Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

2 pensiuni unde am fost anul trecut și ne-a plăcut mult

Anul trecut a fost primul an în care am umblat în 4 prin țară și pe afară împreună, mai serios. Ne-a plăcut. Și nici așa greu nu a fost, cum zice gura lumii, că e complicat să pleci cu bebele de acasă. Bine, am împachetat câte o zi înainte de a pleca de pe loc, dar asta e altă poveste, de care oricum nu avem cum să scăpăm, dacă vrem să călătorim cu fetele. Poate să mai crească nițel și să devenim mai eficienți la planificare și împachetare. Printre toate destinațiile pe care le-am atins în 2017 (și nu au fost puține), ne-au rămas aproape de suflet 2 din ele, pentru prietenia locului când vine vorba de copii: Ferma Club și Pastel Chalet. La Ferma Club am fost în martie, când iarna încă se încăpățâna să stea pe meleaguri, iar la Pastel Chalet în noiembrie, când se întorsese iarna deja. Ambele destinații erau de ceva vreme pe lista noastră, dar pasămite nu sosise momentul să le vedem. Când a sosit, duși am fost și nu ne-a părut rău, dimpotrivă.

De ce ne-au plăcut așa mult cele 2 pensiuni unde am fost anul trecut

Am ajuns relativ ușor la fiecare dintre ele, mai ales că am plecat din București vineri după masă, un moment care se știe că nu e cel mai plăcut pentru călătorii, mai ales pe DN1. Dar pentru niciuna dintre destinații nu a fost nevoie să alegem Valea Prahovei, așa că a fost o ușurare.
Pensiunile au fost special concepute pentru familii cu copii, de toate vârstele. Așa că nu se simțea nimeni prost că al lui alerga de colo colo printre mese sau că făcea nazuri în gura mare la cină.
În fiecare loc, am avut câte o atracție: la Ferma Club a fost piscină și ferma animalelor crescute de ei acolo, la Pastel Chalet a fost rezervația Valea Zimbrilor și Cascada Urlătoarea.
Mesele au fost proaspete, gătite cu ingrediente de la localnici, de către bucătar propriu, respectând cerințele clienților cu copii, fără sare adăugată. Supele puteau fi servite de către cei mici, fără probleme.
Camerele au fost călduroase, băile generoase și totul foarte curat și îngrijit. Nu mi-am făcut nicio grijă cu privire la igienă.
În ambele locuri, în mod organizat, am vizitat atracțiile de care vorbeam, fie că erau proprii sau ale zonei. Câteva ore din ziua de sâmbătă au fost dedicate acestora, iar clienții din acel weekend au participat toți, împreună cu cei mici.

Weekend la Ferma Club

Imaginile din acest weekend cred că spun destul despre experiența noastră, așa că vă las în compania lor. În articolul dedicat am pus toate detaliile pentru voi.

Ferma Club
Ferma Club
Ferma Club
Ferma Club

Relaxare la Pastel Chalet

La Pastel Chalet am fost impresionată de gazdă, mărturisesc. De volubilitatea ei și de dedicarea pe care a arătat-o atât locului pe care îl conducea, cât și oamenilor care îi treceau pragul. Teo s-a împrietenit cu ea și de multe ori, de la întoarcerea noastră, m-a întrebat despre Enisa, amintindu-și de atelierul unde au creat împreună sau de vizitele la iepurași. Am scris aici tot ce am strâns noi din experiența de weekend acolo, ca să citiți pe îndelete.
Pastel Chalet
Pastel Chalet
Pastel Chalet
Pastel Chalet
Pastel Chalet
Dacă doriți să fiți la curent cu locurile pe unde mai călătorim noi, intrați pe CĂLĂTORIILE NOASTRE, rubrica blogului unde veți găsi cea mai mare parte din impresiile noastre de călătorie.
Pe lista noastră de anul acesta sunt, printre altele:

  • Ferma de sub Penteleu;
  • Potcoava;
  • Casa Kraus;
  • Vama 54.

Pentru noutățile de pe blogul de viață sănătoasă, puteți da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: arhiva personală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.