Va mai amintiti care era jucaria voastra preferata in copilarie? Si de ce era preferata? Care din jucariile trecutului sunt astazi in cutiile de jucarii ale fiilor si fiicelor voastre? Eu imi amintesc despre cat de greu era sa gasesti jucarii in magazine, cum toate erau cam la fel, imi amintesc de papusile acelea mari rusesti, cu parul bogat si cu ochii mari si gene imense. Erau un fel de Elsa care azi incanta visele fetitelor noastre. Iar eu eram intr-un extaz greu de explicat, pentru ca mama se gandise sa imi ofere o asemenea jucarie. In orice caz, e clar ca parintii nostri nu aveau optiunile pe care noi le avem azi cand vine vorba de jucarii pentru copii.
Ca fiecare dintre noi cred, inca de la inceputuri, mi-am facut griji cand alegeam jucarii, sa fie fabricate din materiale de calitate, adecvate varstei, sa nu prezinte pericol pentru copil – sa nu se desprinda, sa nu lase puf, sa nu le cada parul, sa nu fie formate din bucati mici pe care sa le inghita din greseala, sa evit plasticul colorat sau lemnul prea greu si tot asa. Acestea cred ca sunt primele griji ale parintilor legate de siguranta copilului cand manevreaza o jucarie. De aceea, am si avut grija tot timpul sa cumpar jucarii doar din magazine de specialitate, asigurandu-ma ca ma pot intoarce cu ele daca aparea ceva in neregula. Apoi grijile legate de relevanta jucariilor – cat sunt de potrivite pentru varsta ei si cum o ajuta in dezvoltare (pentru atentie, motricitate, creativitate etc). Apoi a fost o vreme cand ma gandeam daca o jucarie e suficient de mare si impresionanta pentru copilul meu. Uitandu-ma in urma, imi dau seama ca aceasta a fost cea mai putin fondata grija din toate cele pe care le aveam atunci. Pentru ca, de fapt, copiii nu judeca jucariile dupa marime neaparat. Sigur ca e impresionant sa primesti un calut gigantic, dar daca dupa prima impresie se dovedeste ca nu e functional pentru copil, valoarea darului in ochii lui incepe sa scada. Functional poate insemna: sa doarma cu el in patut, sa il poata tari pe jos prin casa, sa il calareasca in siguranta, sa il imprieteneasca cu celelalte jucarii si asa mai departe. Astazi camera Teodorei este plina de cutii si cutiute cu jucarii de la 2 sau 3 ani, de care inca nu se poate desparti, si care sunt dintre cele mai micute. Le stie pe toate, toate au o semnificatie aparte pentru ea. Pe ”Hello Kitty mica” o are din prima zi de gradinita, de la 3 ani si jumatate. Intra cu ea in clasa strans in manuta, petrecea ziua intreaga cu ea, dormea cu ea la fel de strans in mana ei mica si o aducea acasa cu aceeasi grija. Astazi, aproape nu se mai disting culorile de pe ea, datorita emotiilor prin care au trecut amandoua la gradi. Nu o mai tine zilnic in mana strans, pentru ca intre timp, alte personaje au aparut in viata ei – printre care micii ponei, nelipsiti din ghiozdanul de scoala.
Astazi, e multa abundenta in camera multor copii si e bine sa fim cu totii recunoscatori pentru asta. Si sa profitam de ocazie, invatandu-i pe copiii nostri sa pretuiasca jucariile, indiferent de numar si de marime! Sa inventam impreuna cu ei povestea fiecarei jucarii si sa cream personaje cu ajutorul carora sa le putem transmite copiilor nostri mai usor valori si principii de viata!
Sursa foto: Noriel
