Tu ce îți dorești cel mai mult pentru copiii tăi? Eu nu vreau decât să fie sănătoase și fericite. Am 2 fete, mereu mi-am dorit fete. Nu m-am văzut mamă de băieți. Poate pentru că eu cred că vor prelua mai ușor lucruri de la mine. Și că le va fi mai ușor. Simt că îndrumarea mea le ajută, zi de zi. Și da, doresc pentru ele succes în viață.
Trăiesc oarecum la extreme: încă mai schimb scutec noaptea, în timp ce port discuții despre problemele adolescenților. Iar cadoul pentru fiica mea de aproape 11 ani e un curs de automachiaj. Începe. Nu e ușor. Cel mai greu e să accept eu schimbarea. Să îmi gestionez eu emoțiile. Să îmi adaptez limbajul și să îmi modelez abordarea/atitudinea în ceea ce o privește.
Ieri am făcut un exercițiu: m-am întrebat care din lucrurile pe care le-am învățat repede în viață m-au ajutat cel mai mult. Și ce mi-a lipsit, ce m-a ținut multă vreme pe loc. Așa a rezultat o listă cu 3 lucruri esențiale care eu cred că îi va ajuta pe copiii noștri ca să aibă succes în viață.
Definiți voi ce înseamnă succes. Pentru mine înseamnă să fie oameni mare, pe picioarele lor, care să se simtă în largul lor singuri, dar și în preajma altora și care să își poată câștiga existența din ceea ce le place să facă.
- Încrederea în sine
Aici, am suferit multă vreme. Abia puteam să deschid gura în mediile profesionale. Mi se făcea rău la gândul că trebuie să vorbesc în public. Am făcut parte din generația lui ”nu vorbi neîntrebat”. Prin urmare, nici când mă întrebai nu puteam să îmi spun calm și așezat gândurile. M-am bâlbâit, m-am înroșit și am renunțat să ies în față multă vreme.
Și azi mă mai surprind că mă așez în spate la unele adunări. Că mă pitesc după alte persoane. Că îi las pe alții să vorbească înainte. Ori că atunci când îmi merge foarte bine mă simt ciudat, de parcă nu aș merita și nu aș fi muncit pentru acel lucru. Un soi de sindrom al impostorului, izvorât din această neîncredere în mine de care abia am reușit să mă debarasez.
Nu cred că are rost să analizez de unde vine. Dar cred că azi poate lucrurile ar fi stat altfel în viața mea dacă aș fi avut mai multă încredere în mine. Nu aș mai fi refuzat atât de multe oferte și nu mi-aș fi refuzat atâtea bucurii. Rău nu am ajuns, dar mereu se poate mai bine, în sensul de mai ușor, fără atât de multe frământări.
- Gestionarea banilor
Nu câștigarea banilor, că aia e altă poveste. E esențială partea de gestionare. Ai 3 lei și câteva obligații, ce faci? Cum faci să nu trăiești de azi pe mâine? Cum faci să nu te îngropi în datorii și de ce să nu trăiești aspirațional. De ce e importantă paradigma ”vreau x lucru, ce să fac să câștig bani mai mulți ca să mi-o permit?„ și nu ”cine să mă împrumute să iau x chestie?”. Care e diferența despre nevoie și dorință. Și tot așa.
Toți ne dorim copii independenți financiar. Dar noi suntem? Ne-am analizat relația cu banii? De aici pleacă totul. Copiii ne urmăresc neîncetat și suntem primul lor exemplu.
Am scris aici despre cum să facem să nu ne creștem copiii într-o cultură a sărăciei. E poveste lungă și complexă. Are legătură cu educația. Financiară și emoțională.
- Gestionarea relațiilor cu ceilalți
De la prima interacțiune din parc până la jobul în corporație, tot într-o interacțiune sunt copiii noștri. Ce vrem să învețe? Că e ok să își ia jucăriile și să plece? De la primele emoții și cum să și le gestioneze, până la ședințele de evaluare dure ori interacțiunea cu oameni din alte culturi, fie că e personală ori profesională.
Relațiile cu ceilalți pot fi rai sau iad. Noi alegem cum vrem să fie. Avem toată puterea. Doar că nu ne-a învățat nimeni cum să o folosim. Și e ca o armă cu care ne împușcăm singuri.
Știți ce oferă toate acestea?
Stabilitate. Când relația ta cu tine și cu emoțiile tale e stabilă și onestă, lumea înconjurătoare e mai frumoasă. Mai simplă. O privești fără prea multă romanță și mergi mai departe.
Și adaptare. Viața e despre adaptare. Un adult matur, sigur pe el și pe resursele lui, care se raportează în mod corect la ceilalți va merge mai departe. Fără să sufere prea tare. Va avea așteptări realiste. Nu i se va părea că lumea are ceva cu el. Va da mult și va primi mult, va fi un binecuvântat. Pentru că va avea resurse interioare. Pentru că și le-a crescut singur. Și are grijă de ele, zi de zi, pas cu pas.
Niciodată problemele cu banii nu sunt doar despre bani. Iar problemele cu colegii nu sunt despre rapoarte și clienți. Așa cum procrastinarea nu e doar o toană.
Aș vrea să nu le sting eu datoriile copiilor mei și nici să nu le sun eu șefii sau colegii pentru medieri. Aș vrea să le fie ușor să își spună punctul de vedere. Să învețe singure ce trebuie să țină pentru ele și cât să insiste pe o linie.
Să creadă în ele și în calea lor. Să nu dea banii pe lucruri, ci să își cumpere experiențe frumoase.
Să vadă partea frumoasă în oameni și să găsească satisfacție în relațiile cu prietenii. Să nu se teamă de oameni, să se bucure de compania lor, cu limitele impuse de ele. Să fie circumspecte, dar și încrezătoare.
Voi ce credeți despre succes în viață?
