Inchid ochii și ascult cu toți porii zgomotele de păsări de afară. Simt vântul care scutură perdeaua camerei mele unde lucrez. O rază de soare îndrăzneață îmi luminează biroul, pe care un calendar îmi arată ziua de 25 septembrie. În urmă cu 7 ani aveam pe aceeași dată cea mai frumoasă petrecere dedicată ambilor mei copii, deși doar unul era botezat atunci. Iar în acești 7 ani am primit atâtea încât nu mă mai simt nici 10% aceeași persoană. Uneori spun că aș vrea să am puterea de a rescrie acești ani. Aș păstra multe din borne, dar m-aș lipsi fără să mă gândesc de altele, care au presărat atâta suferință în universul meu.
Dar am învățat în același timp acceptarea în acești 7 ani. Cu greu, o lecție complicată, cu multe module. În care ajungi la final sa spui că ce a fost a fost și e important să te concentrezi pe viitor, fără remușcări și vinovăție. Pentru că azi suntem toți cine suntem tocmai datorită traseului parcurs și chiar dacă ne-a durut inima și rănile ne-au sângerat continuu.
Într-o săptămână începe un an nou de studiu al psihologiei pentru mine. M-am suprins că mă întreb peste vară, în vacanță, când începe. 🙂 Am zâmbit pe dinăuntru. Știam de ce.
Cum ar fi fost viața mea anul acesta dacă în august anul trecut aș fi zis din nou – ”nu acum, nu am timp să mă ocup și de mine, de visurile mele!”. Aș fi pus iar pe modul așteptare psihologia. Și ar mai fi trecut un an fără să lucrez nimic la visul meu. Dar Bunuțul mi-a trimis oameni, pentru că se pare că de el nu mai puteam asculta. Iar oamenii Lui m-au împins unde trebuia. A fost cea mai bună decizie a ultimilor mulți ani.
E unul dintre exemplele simple și fără niciun iz de laudă pentru toate femeile cu care lucrez sau care doar cochetează cu ideea de a începe să schimbe ceva la ele. ”Cum ar fi viața ta peste 1 an dacă azi nu faci nimic pentru tine?”. E o întrebare puternică ce zguduie un pic omul din fața mea. Pentru că fiecare dintre noi își dă seama de puterea timpului, care trece cât am clipi, în timp ce noi ne lăsăm duși de lucrurile mărunte ale vieții. Care oricum se petrec, indiferent dacă noi suntem 100% implicați în ele sau nu.
Un an cât un ocean a fost. Și cu adevărat am realizat că mintea mea nu are cum să cuprindă ceea ce nu a mai trăit. Uitându-mă în urmă văd câte lucruri s-au schimbat în viața mea toată cu ocazia acestui drum căruia i-am dat voie să se aștearnă în fața mea. Toți 4 suntem azi alții. Pentru că așa sunt sistemele, se schimbă pe măsură ce unul din membrii sistemului se schimbă.
Așa că data viitoare când vă vine vreo idee să mai amânați ceva, gândiți-vă și la cei din jurul vostru: copii, soț, familie, prieteni. Ar merita și ei să se bucure de efectele schimbării voastre? E un mesaj mai ales pentru femeile care se iubesc așa puțin pe ele încât mereu își spun că nu merită să își aloce și pentru ele timp și bani pentru ceea ce își doresc. Care trăiesc prin toți porii pentru ai lor. Și care se simt mult mai motivate să ia decizii din care să câștige cu toții, nu doar ele. Este ok și așa pentru început.
Oricum ar fi, tot ce se va petrece va fi sistemic, fie că vreți, fie că nu, fie că sunteți conștiente, fie că nu. Când deschideți ușa schimbării, e ca un vânt care vine și aruncă foile de pe birou, cremele de rafturi și trântește ușile.
A fost un an ca un ocean, din septembrie 2022 încoace. Mă felicit pentru el, pentru răbdare, pentru reziliență, pentru cum m-am scuturat de praf când am căzut și apoi am mers mai departe. Pentru cum m-am cercetat pas cu pas, să văd dacă îmi face plăcere ce studiez și dacă mă pot imagina pe acest drum multă vreme. Cele 45 de examinări m-au provocat cum nu mi-am imaginat, cei nu mai știu câți profesori m-au trecut prin toate stările despre care nici nu știam prea multe, că le pot trăi în așa fel.
Toate acestea în timp ce se petrecea și viața de zi cu zi, proiecte și clienți și tot ce știm toate.
Am aflat că la întrebarea ”cât de mult poate duce o femeie?” răspunsul nu este ”foarte mult”, ci ”atât cât îi face plăcere”.
A fost anul lui ”the who”, așa că nu o să fac o listă cu ce am făcut – iar asta și pentru că tot scris pe temă. Dacă ar fi să zic de ce sunt cea mai mândră pentru ce am făcut ar fi faptul că mi-am făcut curaj să merg la constelații familiale și că lucrul acesta mi-a adus atâta pace cum nu mă așteptam. Că nu îmi mai e frică de multe lucruri și că după un an de lucru cu mine, adăugat la alți ani în alte feluri, am văzut la mine niște laturi despre care nu știam nimic, care au stat mereu în umbră. Și care azi sunt pregătite să se arate cu mult curaj.
Ladies, să fie o toamnă când cu adevărat se numără bobocii pentru voi, în toate sensurile în care vreți voi.
Cine e pe drumul schimbării, să continue.
Cine încă se mai gândește ce să facă – să treacă la acțiune!
Cine regretă ceva, să afle de ce.
Cine suspină după ceva, să nu mai stea pe gânduri.
Îmbrățișări și gânduri bune!
