am locuri libere, pentru cine e doritoare. La [email protected] îmi puteți scrie oricând, să mă întrebați orice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.