Mereu am fost fascinată de activitățile nenumărate pe care copiii cunoscuților le făceau, încă de la vârste foarte mici. În timp ce a mea doar se juca în parc sau la nisip, copiii mergeau la pian, la dansuri, la balet, la înot și lista poate continua. Pentru o vreme, am ignorat toate semnalele din jurul meu, în timp ce mă concentram pe copil, să văd dacă lui îi place în mod deosebit ceva și are un talent anume. M-am consolat, zicându-mi că e prea mică oricum ca să aibă vreo pasiune. Și oricum trecea cu ușurință de la leagăn, la nisip, la trotinetă și apoi la bicicletă, ca apoi să deseneze sau să modeleze cu aceeași ”pasiune”. După care, am început să o tentez cu engleză, apoi cu niște scurte cursuri de chitară, a luat câteva lecții și de tenis. Pe toate le-a încercat și de toate s-a lăsat. La fel, am încercat să nu mă stresez prea tare, gândindu-mă că nu are niciun talent copilul meu.
Într-un final, după ce am observat și tipul de inteligență al copilului și m-am consultat cu medicul pediatru, am ales împreună înotul, ca activitate care să îi satisfacă ei și pofta de mișcare, dar și să își depășească o frică pe care o avea, plus să îi permită să exerseze această abilitate dobândită și în afara cursurilor de la bazin. Dar nu a fost ușor. A fost un drum cu multe frământări. Am încercat să nu îmi impun voința prea mult, să văd dacă e convinsă că vrea să facă asta. Îi plăcea în apă, dar doar cu aripioare sau colac. Noi nu am avut priceperea să o învățăm, dar ne doream și noi mult să deprindă mișcări corecte și să aleagă apa în continuare, așa cu o făcea de la prima ei băiță de bebeluș. Chiar mi-am dorit mereu ca din orice activitate pe care va vrea să o facă, să nu fie doar un moft de moment, ci să aibă o finalitate practică. Mi se părea o capcană să trec copilul prin toate activitățile posibile, doar ca să fim în rândul lumii noi, sau ea să se simtă ”aliniată” cu prieteni sau colegi de clasă. La vârsta ei, tentația e mare.
Prin urmare, ea era convinsă că vrea să urmeze cursuri de înot, noi am căzut de acord că vom fi alături de ea, medicul pediatru ne-a recomandat pentru postură această formă de mișcare. A crescut mult în ultimul an și postura ei începe să aibă de suferit, o vedem cum se apleacă din ce în ce mai mult în față. Așa că pasul nr. 2 era să găsim instructorul potrivit. A fost dificil, pentru că bazinele de proximitate s-au închis pe rând, iar la noi cea mai mare problemă este cu drumurile. Suntem nevoiți să renunțăm la drumuri lungi seara sau în weekend, ca să putem avea și o viață de familie, toți, acasă la noi sau pe unde mai avem de mers. Ne-a salvat un cuplu de prieteni, care mergeau la bazin la Facultatea de Medicină și sunt prieteni cu instructorul de acolo. Zis, făcut abonament de 8 ședințe pe lună, cumpărat echipament și prezentat la bazin. A fost de la prima întâlnire chimie cu instructorul, Mirel îl cheamă, un foarte serios.
Iată-ne azi, în luna a 2-a de abonament, copila noastră e entuziasmată în continuare, iar deja după 3 ședințe renunța la aripioare. Acum a trecut la semi-avansați, pe alt culoar și alt instructor, fără aripioare, doar cu placa de susținere. La fiecare grupă există un instructor și un asistent, în grupă sunt 6-8 copii, apropiați de vârste. o ședință durează 50 de minute. Personalul este foarte serios și prietenos, se ocupă de copii, fiecare instructor urmărește evoluția fiecărui copil și ține legătura cu părinții, făcând recomandări, acolo unde este cazul. Până în Cotroceni facem în fiecare seară cam 15-20 de minute, fie că mergem la sesiunea de la 19, fie la 20:00. Abonamentul de 8 ședințe este 300 lei. Este un efort minim pentru noi toți, cu rezultate pentru ea, pe termen lung. Adică exact cum visam. 🙂
Chiar dacă nu va practica înotul ca sport de performanță, îi va folosi în viață. Va înota la mare sau la piscine, ceea ce o va face și pe ea să se simtă înclusă în grupuri de prieteni care practică această formă de mișcare/sport. Mă bucur mult pentru ea și pentru noi, că am găsit activitatea care să îi facă plăcere, chiar dacă până aici am parcurs un drum foarte lung.
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: aici
6 răspunsuri la “Cum a ajuns înotul activitatea preferată a copilului nostru”
Pica exact la fix acest articol, pentru ca eu chiar sunt in cautare de cursuri de inot pentru baietelul meu, exact din aceleasi motive: o activitate sportiva pe care sa o faca regulat, dar sa ii fie si utila pe viitor. Unde se afla mai exact bazinul?
In curtea Facultatii de Medicina, din Cotroceni, pe Carol Davila. E f curat si civilizat.
Eu am luat cursuri de inot de la Mirel cand aveam 25 de ani, e fff rabdator si explica bine ce ai de facut, mie mi-a corectat toate miscarile si acum imi iese crawl ul lejer, dupa 8 sedinte cu el 🙂
Da, Mirel e foarte bun. Vreau să mă înscriu și eu la el din toamnă.
Si noi am dus-o pe Teodora la un curs de inot. Avea un instructor prea serios, prea tepos. Facea doar ea cu un prieten de varsta ei si instructorul. La a5-a am vazut-o pe Teodora plangand in apa cu instructorul care o tragea sa mearga prin apa. I-am facut semn sa o scoata disperata ca omul nu intelegea ca ea nu vrea in ziua aceea sa intre in apa. Nu a mai vrut o perioada sa mai mearga. Acum sondam o alta varianta pentru ca ii place apa mult si as vrea sa fie sigura pe ea sa inoate. Sa vad cat facem pana la acet bazin de care spui tu. Sanatate!
Da, instructor de înot trebuie să fie mai mult decât instructor. Mai ales dacă lucrează cu pici.