Oare isi mai aminteste vreun adult despre primii lui pasi pe care i-a facut, odata, de demult? Oare putem constientiza cat de importanti sunt acesti pasi, pentru noi, ca oameni? Din pacate, sunt lucruri peste care trecem, pe care le consideram firesti si cu care hotaram sa nu ne mai batem capul. Oricum, a merge este cel mai natural lucru de pe lume, la oameni. Si asa, trecem pe langa miracolele vietii noastre, fara sa manifestam recunostinta cuvenita pentru fiecare. Dupa parerea mea, mersul este un miracol in viata noastra, in viata copilului, indiferent ca se petrece natural, sau cu ajutorul unui premergator.
Pentru copil, mersul inseamna libertate, inseamna posiblitatea de a explora liber tot universul minunat, dar totodata infricosator din jur. Mersul insemna autonomia fiintei care, la nastere, este atat de dependenta de mama ei, mai dependenta decat orice pui ai acestei planete. Este primul din acele momente de desprindere pe care le va avea de-a lungul vietii sale de copil mic si mai departe, in toate etapele vietii sale. Desi insotit de emotii multe si diverse, copilul are curaj sa paseasca in continuare, si mai curios, si mai insistent, si de mai multe ori, indiferent de obstacolele care ii apar in drum si de incidentele aproape firesti pe care le intampina.
Ca parinti, ne dorim cel mai mult sa il putem proteja pe puiul mic, care odata cu primii pasi, incepe sa descopere lumea. La orice cazatura sau obstacol, ne dorim sa il putem feri, sarim in intampinarea lui si ii ”curatam” calea. Daca se intampla sa nu fim mereu vigilenti si piticul nostru se accidenteaza, constiinta ne mustra si ne intrebam daca suntem parinti asa de buni cum credeam. In realitate insa, copilul chiar are nevoie sa isi traiasca propriile experiente, din care va invata. Atata timp cat nu este pandit de accidente – cazaturi, arsuri sau alte asemenea, e bine sa invete ca fiecare pas al poate fi urmat de consecinte.
Sunt copii care se ridica in picioare direct, sunt altii care pleaca intai de-a busilea in calatoria lor. Premergatorul este si el un ”ajutator” in multe familii. Ii ajuta, e drept, mai mult pe parinti, caci le pot oferi copiilor o alternativa de sprijin si de distractie. Dar si pe copii, pentru ca le da curaj. Devine un fel de masinuta distractiva, cu care au impresia ca pot cuceri lumea. Cu ochiul vigilent al adultului asupra lui, in reprize scurte de cate 15 min, premergatorul poate fi un prieten in familie. Ca in orice, indemnul meu este pentru echilibru si moderatie!
Dar dincolo de orice discutie tehnica si practica despre primii pasi ai copilului, sa nu uitam ca el are nevoie de noi. Vrea sa fie independent, dar vrea sa simta ca suntem acolo, langa el. Ca are la cine sa alerge cu buba, ca este ascultat, imbratisat si iubit, ca il ocrotim cu dragostea noastra neconditionata de parinti. Il ajutam astfel si il pregatim pentru mai incolo, cand creste. Cu dragostea si sprijinul nostru ii dam puteri magice, ii oferim curaj si ii dam voie sa paseasca in viata cu incredere. Iar primii pasi si dragostea pe care o simt atunci copiii raman in suflet de-a pururi!
Sursa foto: Pinterest
