Probabil stiti parerea mea despre diete si slabit si faptul ca, dupa ani la rand cand am incercat dieta dupa dieta, de cele mai multe ori fara sa am nevoie sa slabesc, am ajuns la concluzia ca cea mai buna cura de slabire…nu exista!! Am scris si recent despre aceasta cea mai buna cura de slabire aici. Adevarul este ca dupa ce am reusit sa ma anemizez si sa ma ingrozesc uitandu-ma la analize, intr-un tarziu am inceput sa citesc, sa ma documentez si sa vorbesc cu medici, asa incat sa imi pot da seama ce se intampla cu corpul meu in acel moment si ce e posibil sa se intample in timp, de la varsta la varsta. Asa am ajuns sa imi dau seama ca doar alimentatia nu va rezolva problema kilogramelor, ca totul porneste de la cap si ca acolo trebuie mentinut controlul. Asa am ajuns sa ma intreb de ce mananc, imi este cu adevarat foame sau sper sa rezolv cu mancarea alte probleme din viata mea. Si tot asa mi-am dat seama ca pana nu ajung la un echilibru cu mine insami, echilibru pe care mi-l va da un stil de viata sanatos si armonis, in ansamblu, nu voi ajunge nici la greutatea dorita si nici nu voi reusi sa o mentin pe termen lung. Ceea ce necesita timp si rabdare, exercitiu si motivatie.
Ca sa putem pierde in greutate inseamna automat sa ardem mai multe calorii decat consumam, ceea ce presupune sa umblam la portii. Dar sa nu ne speriem, controlul portiilor nu inseamna acele diete drastice in care ni se indica sa cantarim fiecare aliment cu strictete si sa nu depasim cu niciun gram, de a caror eficacitate eu am ajuns sa ma indoiesc in timp. Ci inseamna pur si simplu ca avem nevoie de niste trucuri asa incat sa ne putem multumi cu mai putina mancare chiar fara sa ne dam seama ca e mai putina. Deci nu suntem la dieta, dar cu toate acestea ajungem sa consumam mai putine calorii, fara sa numaram minutele pana la masa urmatoare.
Iata asadar cele cateva trucuri de care vorbeam:
- Incepeti cu un pahar cu apa
Tineti minte cand eram mici cum ne interziceau parintii sa bem apa inainte de masa sau in timpul mesei, ca ne piere pofta de mancare? 🙂 Stia mama ce stia…si eu am uitat in timp, asa incat sa pot folosi acest truc in favoarea mea. Da, adevarul este ca un pahar de apa inainte de masa ne impiedica sa mai consumam mancare peste nevoia stomacului nostru. Mai mult, e posibil ca semnalul pe care il primim de la stomac si noi in interpretam drept foame, sa fie de fapt sete sau deshidratare si problema sa se rezolve cu acel pahar de apa.
- Culorile si contrastele conteaza
Studiile spun ca e importanta culoarea farfuriei din care mancam – aceasta poata influenta cantitatea pe care o ingeram. Cercetatorii au descoperit ca atunci cand exista un contrast mai mic intre farfuria pe care asezam mancarea si felul de mancare suntem predispusi sa servim cu 22% mai mult decat am face-o daca acel contrast ar fi mai mare. De exemplu, vom manca mai multe paste carbonara servite dintr-o farfurie alba decat daca am servi paste bolognese dintr-o farfurie alba. Interesant, nu? Contrastele nu numai in garderoba conteaza, ci si in farfurie, dar din ratiuni de sanatate, nu estetice.
- Aranjati totul pentru a putea manca incet
O lumina slaba, o muzica lenta in fundal. Sa ne propunem sa mancam incet, asa incat sa putem simti placerea mancatului. In felul acesta scad portiile consumate. Fara graba, cu pauze, luand mici inghituri de apa pe alocuri, mestecand si inghitind incet. Pauza de masa de o ora sa fie de o ora – doar astfel veti simti beneficiile dupa aceea. Va veti simti energizati si cu adevarat hraniti, nicidecum greoi si somnorosi.
