”Mami, îmi vine să vomit!”, o aud din față, cu vocea ei mică, dar acum parcă suferindă. Era prima oară când avea rău de mașină. Avea 3 ani și jumătate. Veneam din vacanță de la Fundata și urma să facem o oprire la peștera Dâmbovicioara. Am avut câteva secunde la dispoziție să mă mir și să mă întorc la ea. Eram pe locul copilotului, iar ea în scaunul ei de mașină, în spate. Pe serpentine, următorul minut a fost cu plânsetele ei și cu vărsături. Panica mea a fost … ca la prima experiență.
Am oprit după câteva minute, la râu, am spălat-o, am schimbat-o, am spălat scaunul de mașină și am curățat tot ce era în interior, în spate. A fost prima noastră experiență cu răul de mașină la copii. De atunci nu (prea) mai ținem lucruri în spate. Mirosul care ne-a însoțit în ziua aia, până am dus mașina la spălătorie, ne însoțește și astăzi.
Nu aș putea să spun de ce atunci, la 3 ani și jumătate, am trecut prin această experiență. Nu am primit în acea dimineață niciun semnal. Am avut un mic dejun normal, la pensiune, după care am făcut check-out și pe-aici ne-a fost drumul. Nu a mâncat nimic din ce nu mâncase vreodată. Niciunul dintre noi. Poate aș zice că a exagerat cu untul, dar nu sunt sigură că el a fost factorul declanșator.
A doua experiență, cam la fel ca prima, doar că la dublu!
A doua experiență, la un an distanță. Nimic nu prevestea că vom avea o călătorie cu opriri la pielea goală, de câteva ori. Am plecat dimineață din Buzău, de la bunici, cu gând să ajungem în Bușteni. Trebuia să traversăm munții. Pe bune, e cineva care nu mănâncă înainte de a pleca la drum? Că noi nu o puteam refuza pe bunica Badea, care ne așteptase să ne trezim cu bunătăți pe alese. Plus că drumul de câteva ore nu ne oprea pe niciunde, să mai planificăm gustări. Iar noi nu prea mâncăm în mașină….Zis, făcut, mâncat, plecat. Toate bune până aici. Pe Valea Lupului am și făcut o oprire, la cules de mure și mâncat direct din mur. S-au bucurat și Blonda și tatăl ei de gustul murelor culese din natură. Doar că, ce să vedeți, undeva prin Munții Siriului, am auzit din nou: ”Mami, vomit!” Nu am apucat să reacționez că dezastrul a și început. Ar fi trebuit să ne vedeți, la finalul lunii august, în munți, la 8 grade, cu un copil dezbrăcat, ca să îl putem spăla, suit pe un parapet, zgribulit, cu piciorușele pe tricoul murdar. Cu mașina în dezastru total, cu mirosul de mâncare fermentată și regurgitată, o adevărată imagine de început de vacanță! Pfoai, vis a fost! După 1 oră de curățat tot, ne-am suit în mașină, cu Blonda care își reintrase în formă. Dar cum ziceam, a fost la dublu. Deîndată ce am intrat în Brașov, starea de vomă a revenit. Așa că, în parcare la Kaufland, am repetat povestea cu spălatul și schimbatul. Am uitat să zic că murele, servite cu poftă direct din mur, se exprimaseră la regurgitare într-un colorit puternic, care înspăimânta trecătorii. Voi la ce vă gândiți când vedeți un copil roșu pe tricou?!
Era clar, aveam o problemă cu răul de mașină
Ciudat, dar adevărat! Dacă nu era vorba de serpentine și viraje, răul de mașină nu se manifesta. Dar era suficient pentru noi. Nu mai voiam să trecem printr-o astfel de experiență.
Ce este răul de mașină și de ce apare
A trebuit să mă documentez, pentru că nimeni de la noi din familie nu avusese vreodată o asemenea problemă. Am însă o cunoștință care nu a putut pleca cu băiatul nicăieri în vacanță cu mașina. La mare unul din ei mergea cu mașina, iar celălalt mergea cu trenul și copilul…
Așa că am vorbit cu dr. Sorin Cadar, medic Primar O.R.L., Medic Homeopat, Lector CEDH, președintele Asociației Române de Homeopatie Clinică – ARHC.
Se pare că răul de mișcare apare atunci când canalele semicirculare, mecanismele de echilibru din urechea internă, sunt deranjate. Ochii se obișnuiesc cu mișcarea, dar urechile nu. În formele cele mai blânde, aceasta produce o ușoară jenă sau o durere de cap. În cazurile severe, apar greața, transpirațiile și vărsăturile, care continuă până încetează mișcarea. Aerul închis, stomacul plin, vederea sau mirosul unui aliment le pot înrăutăți.
”Este important să amintim și răul de transport datorat nu transportului în sine, sensibilității emoționale. În acest caz este vorba despre Emotivitate și Trac. Insă răul se manifestă la fel ca și răul de transport. Tratamentul se începe în preziua deplasării.” – spune medicul.
În cazurile grave se constată o anxietate importantă, transpirație abundentă sau salivație, paloare și greață, care antrenează voma și stări scurte de leșin.
Când dispare răul de transport
Simptomele răului de transport se atenuează, de obicei, după oprirea mișcării, dar pot dura și 3 zile până să dispară complet. Răul de transport devine periculos dacă vărsăturile continuă până când persoana devine deshidrată.
