Bani, bani, bani! Ați auzit vreo discuție în care să nu apară subiectul ăsta? Cât costa aia, cât costă ailaltă? Ce salariu are ăla, dar celălalt? Când eram angajat, se discuta mult despre salarii și bonusuri, era ca un vârtej din care parcă nu mai scăpam, acel vârtej al comparațiilor cu ceilalți. De aproape 3 ani de când sunt propriul meu angajat am intrat în altă lume. Înainte mi se părea dur ce se petrece, acum râd când îmi amintesc. Zău așa, nimic nu e mai ușor decât să muncești pentru alții!! Se ocupă ei de tot – de taxe și impozite, de spațiu de lucru, de instrumente de lucru, de business – proiectele pe care tu le lucrezi, salariu lunar, de multe ori și de mâncarea zilnică, de furnizori – de la contabilitate până la IT, de formarea profesională – te trimite angajatorul pe banii proprii la cursuri, îți decontează benzina și….uneori te face să crezi că acolo e familia ta. 🙂 Dar asta e altă discuție! Ați prins ideea, nu? Cel mai simplu pentru sănătatea ta e să fii angajat! Parol că știu ce vorbesc, been there, done that! Rămâne un numitor comun în ambele povești, care e chiar esența muncii: banii, bată-i vina! Și cum facem rost de ei?

Banii, bată-i vina!

E normal să vorbim de bani și să ne dorim bani, că doar muncim, nu? Dacă transpiri toată ziulica și alergi de colo colo, e firesc să îți dorești răsplata muncii tale. Aprecierea și recunoașterea colaboratorilor te ung pe inimă și te vindecă, e omenesc. Dar banii intră în cont și portofel, banii plătesc facturi și aduc pe masă mâncare și jucării copiilor. Banii plătesc rate și taxe, banii rezolvă lucruri și aduc bucurii sub formă de obiecte sau experiențe, celor dragi. Dar cât e normal să îți dorești și unde e limita până la care te lupți pentru ei? Și ce moduri de luptă pentru bani sunt omenești și etice? Până unde e omenescul și de unde începe granița în care accepți să faci mizerii, să furi (să știți că dacă luați ideile altora tot furt se numește) și să minți pentru ei, să lovești sub centură și să arunci prieteniile pe geam?

În business nu există prietenie

O să zic direct și fără menajamente: în business nu există prietenie! Dacă împarți o piață cu cineva nu vei fi prieten cu persoana respectivă niciodată. E o iluzie sau mai bine zis, o copilărie. Rațiunea e simplă: în piața aia sunt niște bani, care se împart între niște actori. Câți sunt și cum se împart, e o altă discuție! Dar banii ăia se duc către actori pe argumente care, din afară, nu le vom înțelege niciodată. Unde se duc banii când se duc, nu? Și ce se întâmplă de ei? În rapoarte se justifică cifre, de obicei, că evaluarea cantitativă e cel mai ușor de făcut. Iar hârtia suportă orice, am aflat în anii mei de consultanță.

Vasilică e prieten cu tine, dar curând afli că Vasilică îți dă la gioale cu zâmbetul pe buze, doar ca să se inspire și să tragă și el niște bani de acolo. Zâmbește, ascultă, află și….toacă. Toacă Vasilică acolo unde știe el mai bine, ca să te discrediteze. Doar nu credeți că face Vasilică asta pentru că nu are ce altceva face? Vasilică vrea bani din felia aia pe care o împarte, cică prietenește cu tine! Banii, bată-i vina! Despre ei e vorba! Și despre supraviețuire! Despre disperarea de a acumula și a face pe ăla în 4. Nu mai contează în ce relație e cu tine! Îi dă zor înainte, îl vorbește pe fratele lui și….ce credeți că se întâmplă? De multe ori Vasilică reușește, ia ce și-a dorit! Alteori, nu ia! Depinde și de omul care dă drumul la bani. Știu eu sigur că n-a dispărut coloana vertebrală la toți project managerii. 🙂

Cum e cu parteneriatele și colaborările

A, ați văzut pe la evenimente și la TV cum apar diverși care povestesc că cele mai mișto proiecte se nasc din parteneriate și colaborări? Că oamenii contează și calitatea lor, dincolo de profilul lor profesional? Bullshit, pardon my French. Contează că cineva (de obicei, mare și cu experiență de business) știe pe altcineva care e bun și are idei și care e dispus la parteneriate. Dar, ce să vezi, omul cu ideea intră cu entuziasm în colaborări cu toți cei care îi miros potențialul creativ. Și iese, dacă se trezește repede, după o vreme scurtă. Dacă nu, iese după timp îndelungat stors de idei și fără niciun sfanț. De obicei, primește un șut în fund mare de la partenerul big, care culmea, nu are nicio mustrare de conștiință. ”Serios, i-am dat ocazia să se exprime și să lucreze pe proiecte cu adevărat big! Ce mai vrea? A, a avut idei? Idei are oricine! Pot să fac și eu să fac ce face el!” cam așa crede omul de la TV, care apare cu zâmbetul larg pe buze și zice ca din cărți despre parteneriate și colaborări. Că doar el a avut infrastructura toată, pâinea și cuțitul. El are puterea. Lui i se cuvine. După o vreme de parteneriat cu omul care are ideea, poate și el să facă ce făcea cel din urmă. Dacă i-a fost prieten, niciun regret. Ăsta micu’ e nerecunoscător oricum, pentru că tot el, ăsta cu ideea, a profitat și nici măcar recunoscător nu e.

