Am scris pentru voi o parte dintre secretele mele. 🙂 Sper ca așa să mă cunoașteți mai bine. Dacă mai doriți să știți ceva, dați un reply la emailul în care vine articolul la voi. Poate îmi scrieți și câteva vorbe despre voi, vreau să știu, să ne cunoaștem.
Am 179 cm înălțime. De aceea, de multe ori, după ce ne-am văzut online o perioadă, e posibil să nu mă recunoașteți când ne întâlnim fizic. Pe cameră par mult mai mică.
Sunt o brunetă veritabilă, însă cu tendințe de albire (genetica), de la 20 de ani. De aceea, am trecut treptat către blond și azi mă vedeți doar așa, inclusiv sprâncenele.
Sunt căsătorită de 23 de ani și sunt împreună cu soțul meu de 24. Ne-am cunoscut la școala unde predam eu.
M-am născut și trăiesc până în prezent în București, cam în același perimetru de 2-3 km toată viața mea. Sper ca într-o zi să pot trăi câteva luni pe an la Brașov.
Valorile mele principale sunt: familia, sănătatea și educația. Banii familiei noastre se duc în mare parte într-acolo.
Am 2 fetițe, născute la distanță de 7 ani și 8 luni. Au venit pe lume prin cezariană, una într-un spital de stat și una într-un spital privat. Una a fost alăptată până la 9 luni, cealaltă doar 2 luni, ambele la cerere.
În ambele sarcini am luat 25 de kg, pe care le-am dat ulterior jos cu un program disciplinat de mese și low carb.
Îmi plac mult pâinicile coapte pe vatră. De fapt, pâinea, cozonacul și plăcintele sunt vulnerabilitățile mele. 🙂
Cireșele sunt fructele mele preferate și aș mânca un copac pe loc, dacă aș putea. Aproape m-a luat salvarea acum mulți ani, când am încercat asta. 😂
Nu îmi place nicio mâncare cu miel sau oaie și nu mănânc ciorbă de burtă. Never ever. Și nu îmi plac mâncărurile cu aspect ”mucios”.
De la 6 ani am vrut să mă fac învățătoare. M-a inspirat învățătoarea mea, pe care apoi am avut-o colegă de cancelarie.
Lucrez de la 19 ani. Mi-am ales prima școală în urma unei medii mari la BAC – 9.52.
Am studiat 5 ani de liceu pedagogic, 4 de facultate, încă 3 ani jumătate de mastere (unul de marketing și comunicare în afaceri și unul în administrația publică), s-au mai adunat vreo 3 de studii pe nutriție, mâncat emoțional și echilibru hormonal, din diferite formări, iar în prezent sunt studentă în anul al 2-lea la facultatea de psihologie și mă formez la terapeut în Somatic Experiencing (anul 2 din 3 acum).
Am lucrat 3 ani în administrația publică, într-o structură centrală – o unitate de training pentru funcționari publici, când aveam 26 de ani. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea profesională, am lucrat inclusiv pe proiecte Phare și am luat examenul de șef serviciu învățând zi și noapte timp de o săptămână, fără nicio recomandare din afară. De atunci mi s-a aprins și apetitul pentru plecări în străinătate, călătoream cu echipele internaționale de proiect. În țară, am făcut echipă și cu alți colegi din minister pentru misiuni ale corpului de control al ministrului de interne de pe vremea aceea.
Am intrat în domeniul privat după o testare și 4 interviuri la o agenție locală de publicitate, unde am lucrat 3 ani, până după ce am născut-o pe Teo. Una dintre cele mai frumoase experiențe profesionale a fost cât timp am făcut consultanță în comunicare și PR pentru piața farma, comunicare medicală – inclusiv evenimente și tot ce însemna această nișă, lucrând direct cu top farma executives de la vremea aceea. Am avut cam 8 ani ca angajat pe nișa aceasta. Am și azi pe agenția mea de comunicare proiecte de comunicare medicală.
Pentru o vreme scurtă am lucrat și în presă – câteva luni.
