Așa-i că ni se întâmplă și nouă, dacă suntem angajați, să aruncăm un ochi în curtea vecinului freelancer sau antreprenor și să ni se pară că iarba lui e mai verde? Că are timp mai mult, bani mai mulți sau că e mai prețuit de către clienții lui? Cunosc și din tabăra cealaltă, împovărați de taxe și de continua vânzare de proiecte, care se uită cu jind la cunoscuți angajați și își doresc fie (din nou) acolo. Nu e om pe pământul ăsta să fie mulțumit 100% cu statutul lui, de cele mai multe ori din 2 pricini, după părerea mea: nu cunoaște prea bine celelalte fațete, ca să știe exact la ce se așteaptă din alți papuci sau nu are bine stabilit scopul pentru care poartă una dintre pălării la un moment dat. Fericiți sunt cei care, în afară de statutul de angajat, au încercat căile freelancingului sau ale antreprenoriatului! De ce? Pentru că știu ce e dincolo și pentru că nu mai idealizează nicio stare, ci o iau așa cum ea, cu bune și cu rele. Luni, pe 11 iunie, vom dezbate la ultima ediție Mama Time Out, înainte de vacanța de vară, cum e mai bine: să fii angajat, freelancer sau antreprenor?
Mama Time Out 9: angajat, freelancer sau antreprenor?
Deci cum o fi mai bine? Angajat, freelancer sau antreprenor? Știu că și voi v-ați întrebat de multe ori, mai ales în perioada de creștere a copiilor, de până la 2 ani. Când viața voastră s-a transformat într-atât încât s-au schimbat prioritățile cu totul, au început să răsară întrebările: ”Oare sunt pe calea cea bună?”, ”Oare fac bine ce fac?”, ”Îmi mai place munca mea?” sau ”Oare ar trebui să mă dedic pasiunii mele, pe care am pus-o în cui atâția ani?”. De cealaltă parte, vocea rațiunii combătea: ”Dar acum ai 1 copil, nu e timp de prostii!” sau ”Ai facturi de plătit, pasiunile sunt pe ultimul loc în acest moment!”. Multe dintre noi nu au avut curaj și au mai amânat momentul schimbării, indiferent din ce parte venea el – de la stânga la dreapta sau invers. Pentru că întotdeauna ne asumăm niște riscuri, indiferent de ce decizie am lua și ce pălărie am purta. Sau cel puțin așa îmi place mie să cred.
În formularele voastre de înscriere la Mama Time Out acest subiect a apărut la peste jumătate dintre participanți. Așa că am decis să îi dedicăm o ediție înainte de lăsarea vacanței de vară peste noi. Ca să fie timp de reflecție, până la toamnă. 🙂 La urma urmei, soarele, plaja și nisipul pot fi niște sfetnici buni, dacă la evenimentul comunității noastre reușim să vă ridicăm așa niște întrebări care, în final, să vă ajute în luarea unor decizii.
Ediția a 9-a, cu Mirela Retegan, Ioana Chicet – Macoveiciuc și Liviana Tane
La dezbaterea de luni, 11 iunie, mi-au răspuns la invitație 3 doamne dragi, pe care le-am cunoscut odată cu proiectul blogului: Mirela – antreprenor de mulți ani, fondatoarea conceptului Gașca Zurli, Liviana – fondator The Writing School și călător The Writing Journey și Ioana – autor de carte și blogger Prințesa Urbană, ambele freelanceri talentați, care își câștigă pâinea din cuvinte și scris.
Sunt sigură că voi le cunoașteți deja, ca și mine. Le știți o parte din povești, pe care probabil le-au scris pe blog sau despre care au evocat amintiri la evenimente. Dar ce am vrut să facem acum, la Mama Time Out, e să scoatem la lumină acele momente zero, în care au decis că pleacă, nu mai sunt angajați. De ce au plecat? Care a fost motorul deciziei? Le-a fost teamă? Care a fost cea mai mare teamă? După cât timp li s-au legat planurile? Ce au făcut să ajungă acolo, la visul lor? De când au putut să trăiască din visul lor? Ce piedici le-au răsărit în cale? Ce oameni le-au ajutat? Care a fost cel mai greu moment? Ce ne sfătuiesc?
