Anul trecut am aflat despre festivalul Săptămâna Haferland, însă prea târziu ca să pot participa. Așa că anul acesta mare mi-a fost bucuria când am primit invitația la trip-ul de presă, bloggeri și fotografi, care s-a desfășurat săptămâna trecută, între 12 și 13 iulie. A fost unul dintre cele mai frumoase proiecte din care am făcut parte. Mi-au plăcut toate: organizarea, programul, oamenii de la agenție și de la Fundație, oamenii locului, activitățile, echipa cu care am mers. A fost un proiect complex, dar din care am învățat multe. Nu e simplu să pleci de acasă 2 zile ca să lucrezi, să faci foto, să preiei informație, să asimilezi, să treci totul prin creier și prin suflet. De fapt, Haferland despre asta este, căci nu întâmplător am ajuns acolo, în această perioadă: este o legătură strânsă între oameni, suflete și locuri. Dar să vă povestesc și vouă despre Săptămâna Haferland 2018, prin ochii mei.
Săptămâna Haferland 2018
În acest articol vă povestesc și vouă despre ce ”comori” veți găsi în ”Țara Ovăzului”, căci asta înseamnă Haferland. Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.
De-a lungul anilor, satele săsești au căpătat un farmec aparte, iar peisajul rural evocă amintiri din cele mai vechi timpuri. Astfel că, atunci când ajungi în Criț, Viscri, Meșendorf, Cloașterf, Roadeș, Saschiz sau Fișer, pare că te întorci în timp, în vremea vecinătăților. Vei găsi aici case solide, ce arată ca niște cetăți în miniatură, cu camere austere, dar în care mobila din lemn masiv, pictată manual cu motive tradiționale și în culori vesele, stă la loc de cinste. Călătoria ta în ținutul sașilor nu poate să nu includă și celebrele biserici fortificate, în care te poți reculege sau te poți bucura de concerte de orgă.
Festivalul “Săptămâna Haferland” este special conceput ca să atragă deopotrivă sașii întorși acasă, dar și turiștii care vor să descopere o zonă de poveste, acesta fiind cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania.
Ediția de anul acesta a festivalului va avea loc în perioada 2 – 6 august 2018 și va include localitățile Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești si Viscri. Este bine să știți că ziua principală a festivaului va avea loc în data de 4 august în satul Criț.
Am fost acolo, în Haferland – cum a fost la Criț și Rupea
Întâi de toate, vă spun că am avut un drum extrem de agreabil, grație celor de la Rompetrol și de la Automobile Bavaria. Știți că în astfel de trip-uri există mereu parteneri din partea brandurilor care fac posibile proiectele.
Așa că Rompetrol ne-a asigurat pauzele de pe drum, care nu a fost scurt, căci de la 8 plecați din București, am ajuns la 13.30 la Criț. Iar pe drumul de întoarcere la fel, am petrecut cam 5 ore, mai ales că am traversat toată Valea Prahovei.
Aici sunt bunătățile din Rompetrol, pe care eu le știam deja, pentru că sunt fan al brandului și e un loc din care îmi hrănesc și copiii pe drumurile patriei.
Aici sunt mașinile cu care am mers, moment în care mi-am dat seama că e timpul să îmi cumpăr și eu o mașină, nu să umblu cu jucării, cum fac acum. 🙂
Ca să știți voi, ca poziționare, Haferland cuprinde zona dintre Rupea și Sighișoara. Noi aveam ca destinație satul Criț, acolo am ”campat” pentru o noapte, la Casa Kraus, unde am și mâncat de prânz și am luat micul dejun a 2-a zi. De altfel, pentru mine s-au aliniat astrele și în acest sens, pentru că pe lista de călătorii cu familia se afla și acest loc primitor. Mă bucur că am putut să simt energia de la Casa Kraus, care a fost casa parohială a bisericii din Criț.
Se pare că istoria Casei Kraus începe demult, pe vremea când sașii erau încă organizați în vecinătăți, când totul decurgea după o orânduială bine stabilită, iar casele erau solide, fiind apărate de ziduri mai ceva ca cele ale unei cetăți. În acele vremuri a trăit și Johannes Traugott Kraus, preotul din satul Criț, iar casa sa, de lângă biserică fortificată din Criț, a devenit astăzi Casă Kraus. Astfel, fostă casă parohială a fost reconstruită, acum doi ani, întocmai după planurile originale, iar încăperile păstrează în continuare aerul auster și totuși impunător al caselor săsești. De la mobila pictată manual și restaurată de meșterii din zonă, la ușile și dușumelele din lemn masiv și până la obiectele de decor, totul a fost reconstituit în cele mai mici detalii, pentru că cei care vor poposi aici să experimenteze cu adevărat stilul de viață săsesc. Mi-ar plăcea mult să mă întorc cu fetele mele acolo, să ne bucurăm toți de atmosfera locului, de camerele primitoare și de mesele îmbelșugate.