De 9 ani lucrez pe cont propriu – ca freelancer, apoi soloprenor și în prezent antreprenor. A fost un parcurs foarte frumos, dar și dificil în același timp. Susținătorul meu moral principal a fost mereu soțul, el a crezut în mine mai mult decât am putut eu vreodată. De altfel, se și vede în fotografii cum mă vede. ❤️
Mi-a fost foarte frică la început, mărturisesc. Mai ales că la un an de când am început aventura de freelancer, am rămas însărcinată cu Maria. Însă de atunci încoace am mai crescut un copil și am ridicat o casă. Aș zice că au fost ani frumoși din acest punct de vedere. Însă din altele, aș vrea să rescriu o parte din acești ani. Poate îmi voi face curaj într-o zi să vorbesc și despre asta.
Am o relație de lungă durată cu toți medicii noștri, de la medicul de familie, la medicul dentist, dermatolog etc. Această relație se întinde dincolo de 20 de ani. În categoria ”relații de lungi durată” intră și cea cu duhovnicul meu.
Cu 2 dintre cele mai bune prietene ale mele am o relație de aproape 20 de ani. Cu una dintre ele sunt și rudă, botezând-i copilul.
Când eram mică am cochetat cu mai multe sporturi – atletism, scrimă. Din păcate, am căpătat frică de sport din cauza unui accident în curtea școlii, provocat de un coleg – problemă la vremea respectivă. Azi, când mă gândesc într-acolo, îmi dau seama că am fost victima unui atac inevitabil și e posibil să fi înmagazinat o amprentă serioasă de traumă în corp după acesta.
Am început să mă ocup mai serios de sport după ce am născut-o pe Maria, de prin 2017, cu ceva întreruperi. Acum simt că mi-am găsit echilibrul, deși mai e loc de efort, pe care mă pregătesc să îl susțin în primul rând mental.
Un alt lucru mai puțin știut și mai puțin plăcut este că am fost jefuită pe stradă, în miezul zilei, când am ieșit de la școala unde predam. Aveam în jur de 20 de ani cred. Acest lucru m-a mobilizat să îmi iau mașină foarte repede și de atunci eu și mașina mea avem o relație foarte strânsă.
Am început să mă îndrăgostesc de urcat pe munte în pandemie. A fost un pariu cu mine cu voi putea face asta și am spart gheața cu vf Moldoveanu.
În clasa a 8-a am scris prima mea carte, pe care mi-a și corectat-o profesoara de limba româna. Cumva, am rescris Cireșarii. 😂 Apoi am mai avut o tentativă în clasa a 10-a. Intenționez să scriu o autobiografie până ies la pensie, sper să îmi fac curaj atunci să scriu acolo tot ce acum nu pot dezvălui despre mine. Și astăzi scrisul este pentru mine terapeutic.
Blogul meu a fost 3 ani la rând premiat de Zelist Monitor și revista Bizz la categoria ”Stil de viață sănătos și sport”, lângă nume mari ale nutriției și sportului. Apoi nu a mai fost că nu s-au mai făcut acele topuri. 🤩
De când s-a născut Teo (curând 15 ani), nu trece o zi fără să citesc. Am program dimineața și seara. De multe ori, dacă sunt obosită, seara mai sar peste, însă mai niciodată dimineața. În casă avem 2 biblioteci – una mare pe un perete în living, până în tavan și una mai mică în camera Mariei, care mi-a fost birou în pandemie.
Stăm la casă în București de 6 ani (în decembrie), insă în oraș. E cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată și ne felicităm zilnic, mai ales de când Teo a început să meargă singură pe câteva drumuri. Însă pentru asta am sacrificat o grădină mai mare pe care ne-am fi dorit-o.
În fiecare an am cel puțin 3 plecări doar cu soțul: de ziua mea, de ziua lui și de ziua noastră. ❤️ Sunt cele mai frumoase momente ale anului, doar noi 2. Anul ăsta cred că vor fi 4. 😂
Din păcate, nu înot. E pe listă de vreo 2-3 ani și sper să reușesc să depășesc acest blocaj.
Nu am fost niciodată în Asia, în afară de un picior pus în Istanbul, pe continentul asiatic. Îmi doresc și am o listă lungă în acest sens.
Nu am televizor în camera mea și nici nu prea mă uit la el. Avem unul așa mic în living, încât ne-au întrebat prietenii dacă vrem unul mare cadou. 🙂
Visul meu cel mai mare e ca odată ce iese soțul la pensie, să începem să luam lumea la pas cu rucsacul în spate. Și în lunile urâte de iarnă să stăm undeva într-o țară caldă.
