Nu-mi spui tu cum să-mi educ copilul!

Na, poftim replică! Dacă nu ați primit-o niciodată, sigur ați auzit-o cu sonor în gândul mamei din fața voastră. După privirea criminală. Sau, mai tare de atât: ați gândit-o chiar voi! Just, nu-i așa? Fiecare mamă își cunoaște copilul și îl educă după chipul și asemănarea ei. Se scobește în nas? Sau țipă când vorbește? Well, eu mă sperii, e clar că mă văd în oglindă. Deci, darling, nu-mi spui tu cum să-mi educ copilul, zice fiecare privire de mamă de la locul de joacă. Sau de la grădi. Sau de la școală. Toate bune, până aici, dar ce ne facem neicusorule, când devine să zicem….treaba serioasă? Adică genul acela de lucru peste care pur și simplu nu putem trece. Și care ne deranjează atât de tare încât suntem pe punctul de a deschide gura și a ne adresa celuilalt părinte de lângă noi.

Ok, dacă se scobește în nas și-și mănâncă mucii chiar nu e problema mea. E nasul lui și sunt mucii lui. De altfel, e o apucătură des întâlnită la copii mai mici sau mai mari. Nu știu ce am cu mucii aștia, cred că e banc (prost) de sezon. În fine, ați priceput ideea. Și dacă se îmbracă în slipi iarna și pleacă așa de acasă, tot problema mamei lui e. Dar ce ne facem la faze de genul:

• La locul de joacă puștiul aruncă cu nisip în toate părțile – în capul și în ochii nefericiților cu care chipurile se joacă;
• Pe topogan se suie invers și începe să urle ostentativ când copilul de sus se aruncă puternic….în capul lui, evident. Am omis să zic că mama ori scrolează insistent, ori vorbește tare la telefon ori face orice altceva în afară de minimul instructaj de folosire a leagănelor, topoganelor și căsuțelor pe care copiii ar trebui să le împartă în bună pace, sub supravegherea adulților;
• O echipă părinte – copil monopolizează leagănul. Și se face uite așa o coadă în spatele lui, iar echipa pare că nu simte în ceafă nerăbdarea părinților și nici că aude zumzetul copiilor, la fel de nerăbdători;
• Coji de banane, cotoare de mere și ambalaje de la diverse alimente sau non alimente consumate la joacă. Asta e partea mea preferată, din 2 motive: primul că eu nu pricep și pace de ce trebuie să mănânce copiii când se joacă și 2: e chiar periculos să sari pe trambulină, în timp ce te chinui să mesteci ce îți vâră mama printre dinții încleștați – ex: bucăți de șnițel, felii de portocale și alte asemenea cu care eu m-aș îneca numai să mă dau pe un balansoar;
• Tătici spirituali care urlă câte una de genul: ”Și acum să aruncăm peste ei o prelată, cum se aruncă peste cuștile de papagali” (?!) – auzită ieri, la o trambulină dintr-un loc așa zis cu ștaif;
• Mame sau tați fumători, care chiar cred că o țigară ascunsă la spate nu înseamnă nimic și că fumul nu se duce la copii;
• Părinți care împart biscuiți, napolitane și alte asemenea copiilor în parc.

Mămici, urăsc educația în alt loc decât acasă. Ca să zic foarte drept, cam urăsc și locurile de joacă. Cel mai mult îmi plac înainte de ploaie (nu e nimeni) sau după ploaie (din nou, nimeni, că răcesc copiii). Locurile de joacă au devenit exprimarea urâtului și dezgolirea lipsei de educație. Sub pretextul că e mic copilul (la 3-4 ani copiii înțeleg foarte bine, problema e că nu au limite trasate suficient de ferm), se creează o hărmălaie de nedescris, unde cei au fost învățați despre reguli se simt debusolați.

De fapt, la locul de joacă e întâlnirea între regulile și principiile unui părinte cu ale celuilat. Sau cu lipsa acestor princepii/reguli la celălalt părinte.

Dragi părinți, e simplu, copiii pot fi învățați că doar cu mingea se joacă fotbal, nu și cu nisipul. Că locurile comune de joacă au niște reguli, chiar dacă acasă îi lăsați să se joace cum poftesc și cum le îngăduiți voi. Că unele zone de joacă trebuie folosite într-un fel, pentru un timp redus și nu monopolizate. Pentru uzul exclusiv al copilului dvs. există varianta cumpărat căsuță sau topogan sau trambulină. Costuri între 200 și 600 lei minim. Dar na, aveți exclusivitate pentru copil. Pentru resturi menajeri e atât de simplu: rola de saci menajeri costă 5 – 6 lei la set și vă rămân și pentru casă. Asta dacă folosiți saci de gunoi acasă și nu aruncați resturile în sufragerie sau prin dormitoare (sorry, nu sunt rea, dar ce ar putea crede un om normal la cap la asemenea gest??). Referitor la limbaj există vorba aia ”watch your language (atenție la limbaj)” – e ok pentru sânul familie voastre, dar eu chiar nu vreau să audă copilul meu limbajul vostru colorat. Oare fumatul la locurile de joacă nu era interzis prin lege – nu se percepe amendă pentru așa ceva? Din nou, dacă pentru voi e ok ca cei mici ai voștri să inhaleze fumul voastru, eu nu mă pot opune. Dar eu nu fumez și nu vreau ca ai mei să fumeze pasiv. Și am uitat să vă rog: țineți pentru copiii voștri tot junk food-ul cu care veniți în parc, ale mele sunt una alergică și cealaltă chiar merită mai mult decât niște napolitane de 2 lei fiecare.

Așadar, nu îți educ eu copilul dragă mămică, dar poate te mai gândești tu cum e cu limitele, în general și cu spațiile comune, în particular. Care da, sunt comune, dar asta nu înseamnă că sunt ale nimănui, ci sunt ale noastre, ale tuturor.

În rest, pace și iubire vă doresc!