Întrebări pe care să nu le adresezi niciodată unui om pe care îl citești

Of, greu subiectul acesta! Când vrei să creezi o comunitate, tocmai aici e cheia: să fii acolo, când oamenii au nevoie de tine. Un sfat, o idee, un răspuns la o întrebare la timpul cuvenit – toate acestea aduc oamenii împreună într-un loc de încredere. Într-un spațiu al acceptarii și nejudecării. Un spațiu în care să revină de oricâte ori au nevoie de o informație, o poveste sau pentru a comunica. Mi-am dat seama de toate acestea odată cu evenimentele Mama Time Out. Când am întâlnit oameni care știau atât de multe lucruri despre mine. Iar eu puține despre ei, către deloc. Îmi povesteau lucruri de care eu nu îmi mai aminteam, dar care la vremea respectivă pentru ei avuseseră impact puternic.

Curând aniversez 4 ani de când creez conținut pentru acest blog. În 4 ani am scris sute de articole și am întâlnit sute de oameni, grație blogului. Aș fi putut încă pe atât, dacă răspundeam la toate propunerile care mi-au sosit. Dar mi-am dat seama că îmi doresc mai degrabă calitate, decât cantitate. Așa s-au selectat doar anumiți oameni care urmăresc ce scriu aproape zilnic aici. Dincolo de articolele care se văd, sunt întrebări multe la care am răspuns în privat. În calitate de blogger, nu pun la socoteală întrebările pe partea de consiliere. Ce cursuri am făcut, cum a fost, cât a costat cutare seminar, dacă recomand medicul x și dacă salonul cutare e ok. Unde să iasă în oraș la masă cu cei mici sau în cuplu, unde să petreacă un weekend romantic cu soțul sau ce cadou să îi facă de aniversarea căsătoriei. Sau spețe întregi despre copii care nu mănâncă. Ori cum am procedat legat de meniul copilului de la grădiniță. Sau tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin intime. Pentru că atunci când citești lucruri multe despre un om și familia lui, vrei să știi de ce se petrec așa lucrurile și nu altfel. Vrei să știi și mai multe lucruri de culise. Și tot așa. Face parte din fișa postului, ca să zic așa, atunci când scrii public.

Unii oameni sunt doar curioși. Alții sunt sfătoși. Unii arțăgoși. Alții ar spiona tot timpul câte ceva, în folos propriu. Alții vânează greșeli. Chiar comentam acasă cu ai mei o situație. Am recomandat niște roșii uscate la rubra dedicată de pe Facebook: Maratonul Magazinelor și Produselor. Produs natural, raport calitate – preț ok, am postat repede. Cineva a ținut să menționeze că le-a cumpărat și sunt cam sărate. Fiică-mea cea mare m-a întrebat: dar cine era persoana aceea? N-am știut să îi spun. În orice caz, o persoană care nu mai interacționeze cu mine până atunci. Dar a ținut morțiș să o facă, prima oară, la postarea despre roșiile uscate. E doar un exemplu. Minor.

Am adunat câteva întrebări pe care, după părerea mea, mai bine nu le adresezi unei persoane pe care o citești. Chiar dacă, citind articol după articol, ai impresia că sunteți foarte apropiate. Așa e, tu știi multe lucruri despre persoana respectivă, pentru că ea ți-a dat voie. Dar ea poate nu știe despre tine. Dacă nu interacționați nici online (nu i-ai scris nimic niciodată, nici chiar despre roșiile uscate sărate) și nici offline (nu v-ați văzut la niciun eveniment sau nu ați băut vreo cafea împreună), bloggerul nu are cum să te cunoască. Iar la unele întrebări, chiar nu ai cum să răspunzi, din păcate, cu toate bunăvoința.

Deci, care sunt acelea:

• Unde stai?

Personal, nu voi răspunde vreodată la această întrebare și sper că înțelegeți de ce.

• Unde învață copiii tăi – la ce școală sau grădiniță?

OMG, chiar vă așteptați la un răspuns, cei care lansați această întrebare?

• Unde lucrează soțul tău?

Pf, serios?! Mai urmează să cereți fluturașul de salariu și extras de cont.

• Cine are grijă de copiii tăi când tu lucrezi?

Dar de ce e important acest lucru, că eu tot nu pricep. Sare cineva în ajutor cu ceva? Sau poate cineva din afară să judece dacă sunt bine îngrijiți sau educați copiii de o persoană sau alta?

• Cât câștigi din blog?

Eu tot sper că citiți ce scriu ori pentru că e interesant, ori pentru că e util. Sau câteodată amuzant. Sau pentru stil. Dacă să zicem câștig deloc sau puțin, mă ajutați cu o sponsorizare de 1 euro în fiecare lună? Ooo, ce frumos ar fi! 🙂 Dacă vi se pare că să zicem câștig mult, ar fi bine? Puțin față de ce, cu ce să comparăm? Mult raportat la ce? Of, greu, zău așa! Haideți să ne bucurăm fiecare de ceea ce avem: eu scrisul și voi cititul. Mă descurc eu cu facturile, mi le-am asumat, dacă sunt pe calea asta.

• Câți bani ai dat pe cursuri și formări?

Sincer, nu mai știu. Mii de euro. Dacă eu nu mai știu, cum să zic mai departe??  Dincolo de bani, e important ce cursuri faci și pentru ce. Și, mai ales, cum le alegi. Pentru că sunt multe. Când am decis să fac formarea de health coaching, am cercetat mult până am ales școala. Ce mi se potrivește mie nu e musai să fie și pe gustul tău.

• Cum lucrezi cu nu știu care partener?

Din nou, ce importanță are? Adică e super mega irelevant pentru tine. Pentru că e experiența mea. Și e unică, deci. Modul meu de lucru se întâlnește cu modul partenerului de lucru. De aici rezultă o experiență. Care nu are cum să fie decât unică. Pentru că e vorba de mine. Dacă ești interesat(ă), încearcă și tu. Nimic nu e pe viață, poți renunța dacă nu îți place. Dar măcar ai încercat.

• De ce nu mergi la evenimente cu fetele tale?

E din categoria principii și principiile se explică mai greu oamenilor pe care nu îi cunoști. Așa e, tu întrebi de curiozitate doar. Pentru mine însă e un subiect important, pe tema căruia aș scrie o carte. Să o lăsăm deci baltă, nici tu nu ai chef și timp să asculți o carte întreagă, nici eu să o scriu azi și acum pentru tine.

• Din ce carte sunt rețetele astea?

Credeți că mai știu? Câte cărți am răsfoit sau câte site-uri am frunzărit….Nu uita că ăsta e rolul meu, să culeg informație, să testez rețete, să scriu despre cele pe care le-am încercat, să le recomand cui are nevoie de ele pe unele. Nu, nu fur nimic. Acesta e alt principiu, că sunt principială până la capăt. 🙂

Mai sunt câteva, revin cu update când îmi revine inspirația.

La final, vă mulțumesc vouă, tuturor, pentru vorbele bune și mai puțin bune pe care mi le-ați adresat de-a lungul timpului! Vă încurajez să îmi scrieți, ca să păstrăm legătura comunității vie! Și, mai ales, să apăsați butonul like de câte ori puteți și simțiți rezonanță cu ceea ce citiți. Nu e ca și cum ați dona 1 euro 🙂 și nici ca și cum v-ați dona un rinichi. E doar o formă de manifestare a aprecierii și susținerii, în secolul 21, cel mai puternic marcat de social media și blogging de până acum.

sursa foto: aici