Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

3 întrebări de adresat în perioade de îngrijorare și neliniște

Sunt Florina și îngrijorarea a fost multă vreme soră cu mine. Genul ăla de soră lipitoare, de care nu scapi nici ziua, nici noaptea, nici când ai ceva de făcut și nici când vrei să te relaxezi. Nici nu știu care a fost momentul în care am început să îmi fac atâtea griji. Și de ce. Poate pentru că sunt înzestrată de la natură cu capacitatea de a anticipa unele lucruri. Prin urmare, ce anticipam că nu va merge bine începea să mă îngrijoreze și mă frământam, nu glumă. Într-o zi, după o perioadă în care mă trezeam și noaptea amintindu-mi lucruri de peste zi pe care nu le făcusem, mi-am dat seama că așa nu se mai poate. Că am nevoie de o schimbare de perspectivă. Începusem să și citesc mult pe această temă și am descoperit singură ce întrebări să îmi adresez, ca să îmi pot neliniști singură temerile. Am văzut că mă linișteam și am continuat, așa că după o perioadă mușchii mei au uitat cum se încordau pe vremuri și îmi e mult mai ușor. Iată care sunt cele 3 întrebări de adresat în perioade de neliniște și îngrijorare.

Prima întrebare pe care mi-am adresat-o

Ce se poate întâmpla cel mai rău?

A funcționat foarte bine la mine, mai ales că sunt o persoană atât de analitică și fac scenarii pentru toate. Așadar, nu am avut timp să răspund la nu știu care email. Păi…nu are ce să se întâmple foarte rău. Doar în capul meu răspunsul la acel email e important. Lumea se învârte în continuare în ritmul propriu și lucrurile merg, chiar dacă eu întârzii cu un răspuns. Asta e, astăzi am avut full day și, la final de zi, sunt și eu om și am nevoie de odihnă. Plus că la unele mesaje nu poți răspunde instant, pentru că e nevoie de timp de gândire. Iar emițătorul ar trebui să știe singur acest lucru. Sau poate în ziua aia am fost pe drumuri, între întâlniri sau chiar probleme personale, care m-au ținut departe de monitor. Sau poate pur și simplu am avut ceva mai important de făcut. Mai important pentru mine! Pentru că, ce să vezi, în aceeași perioadă de lucru cu mine și neliniștile mele, am învățat să mă mut de pe modul de a-i servi pe alții și a-i lăsa să îmi facă așa cum vor programul, pe modul ”eu sunt cea mai importantă și eu decid ce fac cu prioritate!”. Ah, că bine mai e! 🙂

Așadar, dacă nu e ceva amenințător de viață pentru mine și familia mea, nu mă mai agit inutil. Tot restul mai poate aștepta.

Următoarele 2 întrebări

Am făcut tot ce mi-a stat în putință mie ca lucrurile să fie bine?

Răspunsul la o astfel de întrebare mă ajută să conștientizez că mă îngrijorez inutil pentru lucruri care nu stau în putința și nu sunt sub controlul meu. Pentru orice fac în viața asta, mă asigur că e cel mai bine din ce pot eu face. În rest, nu e la mine. Prin urmare, dacă nu am controlul asupra lor, de ce să îmi bat capul? Ce înseamnă asta? Păi, daca merg pe bicicletă, îmi pun cască, nu? Ca să nu pedalez și să mă îngrijorez că voi cădea și îmi voi sparge capul. 🙂 Fac anual analize și controale medicale, în zonele pe care le știu vulnerabile. Prin urmare, nu stau să mă gândesc că mă voi îmbolnăvi sau voi ajunge la operații. Sigur că există posibilitatea să ajung, chiar dacă am fost la medic și sunt cu totul la zi, dar eu știu că nu am ce să îmi reproșez. Nu am stat pe margine și m-am căinat, ca în pilda cu drobul de sare. Ideea este să fii pregătit pentru cele ce te îngrojorează. Cu ce te duce pe tine capul și poți face. Asta înseamnă control și griji mai puține. Pentru că ai fost prevăzător și planificat.

Mintea mea nu cumva e cam/prea obosită?

Da, e greu să te oprești și să te întrebi drept în față dacă nu cumva ești cam obosit și ar trebui să iei o pauză, pentru că îți alimentezi singur anxietatea. Iar dacă te trezești în miezul nopții cu stări de disperare, neajutorare și anxietate, ar trebui să îți pui serioase semne de întrebare. Nu e nimic neobișnuit ca mintea noastră să rumege continuu câte ceva, dar rolul nostru e să o adunăm de pe unde e și să o aducem în matcă.

Seth Godin zice așa: ”Îngrijorarea este folositoare atunci când ne schimbă comportamentul în moduri productive. În restul cazurilor, e o formă  negativă de distragere, care ne ține pe loc și nu ne lasă să ne trăim viața.”

Așa că data viitoare când răsar gândurile de panică, stați pe loc, trageți aer în piept și scoateți din mânecă 3 întrebări:

  1. Ce se poate întâmpla cel mai rău?
  2. Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca lucrurile să fie bine?
  3. Mintea mea nu cumva e cam/prea obosită?

Sigur că veți afla răspunsuri diverse și poate aveți motive reale de îngrijorare. Luați din ele ce este folositor! Acționați, fără să vă plângeți de milă! Controlați tot ce puteți! Și nu uitați că îngrijorarea nu vă ajută la nimic și nici nu vă face viața mai predictibilă! Doar vă consumă timp, energie și nervi! Dacă vă concentrați pe cele mai rele scenarii, asta nu va face ca lucrurile rele să nu se mai întâmple. Nu face decât să vă îndepărteze de lucrurile bune pe care le trăiți în prezent.

Și mai am o zicere care imi place tare mult: ”În viață, trăim povestea pe care ne-o spunem!”

Notă: aceste idei nu sunt tratament pentru nicio afecțiune sau condiție mentală. Ele sunt parte din viața și din experiența mea, ca rezultat al cărților pe care le-am citit și al formărilor de consilier pentru dezvoltare personală și coach. Dacă simțiți că durează prea mult de când trăți perioade de anxietate, adresați-vă psihologului!

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici

3 răspunsuri la “3 întrebări de adresat în perioade de îngrijorare și neliniște”

F interesant articolul tau. Chiar l_am citit cu mare interes sa vad si abordarea ta. Sotul meu este intr_o perioada de ingrijorare maxima. Se trezeste ingrijorat, se culca ingrijorat:). O sa_i dau articolul tau sa_l citeasca. Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.