Aici este camera în care am stat împreună cu Roxana Toma, Țărăncuța Urbană, un om minunat cu care am descoperit că am atâtea în comun.
Așa arată alte camere din casa Kraus. Cred că acesta este apartamentul.
Detalii din interior:
Ce vreau să vă spun este că m-am simțit în această călătorie ca într-o tabără foto. Parcă eram toți un grup de chinezi care ne foiam peste tot, surprindeam fiecare cadru, de frică să nu scăpăm ceva, ne arătam unii altora fotografiile, prelucram și postam. Tare fain a fost. 🙂
Roxana mi-a făcut niște fotografii tare frumoase, împreună cu Monica, de la Povești de călătorie.
Eram lihniți, când am ajuns la Criț, deși micul dejun de la Rompetrol a fost variat și generos. Așa că ne-am bucurat de masa de prânz, cum nu vă închipuiți. Am servit o supă de găină, la felul 2 am avut iepure cu piure și murături (favoritele mele), iar la desert, ceva tradițional – se numește lichiu. Am obținut rețeta de la Zoltan, o pun aici și pentru voi, până o încerc și eu. DE-LI-CIOS!
După masa de prânz, nu ne-am făcut siesta, ci am vizitat biserica fortificată din Criț și am ascultat un concert de orgă, ceva Dumnezeiesc.
Criț este locul unde s-a născut Săptămâna Haferland. Se pare că biserica fortificata de aici a fost restaurată și deschisă pentru publicul larg în anul 2014. Concertul de orgă mi-a adus o stare de liniște și parcă am prins și mai multă claritate pentru lucrurile care mă preocupă, iar oboseala de după drum s-a evaporat ca prin minune. 🙂
Doamna din imagine se numește Sofia Folberth și are 95 de ani. Din păcate, o fotografie cu dânsa din față nu am făcut, pentru că m-am trezit cu gura căscată de-a dreptul la această doamnă care s-a născut în Crit și pe care viata a dus-o tocmai în Germania, departe de locul natal, unde revine în fiecare vară și vorbește cu însuflețire turiștilor despre copilăria și tinerețea ei, despre obiceiurile locului și tradiții de demult. Dânsa îndeplinește rolul de ghid al bisericii fortificate, pentru turiști ca noi. Povestea dânsei a scris-o Ruxandra Hurezean în cartea “Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași”.
În partea a 2-a a zilei a plouat, dar am participat la un atelier de pictură pe lemn, sub îndrumarea unui om al locului. Doamna care ne-a îndrumat a lucrat la fabrica de mobilă din Rupea și a creat tot mobilierul din Casa Kraus, ca să înțelegeți cât de talentată e și cui aparțin piesele de mobilier de mai sus. Mai jos este ceea ce am produs cu mana mea, sub îndrumarea meșterului local. Atâta s-a putut, că nu mă simt talentată la pictură, dar m-am simțit bine, am vorbit și am râs.
N-a fost nici picătură de timp de odihnă. 🙂 Seara am vizitat cetatea Rupea și, pentru că s-a încăpățânat să plouă, am mutat picnicul și proiecția în interior. Filmul a fost grozav, cu și despre viața unor sași care trăiesc între mai multe lumi, dar care vorbesc atât de frumos de Haferland și România, cum nici noi, ceilalți, care trăim aici azi și zilnic, nu o facem.
Bucatele au fost geniale, i-am cunoscut pe oamenii locului care conduc localitățile zonei și ne-au povestit despre celelalte 5 ediții ale festivalului.
Despre Cetatea Rupea vă invit pe blog la Familia Hai Hui, să citiți mai multe. Fotografiile de mai jos sunt făcute de mine, de Roxana Toma și de Monica Anghelovici.
Am adormit târziu, în noapte, după un pahar de roze, puțin zgribuliți de vreme, dar cu gândul la acești oameni, sașii care vara aleg România și locurile în care s-au născut, care primesc oaspeți și povestesc de demult, își deschid porțile caselor și pregătesc bucate după rețete străvechi pentru ca să păstreze vie amintirea strămoșilor și tradițiile pe care le-au îmbrățișat și fără de care nu pot trăi.
Vineri, 13 iulie, am vizitat satele Saschiz și Meșendorf
Micul dejun ne-a oferit energia de care am avut nevoie în prima parte a zilei, la fel și nelipsita cafea. Am ales un cappuccino, ca de obicei. 🙂 Zacusca și jumările au fost de mare angajament, la fel și pâinea de casă.
Imediat după micul dejun am vizitat și expoziția Rosturi și Rostiri la sași, care se află chiar în curtea bisericii din Criț, imediat lângă Casa Kraus.