Simptomele de rău de transport dispar atunci când creierul s-a adaptat la noua situație. Se crede că doi neurotransmițători (compușii chimici care transmit mesajele în interiorul creierului) – acetilcolina și dopamina joacă un rol important în apariția răului de transport.
Copiii sunt, în principiu, mai afectați decât adulții. Mai mult de jumătate dintre copiii între 3 și 12 ani resimt răul de transport atunci când merg cu automobilul (foarte rar la copii sub 2 ani). De asemenea, femeile sunt mai afectate decât bărbaţii.
Ce ar fi trebuit să facem ca să preîntâmpinăm răul de mașină
Sunt câteva măsuri de precauție de care este bine să ții cont atunci când pornești la drum. În cazul nostru, ar fi trebuit să evităm o masă îmbelșugată înainte de a pleca. Dacă ar fi fost vorba de un adult, ar fi trebuit să alegem locul din față, din dreapta șoferului.
Cu două ore înainte de plecare, o idee ar fi fost să îi oferim fetei să mestece puțin ghimbir proaspăt, sau să bea un ceai de ghimbir sau să ia câteva picături de tinctură de ghimbir puse în apă caldă, sau să ronțăie un biscuit cu ghimbir. Această plantă s-a dovedit și ea un inamic al răului de mașină.
Homeopatia – o soluție de ajutor pentru răul de mașină
Homeopatia are niște avantaje în astfel de cazuri: eficiență, absență sau număr redus de efecte secundare, rezultate rapide, ușurință în utilizare şi răspuns imediat la nevoia noastră – un tratament cu medicamente netoxice și sigure.
Medicamentele homeopatice de primă necesitate se pot administra în timpul călătoriei, chiar atunci când se instalează simptomele de rău de transport şi au avantajul că pot preveni simptomele răului de transport, dacă se iau în ajunul călătoriei.
Partea cea mai bună este că soluțiile homeopatice pot fi administrate și:
- copiilor sub 6 ani dizolvate în puţină apă (pentru a preveni aspirația și înecul/sufocarea);
- femeilor gravide, pentru ca sușele prezente în soluțiile homeopatice nu prezintă efecte secundare cunoscute şi drept urmare, fără riscuri adverse pe perioada sarcinii.
Pot fi luate preventiv: în ajunul şi în ziua călătoriei şi de la primele simptome.
Ce tratamente homeopate putem lua:
Acestea sunt împărțite în funcție de intensitatea manifestărilor răului de călătorie pe care le experimentăm:
- Cocculus – pentru rău de mașină/tren: senzație de greață, de amețeală, agravată de excitații vizuale (de exemplu: copacii de pe margine) și de mirosuri puternice (odorizantul de mașină) și ameliorat de căldură;
- Tabacum – pentru râu de mașină/tren: stare de râu cu paloare, salivație abundentă, greţuri, palpitaţii care se ameliorează la aer proaspăt (deschide geamul);
- Nux vomica – pentru rău de mașină/tren, greață care se calmează după vomă;
- Borax: pentru rău de mare/vapor și de avion: agravat de mișcarea sus/jos si înclinare faţă/spate;
- Argentum nitricum – pentru rău emoțional și nu neapărat de transport: agitație psiho-fizică cu greață și vomă, diaree, balonare, flatulență și arsuri în capul pieptului;
- Gelsemium sempervirens – pentru rău emoțional și nu neapărat de transport: trac de anticipare cu greață, vomă, diaree și stare de obnubilare;
- Ignatia amara – pentru rău emoțional, nu și neapărat de transport: emoție extremă cu greață, vomă, stare de tristețe și senzație de nod în gât care provoacă vomă; toate simptomele dispar dacă se distrage atenția (joc, dialog, muzica etc);
- Lycopodium – pentru stare de rău cu senzație de leșin, greață și vomă care miroase a acetonă (util la diabetici).
NU UITAȚI: Remediile homeopatice trebuie prescrise de către medicul homeopat!
Atenție!
Mergeți la medic dacă simptomele nu dispar în 24 de ore, aveți febră, vă doare rău capul, simțiți stare de slăbiciune și amețeală.
Alte remedii pentru răul de mașină
Antivomitivele se vând la liber în farmacii. Ele au perioade diferite de acțiune și pot fi administrate în ziua călătoriei, la apariția simptomelor. Au însă efecte adverse (somnolență diurnă, imposibilitatea de a conduce vehicule sau utilaje sau de a întreprinde acțiuni care necesita o concentrare totală, tulburări de vedere, dureri de cap sau gastrice, accelerarea ritmului cardiac) și de aceea e necesar să consultăm medicul și contraindicat să facem exces în administrare. Aceste medicamente nu se asociază cu alcoolul, somniferele sau tranchilizantele!
Cum ne pregătim noi de mersul cu mașina acum:
- Evităm mesele îmbelșugate înainte de plecare;
- Nu mâncăm în mașină;
- Luam cu noi pachetul de Cocculine, din care Blonda, la cei 8 ani și jumătate ai ei poate lua 3 pastile maxim într-o zi;
- Căutam și avem la noi un pachet de biscuiți cu ghimbir;
- Pregătim ghimbir în toate formele: ceai, cristale etc.;
- Avem mai multe pungi la îndemână, totuși. 🙂
Voi ce remedii homeopate folosiți?
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viață sănătoasă, puteți da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: aici