Viața la 40 de ani

În fix 2 zile, este aniversarea mea. Da, sunt născută iarna. Cred că cineva a vrut să îmi facă în ciudă. Nu îmi place iarna deloc. Dacă aș putea, aș hiberna din noiembrie până în martie. Nu pot, așa că mă simt datoare să mă plâng continuu. Nici la 20 nu îmi plăcea iarna, la 40 o consider dezagreabilă și insistentă. Mi-aș dori o climă ca un termostat veșnic setat pe 23 de grade. Altminteri, sorb din cafelele mele cu lapte fierbinte și uneori din ceai – o relație la care încă lucrez. Dar cum e viața la 40 de ani?

Scriu articolul aici de față ca să nu uit ce vârstă am. În buletin, că mental m-am oprit la 23 demult. Sunt ca un ceas stricat. Noroc că am mai evoluat emoțional și, zic eu, relațional. Ceea ce m-a eliberat teribil. De fiecare dată când mai rezolv o problemă emoțională, simt cum mă mai îndrept un centimetru.

Știți vorba aia – până la 40 de ani e doar research, după 40 începe viața adevărată. Încep să cred că e așa. Dacă judec după goana mea către mai mult, mai bine, să fac și aia și ailaltă, da. Am încercat (aproape) totul și m-am supărat de fiecare dată că nu a mers totul. Nu mi-a trecut prin cap că nu era vremea acelui lucru sau că acel lucru nu era pentru mine.

Am făcut prostii multe și am avut multe joburi. Toate au fost foarte bine plătite. Am muncit fără să mă gândesc că ar trebui să mă și menajez. În timp ce alții leneveau sau se odihneau, eu munceam.

Am avut noroc de oameni buni, de la care am avut ce învăța. Cu fiecare job și proiect, am luat cu mine multă pricepere.

Mi-am pierdut vremea cu mulți oameni, fără să selectez prea mult. Ce bine! Am învățat multe lecții, aș putea scrie o carte.

Imi plăceau copiii, dar nu mă grăbeam să îi am pe ai mei. Acum regret. E printre puținele regrete pe care le am. Dar mă consolez, pentru că știu că judec asta cu mintea de acum. Și cu stabilitatea de toate felurile pe care o trăiesc acum. Și mă bucur că, într-un final, am 2 fetițe superbe cu ochii verzi, fix așa cum le vedeam.

La 20 de ani mă iubeam atât de puțin…:( Totuși, credeam că mă iubesc. Mă îngrijeam, îmi alegeam hainele cu grijă, la fel și cosmeticele. Dar eram aspră cu mine, nu mă consideram suficient de bună în nimic din ceea ce făceam.

Mâncam mult și prost. Mâncam noaptea. Nu mă gândeam că fac rău. Nu am fost grasă niciodată, dar fluctuațiile de greutate mi-au făcut rău, de-a lungul timpului. Este al doilea mare regret pe care îl am acum, la 40.

Voiam mereu să am dreptate. Am aflat târziu, că uneori câștigi, alterori înveți.

Mă înfuriam și păstram supărare multă vreme. Câtă energie am depozitat într-o astfel de atitudine! Mult prea multă și fără de niciun folos.

Am consumat mult parea mult. De orice fel.

Mi-am făcut mult prea multe griji. Pentru nimic. Pentru prea puțin. Exact cum spun studiile – 80% din grijile pe care mi le-am făcut au fost total nefondate.

Cum e la 40

Singurul mare regret e că nu am aflat mai repede ce înseamnă să trăiești responsabil, conștient. Că nu am aflat profesia pe care o practic acum mai demult.

Azi, când apare o grijă, o dau la o parte cu mâna și o poftesc să vină mâine. Sper că până mâine uită de mine. De cele mai multe ori, da.

Sunt blândă cu mine, accept că pur și simplu unele lucruri nu sunt pentru mine, nu le pot face.

Nu se mai pune nimic între mine și familie.

Nu mai aștept să mi se întâmple lucruri speciale. Știu că vor veni atunci când toate canalele vor fi deschise. Și accept ca special orice moment care îmi deschide sufletul.

Apreciez o vacanță lungă, dar mă bucur și de o cafea la mine în bucătărie.

Citesc mult mai mult.

Nu mai cred în job-uri.

Nu mai beau cola de 10 ani și nu mai calc pe la fast food.

Mă țin cu dinții de orele de somn.

Nu mă mai țin cu dinții de unii oameni. Îi eliberez, accept că rolul lor în viața mea s-a terminat. Sau invers.

Mut, schimb, replanific, regândesc, renunț, la ceva ce nu e bun pentru mine sau ai mei.

Fug, nu mai consider fuga rușinoasă, dimpotrivă, e chiar sănătoasă.

Simt oamenii mai bine. Cu ochii sufletului. Mă uit bine la ei și doar la ei când îmi vorbesc. Îmi ascult prima impresie despre ei.

Mă bucur că fetele mele m-au ales să le fiu mamă și mă străduiesc să le mențin încrederea în mine.

Nu mai cumpăr ieftin. Am învățat despre costuri ascunse, între timp.

Aleg calitate, nu cantitate.

Mai accept să simt și foamea.

M-am dat la o parte din calea mea.

Nu mai vreau să mă iubească lumea.

Conviețuiesc cu frica, ne conversăm și o trimit la plimbare când devine insuportabilă.

Sunt mai deschisă la nou, dar mai circumspectă când vine vorba să mă arunc în orice lucru nou apărut.

Ascult mai mult, vorbesc mai puțin.

Am devenit conștientă că nu niciodată nu știm ceea ce ne așteaptă, în ciuda planurilor și predicțiilor. Și în ciuda speranței de viață, care a crescut semnificativ.

Am învățat că trăim povestea pe care ne-o spunem.

La mulți ani mie și nouă, tuturor! Să ne fie bine împreună, să ne inspirăm unii pe alții!

Haideți și pe Insta și pe Facebook – uneori pun doar acolo foto și info! 🙂

Sursa foto: Parenting Ads Christmas Party