Am plecat apoi către Saschiz, ca să participăm la Atelierul de ceramică. Eu am fost pentru prima oară după multă vreme într-un astfel de loc și m-am trezit captivată acolo, am făcut un filmuleț întreg, pe care chiar vreau să am vreme să îl și editez și montez curând.
Cei de la Fundația Adept susțin atelierul de ceramică ce astăzi produce diferite vase puse la vânzare în magazinul de suveniruri din cadrul Bisericii Fortificate, alături de alte produse tradiționale din zonă – cum sunt gemurile, siropurile și sosurile de la Pivnița Bunicii. În cadrul festivalului din acest an veți avea ocazia să învățați cum se fac vasele de ceramică și câtă muncă înseamnă acest lucru.
Biserica din Saschiz este în fotografia de mai jos, iar sus, pe deal, este cetatea. Nu am ajuns acolo, drumul nu e foarte ușor, iar cetatea este în renovare.
Ultima oprire am făcut-o la Meșendorf. Am vizitat casa doamnei Hermina, unde am luat o gustare și cel mai apetisant prânz, deși simplu, dar ca la mama acasă. 🙂 Ne-a dus căruța până la biserica din sat, unde ne-am tras un pic sufletul. Programul era ușor diferit, dar ploaia ne-a împiedicat planurile în ambele zile. Cu toate acestea, felicităro organizatorilor, pentru planurile de back up pe care le-au scos din mânecă de fiecare dată!
Născută în Mesendorf, doamnă Hermină vine în Haferland an de an și își dedică marea majoritate a timpului petrecut aici conservării și promovării tradițiilor săsești! În plus, casă să este un muzeu în miniatură, în care veți putea descoperi de la obiecte de îmbrăcăminte păstrate cu grijă, unele de peste 100 ani, la mobilier pictat manual și alte obiecte cu valoare nu doar sentimentală, ci și istorică.
Unele dintre aceste colecții vor putea fi admirate pe 5 august, în ziua dedicată satului ei natal, când va fi prezența la toate activitățile de aici și va depana cu mult drag amintiri despre orânduiala de odinioară.
Așa a arătat gustarea pregătită de doamna Hermina pentru 12 suflete flămânde. 🙂
După gustare, doamna Hermina ne-a condus la biserică, unde ne-a povestit despre istoria ei.
Este uluitor să asculți cu câtă sfială vorbesc oamenii aceștia despre tradiții, valori și credința lor….Atâta zic.
Drumul de întoarcere fost lungggg, pentru că s-a petrecut mare parte din el pe valea Prahovei. Cu toate acestea, nu a știrbit din frumusețea acestor zile!
Despre Săptămâna Haferland 2018, pentru voi
Săptămâna Haferland 2018, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, așteaptă în august peste 6.000 de turiști din România și din afara țării.
Ediția din acest an a festivalului are ca tematică centrală meșteșugurile. De altfel, sloganul chiar acesta este: Festival cu meșteșug, săsesc. Festivalul își propune să îi implice pe turiștii veniți în satele săsești în activități cât mai interesante pentru toate vârstele: ateliere de meșteșuguri, activități pentru copii, concerte de jazz și de muzică clasică în bisericile fortificate, proiecții de film, spectacole de teatru, plimbări cu bicicleta, căruța sau tractorul, expoziții de artă, muzică și dansuri, brunch-uri cu preparate locale și deja celebrul bal săsesc.
Cum ziceam, Săptămâna Haferland 2018 va include localitățile Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.
Anul acesta vioara Stradivarius Elder-Voicu ajunge în Haferland pentru un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu în Biserica Fortificată din Criț, pe 4 august, ziua principală a festivalului.
Ca să știți și voi, organizatorii evenimentului sunt: Fundația Michael Schmidt, susținută de Fundația Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Tabaluga și Asociația Nowero Rupea. Ce își doresc ei să facă este să promoveze nu doar satele săsești, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești în materie de olărit, brodat, pictat sau alte activități specifice zonei. Puteți consulta programul complet al festivalului pe www.haferland.ro.
Cum a fost la edițiile anterioare Săptămâna Haferland
Dacă vreți să vedeți cum a fost la cele 5 ediții anterioare, vă invit aici.
Dacă vreți să vă înscrieți
Ca să puteți participa, trebuie să vă înscrieți. Aici este formularul de înscriere.
Eu zic să nu ratați așa ceva! 🙂 E o vacanță pe cinste pentru voi și pentru copii! Din păcate, noi plecăm în august 2 săptămâni în vacanță, altfel am fi fost în păr acolo, cu fetele. Data viitoare însă nu mai scăpăm momentul.
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter! Puteți urmări pe unde mai călătorim în țară, citind rubrica CĂLĂTORIILE NOASTRE.
Sursa foto: arhiva personală și arhiva Săptămâna Haferland – site și pagina Facebook