Voi ce mai doriți să aflați de la Ioana, Liviana și Mirela? Aștept întrebările voastre, ca să pot construi o dezbatere în urma căreia să plecăm mai inspirate și poate, cine știe, mai hotărâte pe care calea noastră, oricare ar fi aceea!
Așadar, cum e mai bine: angajat, freelancer sau antreprenor?
Cum vă înscrieți
Vă reamintesc, participarea la eveniment este gratuită, însă accesul se face doar pe bază de înscriere. Pentru înscriere, vă rog să completați formularul de AICI.
Rugăminte: vă rog să vă înscrieți doar dacă sunteți sigure că veți putea participa la eveniment. În cazul în care se întâmplă ceva pe ultima sută de metri, anunțați-mă pe sms sau email. Aveți în vedere că orice înscriere care nu este onorată cu prezența înseamnă un loc blocat, de care s-ar putea bucura o altă mamă, în puținul ei timp liber.
Locul desfășurării
Locul desfășurării evenimentului este același ca la ultimele ediții: Biblioteca Ion Creangă, din str. Christian Tell nr. 10, care este una dintre bibliotecile din rețeaua Bibliotecii Metropolitane București, rețea care are filialele în aproape toate cartierele bucureștene. Nu uitați, puteți să vă faceți abonament pe loc, imediat, cu care veți avea acces în toate filialele.
Despre conceptul Mama Time Out
Mama Time Out este un proiect florinabadea.ro și Health Connections și este dedicat femeilor din comunitatea blogului. În fiecare lună vom dezbate o temă diferită și vom avea câte un alt invitat.
Puteți propune teme pentru edițiile viitoare, în formularul de înscriere.
Despre edițiile de până acum
Ediția 1: Despre sănătatea femeii la trecerea dintre anotimpuri
Ediția a 2-a: Remedii creative de combatere a stresului zilnic
Ediția a 3-a: Mindfulness de sărbători
Ediția a 4-a: Cum planificăm bugetul de vacanțe și călătorii
Ediția a 5-a: Cum facem trecerea de la ”nu am niciodată bani” la ”banii nu sunt o problemă pentru mine”
Ediția a 6-a: Idei despre organizarea eficientă a casei.
Ediția a 7-a: Relația de cuplu după apariția copiilor
Ediția a 8-a: Garderoba capsulă
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto proiect: georgeionita.com și Imagine People – creație.
12 răspunsuri la “Mama Time Out 9: Angajat, freelancer sau antreprenor?”
Abia astept.
Și eu!
Wow cum e editia asta, sper sa prind si eu loc de data asta :)Felicitari, Florina!
Mulțumesc, Ada! Da, păi ești pe listă, că te-ai înscris imediat! 🙂
Buna Florina,
M-am inscris si eu, dar nu am primit nici o confirmare. Sunt si eu pe lista?
Buna, sunt plecata. Nu m-am uitat inca. Va trimit confirmari joi sau vineri.
Ma bucur ca te-ai inscris. 🙂
Abia aștept! Ca toate evenimentele pe care le organizezi, sunt sigură că va fi unul de excepție. Mulțumesc, dragă Florina, că faci posibile aceste întâlniri. Pentru unele dintre noi (eu, inclusiv) sunt întâlniri revelatoare și asta numai pentru că tu te ocupi de toate detaliile atât de minuțios. Ești minunată, mulțumesc!
Draga de tine, te imbratisez strans! Si iti multumesc mult ca iti faci timp pentru aceste cuvinte frumoase!
Şi eu aştept cuminte confirmarea . Abia aştept evenimentul
Sigur, vineri va scriu tuturor.