Categorii
Blog Parenting

În decembrie, refuz să fiu sclava activităților și iau un Mama Time Out meritat

31 de zile din decembrie, 31 de activități cu copiii. Sau 31 de zile și 31 de file de calendar umplute cu ceva relevant. 31 de zile, 31 de cărți citite. 31 de zile din decembrie și 31 de zile diferite profesional. 31 de zile ale lui decembrie și 31 de locuri noi pe care să le vezi. Cum, nu ați auzit sau citit și voi despre așa ceva? Copiii merită un decembrie generos și plin de cadouri și iubire din rezervorul nostru nesfărșit. Copiii merită să participe la toți moșii organizați de școli, grădinițe, after school-uri și alte organizații, la prieteni și bunici, acasă și peste tot. Adică tot atâtea cadouri primite și pentru mame tot atâtea întâlniri cu moșii, pe repede înainte, fără să mai aprecieze dacă e chiar folositor sufletului sau minții copilului. Ce mai contează, să fie, că trebuie să ajung și dincolo, că am întârziat de la serviciu, că trebuie să ajung acasă ca să iau copiii și să ajung cu ei la capăul orașului la cutare spectacol!! Uh, mai puteți așa ceva?

Eu, când mi-am dat seama că s-a făcut 1 decembrie și începe această nebunie fără sfârșit din așa zisa lună a cadourilor, am luat copiii, i-am băgat bine sub plapumă și i-am strâns în brațe!

Să fie clar, zic, nu sunt Grinch și nu vreau să stric bucuria nimănui. Și nici proiectele la care organizatorii lucrează demult, ca să facă o bucurie copiilor în decembrie. Și nici munca de informare a colegilor mei bloggeri, a căror misiune chiar asta e, să le spună părinților ce mai e nou, bun și folositor pentru copii și părinți. Nu asta e mesajul meu și nu către ei se îndreaptă. Ci către voi, cei care ne citiți! E bine să știți despre tot ce se petrece, dar chiar să vă ambiționați să participați la tot?! Pe de altă parte, dacă chiar vreți și puteți, bravo vouă! Cine sunt eu să vă spun ce să faceți, nu-i așa? Pe de ultima parte, dacă tot v-ați propus să faceți 31 de activități în decembrie, pe lângă muncă, spălat, călcat, cumpărături, somn și tot ce mai aveți voi în viață, ce-ar fi să fie asumat, adică să fie cu bucurie, fără văicăreală și plânsete și țipete la copii? Căci în cele din urmă, dacă picii voștri nu sunt niște fantastici extratereștri, tot acolo ajungem toți, la tantrumuri zilnice din cauza oboselii și surescitării, a interacțiunii fără număr cu zeci de copii din spații publice sau private. Nu mai zic de captarea unor virusuri care duc fix de sărbători la febră și medicamente.

Vreau să zic doar că în acest decembrie mi-am propus să iau un time out. Să fie un Mama Time Out în toată regula, din acest punct de vedere. Eu, mama, refuz să mai fiu sclava activităților diverse cu copiii, de la ateliere la spectacole. Mama o să se ocupe de casa ei minunată, de căminul ei în care și-a mutat familia de fix 1 an încoace și unde se petrec cele mai bune lucruri de pe pământ, chiar dacă nu sunt așa spectaculoase. Și cred că vom supraviețui și așa. De fapt, sunt sigură. 🙂

E primul decembrie în care nu ne-am propus să plecăm pe undeva. În care nu mai avem griji din alea uriașe. În care nu e musai nimic. În care vrem să ne bucurăm și noi de tihnă.

Mama o să mai facă ceva. Va face lucruri pentru ea, va merge la evenimente de oameni mari și va petrece timp mai mult în librării și cu oameni mari, care vorbesc despre creștere și dezvoltare de sine. Să știți că e Crăciun și pentru oamenii mari, nu numai pentru copii! Nu trebuie să fie o regulă ca mamele să pice late sub brad în ajun și să nu își dorească decât somn. De fapt, oameni buni, chiar nu e normal ca mamele să își dorească doar somn, în nicio lună din an, așa cum nu e normal să ne pese de ele doar de 1 și 8 martie!

Așa că în acest decembrie și în anul care vine, Mama Time Out pentru mine va fi mereu, cât de mult se poate! Refuz să mai beau cafea în fugă dimineața, să mai adorm cu ceai și cartea în mână, să mă las pe mine pe ultimul loc în fiecare zi, la fiecare aniversare și cu fiecare mare sărbătoare.

Așadar, dragile mele, ce părere aveți, de anul care vine începem și noi să ne iubim mai mult? 🙂 Un Mama Time Out ca principiu pentru 2019 nu pare deloc să sune rău, nu credeți?

Sursa foto: aici

Un răspuns la “În decembrie, refuz să fiu sclava activităților și iau un Mama Time Out meritat”

Ce idee minunata! Eu am luat un Mama Time Out luna asta fara sa stiu sau sa planuiesc asta. Am obosit sa fie numai despre copii si cei dragi si despre mine nu. No more!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.