9 ani de independență profesională

Știu că e dezbatere amplă când vine vorba de lucrul pe cont propriu. Cum se cheamă? Freelancing, soloprenoriat sau antreprenoriat și cred că mai pot fi niște concepte. Însă articolul meu nu este despre terminologie, ci mai degrabă despre o stare de spirit. Și nu oricum și oricare, ci despre una în continuă modificare.

M-am gândit mult dacă să scriu sau nu și de data aceasta despre anii pe care i-am parcurs de când am închis ușa ultimului mare birou unde eram angajată. Și am decis să o fac, din nou, pentru că știu că sunt dincolo de ecran femei care se întreabă dacă ar putea duce o asemenea schimbare și ce ar putea însemna ea. Apoi, m-am gândit și la mine: îmi plac aniversările. Și nu voi lăsa nemarcată această aniversare: 9 ani de independență profesională. Aș vrea ca peste și mai mulți ani să mă pot uita în urmă și să văd cât am crescut de atunci.

Am scris de toate în acești ani – despre libertate, despre cum să nu mai proslăvim freelancingul/antreprenoriatul, despre cum nu e pentru oricine, despre faptul că nu am știut de la început că azi voi fi aici, despre oameni care m-au susținut și oameni care mi-au dat în cap, despre nesiguranță și incertitudine și despre cât de greu e să îți plătești singur un salariu decent.

Aș mai adăuga climatul economic și fiscal, care la noi în țară se schimbă foarte des și, mai presus de toate, cum nu e suficient să fii un un specialist pe ceva, pentru că trebuie să fii de fapt one man show” pe atâtea producții (social media, contabilitate, fiscalitate, marketing, PR, networking, vânzări etc), încât ai nevoie de nervi tari, centura neagră la respingeri (faci mult prea multe oferte și prea puține se concretizează, timp pentru care nu te plătește nimeni) și multă, foarte multă psihoterapie. Pentru că altfel, în fiecare seară închizi laptopul cu gândul că de mâine renunți și te angajezi. Între noi fiind vorba, chiar și cu multă psihoterapie tot îți mai trece prin cap să faci asta, în unele seri.

Însă azi vreu să vă povestesc despre singurătatea antreprenorială, pentru că despre acest lucru foarte puțin se vorbește. Despre cum nu ai cu cine să te consulți pe idei sau concepte sau despre cum ai șansa dacă o faci să te trezești că cineva ți le și pune repede în aplicare. Sau despre cât de greu e să te parteneriezi cu cineva, pentru că..sunt atât de multe aici, încât cred că e nevoie de un articol separat. Dar, în general, e vorba de diferența de viziune care poate fi foarte mare, de ritmul de lucru, de energia din care cei 2 fac lucrurile și care poate fi foarte diferită, de intenția pusă în fiecare proiect și, mai ales, de cum se proiectează fiecare pe sine în business-ul respectiv. Și, de multe ori, încercările acestea eșuează, ceea ce poate fi bine, pe de o parte, dar pe de altă parte, adâncesc această singurătate a antreprenorului. Pentru că, nu-i așa, vulnerabilitatea sănătoasă e foarte bună, însă nu poți manifesta în prezența oricui.

Mă uit în urmă cu bucurie și mulțumesc azi tuturor acelora cu care am avut intenția de a construi proiecte împreună, mai mari sau mai mici. Cu care poate am apucat să lucrez o bună bucată de drum. Și îmi pare bine că am făcut asta. Nu gândesc că a fost un eșec, a fost doar un parcurs în care ne-am însoțit și, în felul acesta, am reușit să vedem fiecare la sine lucrurile care erau înainte în zona oarbă. Poate parteneriatul nu a ajuns acolo unde am fi vrut fiecare din noi inițial, dar faptul că fiecare din noi am reușit să ne cunoaștem mai bine pe sine e de fapt cel mai mare câștig. E un privilegiu să ajungi să te cunoști mai bine pe parcursul unei relații, fie ea mai lungă sau de mai scurtă durată. Și pentru asta trimit un gând bun și luminos tuturor acelora, se știu ei care. 🙂 Cu recunoștință, dragii mei!

Acum, după 9 ani, parcă nu mai simt atât de tare singurătatea aceasta. Poate și pentru că mi-am dat seama că eu funcționez foarte bine cu decizii luate singură, că am un ritm pe care mulți oameni nu îl au (mai rapid adică), că mă pot planifica singură, că am construit mult la reziliență mea în anii aceștia și știu azi că refuzurile nu sunt 100% despre munca mea și calitatea ei și că intuiția mea e acum mai importantă decât orice altceva. Mai mult, în acești ani, am investit în mine zeci de mii de euro. Fapt care mă ajută să fiu azi în fața oamenilor pe care îi însoțesc în coaching, consiliere sau training cu toată știința și încrederea că fac bine.