- Nu mancati niciodata din punga, din oala sau din cutie
Daca va luati o punga de snacks, uitati-va pe ea si vedeti cate portii contine. Cu punga pe birou, fara sa va dati seama, o veti manca in intregime, iar la final vedeti ca ati consumat cu ochii inchisi o gustare a carei valoare calorica este mai mare decat a unui pranz. Nu cred ca va spun ceva nou. Insa ce puteti face este sa o impartiti in portii, puse in pungute mai mici, pe care sa le pastrati in sertarul de la birou. Astfel veti avea la indemana cate o gustare zilnic.
Cercetatorii de la Cornwell University au aratat intr-un studiu ca persoanele care manca chips-uri din punga (deci fara sa stie ce cantitati mananca de fapt), ajung sa consume cu 50% mai mult decat daca ar fi constienti de cantitati si calorii.
- Incepeti cu o supa, preferabil de legume
Desi pare impotriva regulilor de nutritie, care spun ca supa/ciorba trebuie servita ca unic fel de mancare, sunt cercetari care arata ca supa servita la inceput de masa ne ajuta sa ingeram mai putine calorii per ansamblu. Intr-un studiu din 2007, subiectii care au consumat supa la inceputul mesei au acumulat in timpul mesei calorii mai putine cu 20%. Asa ca o supa de legume pline de fibre este o alegere ideala pentru inceput!
- Purtati haine pe corp la fiecare masa
Da, stiu, pare o gluma! Ideea este ca atunci cand mananci acasa sa nu o faci in pijamale, ci dimpotriva, sa te imbraci ca si cum ai manca in oras. In felul acesta, cu o centura in talie sau cu camasa incheiata, iti vei da seama cand incalci limita si este prea mult.
- Meniul sa fie plin de legume
Daca farfuria este doua treimi plina de legume, te vei satura mult mai repede. Este doar senzatia de satietate, care insa nu va permite cantitati in plus in stomac. In plus, te vei satura numai din mestecat. 🙂 Vei obosi si cheful de mancare va scadea.
- Reganditi modul de a pune cerealele in farfurie
In loc sa turnati in bol intai cerealele si apoi laptele sau iaurtul, inversati ordinea. In felul acesta veti fi mai putin tentati sa turnati o cantitate mare, ci doar veti presara pe deasupra.
- Luati gustari care presupun un pic de munca
Da, e greu sa muncesti pentru o gustare, intr-adevar. Cei care desfac portocala sau mandarina, curata un ananas sau un mango vor fi mai atenti cand le mananca si mai constienti. Deja au depus efort pentru gustarea lor si vor sa o savureze cat mai mult cu putinta.
- Nu va lasati distrasi in timpul mesei
Cati dintre noi mancam la birou cu mailurile in fata, pe telefon? Cati vorbim la telefon in timpul mesei sau jucam vreun joc in acelasi timp sau ne uitam la televizor? Un studiu al American Journal of Medical Nutrition a aratat faptul ca persoanele care au jucat solitaire in timpul pranzului s-au simtit mai putin satule la finalul mesei si, prin urmare, au fost mai predispuse sa serveasca si alte mese mai tarziu, in timpul zilei, decat cei care s-au concentrat pe masa propriu zisa.
Acestea sunt doar cateva trucuri testate, care va pot taia din pofta nebuna de mancare si deci va ajuta sa controlati portiile, in asa fel incat sa va si simtiti satui atunci cand va ridicati de la masa. Ideea este nu sa stati cu gandul la mancare restul zilei si cand aveti ocazia sa va aruncati asupra ei, fara sa va mai ganditi la nimic, ci sa va saturati, dar mai repede si cu alimente care contin calorii pozitive. Cam asa se procedeaza daca alegem un stil de viata sanatos si armonios, pe care sa il putem adopta si nu sa il respingem!
Sa ne fie de folos!
Sursa foto: aici