Merg tiptil către camera ei. Intru pe ușa deschisă, în timp ce nările îmi sunt invadate de un miros cald și plăcut, pe care îl simt oricând, numai dacă închid ochii. Mă apropii de pătuț, încet, cu toți porii deschiși. Cuprind mirosul ăsta în mine, în timp ce îi mângâi căpuțul ei mic și moale, cu părul fin și pielea catifelată. Brațele îi atârnă moi, picioruțele ei mici sunt azvârlite care încotro, în timp ce pieptul i se ridică ritmic, pe un ritm leneș al respirației de bebeluș. Aș vrea să o iau de acolo, să o strâng prelung în brațe, să deschid fermoarul sufletului meu și să o strecor înăuntru, pentru totdeauna. Dar stai, e acolo deja, din prima clipă de când s-a cuibărit înlăuntrul meu! Ea este, a doua mea născută. Ea a făcut ca mirosul de bebeluș să apară din nou la noi în casă.
Nici nu știu când a dispărut prima oară. Poate atunci cănd Blonda a plecat la grădi. L-a luat cu ea și dus a fost. Sau poate când a renunțat să mai bea lapte praf. Sau când a apărut olița în viața ei. Oare a dispărut atunci când a început să aibă un program, cu ore de mers la activități, la școală, la kineto și tot așa? A dispărut mirosul când bebele a fost obligat să se maturizeze, iar mama a fost luată de valul lucrurilor pe care copiii e nevoie să le facă, de la o vârstă încolo…
Uneori îmi spuneam că îmi doresc ca timpul să stea pe loc. Și copiii să rămână așa cum sunt ei pe la 1 anișor și ceva, până în 2 ani. În capul meu, e perioadă lor cea mai frumoasă. Sunt curioși și cooperanți. Și au mereu nevoie de mama lor. Sunt calzi și uneori enervant de plângăcioși, dar sunt acolo în brațe la mami și miros a bebeluș.
Dar ei cresc și dispare și mirosul. Iar noi rămânem nostalgice, uitându-ne la ei și rostind în gând dorința de a-i mai vedea măcar un pic bebeluși. Închidem ochii și simțim mirosul în gând. Ne copleșește pentru câteva secunde un val de căldură, care se sparge la primele țipete ale copilului cel nou din fața noastră.
Blonda spune că i-ar fi plăcut să fie soră geamănă cu pitica. 🙂 E modul ei de a spune că vrea mai multă atenție. Dar eu stau și cotrobăi prin simțirea mea să văd dacă mirosul de bebeluș de prima oară e același cu cel de a doua oară. 🙂 Dileme de mamă, să nu vă speriați.
Între timp, mă mai bucur nițel. La noi în casă miroase a mâncare, e cald și bine. Și încă mai miroase a bebeluș! Opresc timp și mă bucur de asta.
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viață sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: aici
4 răspunsuri la “Miroase din nou a bebeluș la mine în casă!”
Tu știi că eu mi-am pierdut simțul mirosului în 2006 și deși trag aer adânc în piept cu Isa în brațe pot doar să-mi imaginez cum miroase, așa cum mirosea Ioana, o fetiță de care am avut eu grijă când aveam miros? Îți jur că am crezut că ceva se va întâmpla cu corpul meu și îmi voi recăpăta mirosul la nașterea ei, dar n-a fost să fie. Și uneori îmi mai spunea menajera, când venea la noi, că miroase a bebeluș în casă, iar eu curioasă o întrebam ”cum, zi-mi a ce miroase?”, dar răspunsul ei era mereu același: ”eiii, știi tu, a bebeluș!”
Pf, să știi că am mai auzit asta. 🙁 Dar poate afli cum se poate trata, că e păcat să te privezi de un asemenea simț, nu? Îmi pare tare rău…
Vai ce frumos ai scris! Baiatul meu chiar a implinit 18 ani. Mi-e tare dor de vremurile cand mirosea a bebe in casa!
Ce tare!!! Să fie sănătos și fericit! Nu-i așa că parcă au zburat rapid vremurile alea? 🙂