De anul trecut, de când fac parte din comunitatea practicienilor în Somatic Experiencing (SE) și a colegilor mei de facultate, parcă lucrurile au devenit mai ușoare din multe puncte de vedere. Asta pentru că suntem construiți pentru conectare socială și în aceste comunități sunt oameni avizați, care lucrează cu ei înșiși și senzația că ești înțeles este mult mai puternică decât e chiar și în grupurile de prieteni sau chiar familie.

Independența e bună, dar vine cu multe costuri la pachet. Și rămân la părerea mea că dacă vreți ușor, cel mai ușor e contractul de muncă ca angajat. Viața când nu ești pe statul de plată al altei companii poate fi foarte complicată. Și încărcătura emoțională e mare. Trebuie să poți duce toată neliniștea și uneori anxietatea legată de ziua de mâine, de plățile la stat, ale furnizorilor și ale colaboratorilor/angajaților. E nevoie de decizii: rămâi la acest nivel sau vrei să crești mai mult? Poți să duci mai mult? E momentul potrivit din viața ta? Multe femei cu copii mici vor să lucreze pe cont propriu, unele din ele mame singure poate, dar adevărul e că nu poți să te ocupi și de copiii mici și de un business în crește în același timp. În primul rând trebuie să te ocupi de tine – să fii odihnită și hrănită. Poți? Poți să îți cultivi zilnic bazinul energetic în așa fel încât să îți poți susține toată activitatea profesională, în timp ce ești solicitată și acasă?

Zilele trecute am văzut pe MTV o emisiune despre singurătatea femeilor după ce nasc, după ce devin mame. Și câtă rutină și liniște trebuie să ducă, fără să se vaite. Voi scrie și pe tema aceasta, însă ce vreau să zic acum este că, dintr-un punct de vedere, să creezi și să crești o afacere este ca și cum ai crește un copil. Vei fi înțeleasă foarte puțin către zero de către cine nu trece prin experiența respectivă, nu vei avea timp și bani să faci multe lucruri pe care le făceai înainte, banii tăi nu vor mai fi doar ar tăi pentru o perioadă, vei fi obosită mai mereu, nu vei putea dormi unele nopți de gânduri și calcule, hainele nu vor mai fi cumpărăturile tale de top și vei investi cea mai mare energie în ceea ce construiești. Și trebuie să te hrănești pe tine pe mult prea multe niveluri, ca să poți hrăni un business cum are nevoie ca să crească.

Dacă ar fi să zic cu ce am rămas din acești 9 ani e cât de importantă e susținerea familiei, cu tot ce înseamnă asta. Dacă acum 9 ani soțul mi-ar fi zis că nu crede că eu pot să îmi găsesc singură clienți poate că azi nu aș mai fi aici. Dar el a fost și rămâne primul meu susținător, care poate chiar dacă nu înțelege mereu strategiile mele, continuă să mă încurajeze să merg mai departe, dacă eu așa simt și vreau. Iar acest lucru pentru mine este hrana de care am nevoie.

Am mai rămas cu ideea că e ok să greșesc. Și că deși uneori costă mult greșeala, e nevoie de ea pentru a crește pe altă parte.

Apoi, că e imposibil să lucrezi fără riscuri. Și ele trebuie asumate, că altfel, din nou, nu se mai numește antreprenoriat. Iar acest lucru poate însemna pierderi mari câteodată. Nu se poate fără ele, asta am învățat.

Că e ok să mă răzgândesc, atâta timp cât nu am semnat niciun contract. Și că asta nu înseamnă că sunt mai puțin profi, ci că îmi exercit dreptul de a mai verifica o dată cu mine cum simt respectiva idee în corp.

Că uneori lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori, poți pierde bani, care sunt esența unui business, insă e important să salvezi relația.

Și am mai aflat că nu știu în continuare ce voi face până la pensie, însă faptul că în anii aceștia 9 mi-am dat șansa să fac asta a fost cel mai bun lucru care s-ar fi putut întâmpla.

La final, vă las și articolele anterioare, pe tema independenței mele profesionale:

• AICI am scris la un moment dat despre ce înseamnă soloprenoriat;
• AICI  am vorbit despre antreprenoriat cum nu este el pentru toată lumea;
• AICI  am răspuns la întrebarea legată de viața profesională după 40 de ani;
• AICI am vorbit despre lucrurile importante pentru mine ca soloprenor;
• AICI scriam la un moment dat despre cum arată o zi de lucru pentru mine, pentru că ideea generală e că munca pe cont propriu e flower power;
• AICI am scris la aniversarea de 4 ani, iar AICI la 3 ani și jumătate.

Să fie în continuare o călătorie frumoasă îmi doresc!