Nu, nu mi-a dat niciun partener mare cu șutul în fund, pentru că nu caut un partener mare. Am văzut cum stau lucrurile de pe margine și m-am ferit cât am putut. Nu mai cred în parteneriate. Decât atent alese și cu limite bine stabilite, plus contracte clare. Dar în jurul meu aud zilnic o poveste de acest gen și mă tot mir de recurența modelului…

It is all about money!

Cineva mi-a zis direct și îi sunt recunoscătoare pentru asta, că mi-a deschis și mai bine ochii: ”Sa nu te superi, dar decât să muncesc alături de tine pe un proiect, mai bine muncesc singură și nu mai trebuie să mă socotesc cu tine la final pe bani. Nu am chef și energie de așa ceva!”.

Altcineva îmi zicea acum ceva vreme: ”Nu mai fac nimic gratis pentru nimeni, nu mă mai bag în proiecte decât pe contracte clare încă de la început!”. Just, am ajuns în același punct.

Cineva își scria pe site-ul de prezentare a serviciilor: ”De ce costa? Pentru că, în loc să stau cu copilul meu, petrec timp cu al tău și îl învăț pe el lucruri. Iau din timpul copilului meu pentru al tău!”. Și mai just!

O voce mare din business mi-a zis: ”Să nu crezi pe nimeni care îți zice că face doar din pasiune nu știu ce proiect! Toată lumea vrea să monetizeze, într-un moment sau altul!”. Aici încă mai am dubii, pentru că eu însămi autofinanțez niște proiecte în care cred. Sau poate ar trebui să nu mai trec chiar tot prin filtrul personal. Sau poate că și eu, doar momentan autofinanțez.

Unii nu vor să își bată capul

Dacă poate fi simplu, de ce să îți bați capul? Așa se explică de ce atât de multe companii sau agenții preferă să meargă pe căi deja bătătorite. Adică semnează de la an la an colaborări cu prestatori vechi, de care de cele mai multe ori nu sunt mulțumiți, dar e mai simplu așa. Nu mai trebuie să facă justificări, să treacă prin procese de selecție de oferte și tot așa. Pentru că sunt în domeniu și știu, sunt agenții de comunicare care lucrează cu aceeași colaboratori de ani de zile, au aceeași listă de bloggeri și jurnaliști. În lumea în care apar de la an la an oameni buni, generații noi, ele sunt niște caste închise. Nu vrea nimeni să își bată capul!

Ce cred eu și cum mai e la mine acum

Eu cred așa: că există clienți pentru toată lumea! Și că fiecare avem clienții pe care îi merităm!

Cred că toate colaborările sunt legate și pe afinități. E clar că cineva se duce către altcineva cu proiecte și pentru că sunt niște rezonanțe acolo. Pentru că oamenii lucrează cu oameni! Așa că cine se aseamănă, se adună, e cât se poate de simplu!

Vasilică a existat since for ever. Deci va exista în continuare! Oameni buni, cu spatele drept, atenție la Vasilică! Și la culoarea blănii lui!

Dacă ești bun și consecvent, banii vin! Asta pot zice cu mâna pe inimă, pentru că muncesc de la 19 ani și niciodată n-am suferit!

Pentru mine contează și cum fac banii ăștia și cum mă simt făcându-i! Asta e, nu pot oricum! De aia pe centură, la figurat, sunt niște actori, iar eu nu voi fi niciodată acolo!

Dacă m-a zgândărit pe suflet o colaborare și am simțit că îmi încalcă principiile, mi-am dezvoltat curajul de a spune nu banilor! Am trăit liniștită!

Sunt bani mulți pe lume, dacă rupem cercul unei piețe, vom da peste ei, mai devreme sau mai târziu!

Nu totul pe lume e despre bani, my friends! Adică asta e părerea mea transformată în principiu!

Fiecare crede în ce vrea el, eu cred tare de tot că în universul ăsta e un echilibru la care e bine să fim atenți! Dacă îl deranjăm nițel, e posibil să vedem efectele dincolo de conturi, pe plan personal, al sănătății, al relațiilor afective și tot așa!

Continui să fac ce îmi place, e o deviză de la care nu m-am abătut! S-a văzut și s-a simțit!

La final, mesaj pentru scepticii care ar zice: ”Hm, vulpea care nu ajunge la struguri zice ca sunt acri!”. Prieteni, cercetați-vă bine viața acum: cât de împăcați sunteți cu ceea ce faceți? Haideți, recunoașteți: vă împlinește munca voastră? Aveți siguranța zilei de mâine, aveți un acoperiș sigur asupra capului? Trăiți în confort și armonie? Aveți ceva al vostru? Faceți și sunteți ce visați?”. Nu trebuie să îmi răspundeți mie, fiți onești cu voi!

Eu sunt bine, chiar foarte bine! Îmi împlinesc vise, dar nu mor nici de foame! Vă doresc să vă împliniți visele! Să găsiți în voi puterea de a vă ridica, fără să îi coborâți pe alții!

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici