Categorii
Blog Meet Ups Sănătate și wellbeing

Mama Meet Up – am deschis înscrierile

Gata, am deschis înscrierile pentru Mama Meet Up, unul dintre proiectele anului ce mi-a fost cerut de către comunitatea de femei care urmăresc blogul și proiectele mele de Health Coaching. Adică voi ați cerut un cadru mai intim în care să vorbim despre stilul de viață sănătos pe care îl susțin pe blog și în viața de zi cu zi, iar eu am desenat conceptul pentru voi. Așadar iată proiectul, care nu are nicio legătură cu Mama Time Out (continuă și el în 2018). La Mama Meet Up mă întâlnesc cu femei care au nevoie de îndrumare mai ales în ceea ce privește mâncarea (în primă fază), ca să descifrăm împreună această relație. E un proiect de grup, dar un grup mic, de 10-15 persoane, maxim. Pentru că puterea și energia grupului este mare, dacă decidem că vrem să investim timp în noi și ne stabilim un obiectiv, pentru care avem nevoie de susținere. La Mama Meet Up ne vom susține unele pe altele și totul va deveni mai ușor. Dacă sunt femei care doresc să participe la aceste sesiuni și nu sunt mame, nu este nicio problemă, sunt binevenite!

Cum știți că aveți nevoie de Mama Meet Up?

Simțiți că pentru unele lucruri din viața voastră aveți nevoie de îndrumare, pentru că nimic nu a funcționat până acum? Parcă ați mânca numai alimente nesănătoase și nu vă puteți abține? Nu mai aveți deloc inspirație pentru masă voastră, lista de cumpărături și ce gătiți? Kilogramele se adună, în loc să dispară? Mâncați compulsiv? Va treziți de ceva vreme din ce în ce mai obosite? Simțiți că e dificil să vă concentrați pe ceea ce faceți, acasă și la serviciu? Aveți energie puțină și nu mai sunteți capabile să o direcționați către nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru voi? Copiii vă ocupă tot timpul, nu găsiți vreme să vă organizați așa cum ați dori, ca să vă puteți ocupa și de voi?

Dacă vă regăsiți în cele de mai sus și vă doriți să va repuneți pe un drum mai așezat, să readuceți în viață voastră echilibrul pe care vi-l pot oferi noi obiceiuri sănătoase, poate este momentul să vorbim despre asta, alături de alte femei care simt și experimentează la fel.

Cuvintele cheie ale proiectului sunt:

Sănătate

Stil de viață

Motivație

Obiective

Echilibru

Calitate

Relația cu mâncarea

Inspirație

Gătit acasă

Management al timpului

Energia grupului

Cui se adresează Mama Meet Up?

Femeilor:

– vouă, celor la început de drum în ceea ce privește stilul de viață sănătos;
– vouă, celor care ați făcut deja câțiva păși pe calea unui stil de viață armonios, în care integrați mâncarea sănătoasă, mișcarea și dezvoltarea de sine;
– vouă, tuturor celor care vreți să aflați o metodă nouă prin care puteți aborda alimentele sănătoase;
– vouă, femeilor mame, care sunteți în căutare de inspirație pentru a vă descoperi pe voi și a vă acordă timp pentru starea voastră de bine;
– vouă, tuturor celor care sunteți în căutarea unui nou stil de viață; vouă, care aveți nevoie de suport și inspirație pentru planificare și organizare.

De ce să te înscrii în proiectul Mama Meet Up?

  • dacă vrei să începi un angajament cu ține, pentru o viață nouă, de calitate;
  • dacă îți dorești să afli motivația pentru care vrei să faci o schimbare în viața ta;
  • dacă vrei să descoperi care sunt obiceiurile de care te poți lipsi și să afli care sunt cele ce îți pot readuce starea de bine și energia de care ai nevoie;
  • că să afli despre alimentele hrănitoare pentru noi și care sunt cele fals sănătoase;
  • să descoperi rețete simple pentru tine și familia ta;
  • să afli cum să faci cumpărături inteligente – ca să economisești bani și să eviți risipa de alimente;
  • să culegi idei despre timp de calitate cu tine;
  • să pleci mai ușoară, mai veselă și mai motivată pentru un stil (nou) sănătos de viață;
  • dacă vrei să afli cum poți slăbi pe termen lung, doar prin organizare, fără diete și să îți menții greutatea.

Când va avea loc Mama Meet Up în ianuarie

Pentru că sunt femei care lucrează de acasă și femei care lucrează în afara casei, am gândit o dată pe lună 2 sesiuni, o sesiune dimineața și una seara.

Proiectul se va desfășura pentru început, o dată pe lună. Sesiunile au legătură între ele, însă nu e condiționată înscrierea la o sesiune de participarea la celelalte. Puteți reveni doar dacă doriți și dacă vă ajută.

În ianuarie, zilele și orele sunt așa:

  • Marți, 23 ianuarie, ora 18.30;
  • joi, 25 ianuarie, ora 10.00.

Fiecare sesiune va dura 2 ore.

Când îmi trimiteți e-mail cu înscrierea, vă rog să menționați ce zi alegeți, pentru că ambele au aceeași temă și structură.

Tema Mama Meet Up – ianuarie 2018

În ianuarie vom începe cu o temă…de început de an: În noul an, o nouă relație cu mâncarea. Este momentul să vorbim despre acest lucru acum, nu-i așa?

Va fi o sesiune despre motivație, obiective și planificare, pentru a mânca echilibrat. Vă voi îndruma ca să puteti identificați singure motivația și obiectivele, după care vom lucra împreună un plan la meselor și veți merge acasă cu idei pentru fiecare dintre acestea.

Unde:

Lebbuchenhaus – librăria germană, str. Sarmizegestusa, nr. 4. Reper: spitalul Colțea.

Trainer:

Sesiunile vor fi facilitate de mine. Sunt Health Coach acreditat internațional, la Dr. Sears Wellness Institute, consilier pentru dezvoltare personală și formator acreditat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației Naționale și Ambasador Food Revolution – by Jamie Oliver.

Dacă vreți să știți mai multe despre mine, am scris tot pe blog: https://www.florinabadea.ro/eu-și-blogul/. Abia aștept să ne cunoaștem, că să aflăm și mai multe una despre cealaltă!

Contribuție participanți:

85 lei/persoană/2 ore. Participarea la eveniment se face prin plata integrală online, prin virament, cu maxim 1 zi înainte de ziua evenimentului. Dacă nu vei participa la eveniment, te rog să înțelegi că nu îți voi returna contribuția, întrucât angajez niște costuri și un timp pentru pregătire, în baza confirmării și plății tale.

În suma aceasta intră și consumația – 1 apă și 1 cafea/ceai, pentru fiecare persoană.

Mama Meet Up – înscrieri

Scrie-mi pe adresă [email protected], ca să știu că dorești să te inscrii și să îți dau datele contului. După confirmarea plății, discutăm detaliile organizatorice.

Important:

Prin înscriere îți dai acordul pe proprie răspundere că ești aptă din punct de vedere medical fizic și emoțional pentru a participa în acest proiect de training. Te rog să ai în vedere faptul că proiectul se adresează oamenilor sănătoși și nu are obiectivul de a trata vreo condiție medicală sau afecțiune! Este un proiect educațional, pentru dezvoltare personală. Eu nu sunt medic și nu ne întâlnim pentru a discuta aspecte medicale. 

Aici am scris viziunea mea despre un stil de viață sănătos.

Aici am scris viziunea mea despre alimentație.

Aici am scris despre mine, ce fac ce health coach și cu ce vă pot ajuta.

Aici am scris despre ce înseamnă să mă urmărești și să citești acest blog.

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteți da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: arhiva personală, creație Imagine People

3 răspunsuri la “Mama Meet Up – am deschis înscrierile”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.