Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Cum a fost la Dermapen și de ce îl fac – răspund la întrebările voastre

Asta-s eu cu soarele în ochi, dis de dimineață, fără pic de make up și doar cu o cremă hidratantă și una de protecție solară pe față, înainte de Dermapen. Cam așa am stat mai tot anul, știți de ce: because of Covid. Ceea ce nu neapărat a fost rău (make up-ul mai puțin lasă pielea să repire), ba a fost chiar bine, că mi-am văzut mai bine semnele trecerii timpului. 🙂 Nu scriu azi ca să mă lamentez despre cum se vede timpul pe chipul femeilor, mai ales că eu sunt mândră de expresia feței mele. Acolo sunt toate bucuriile și tristețile, toată viața mea, cu bune și mai puțin bune. Doar că vine o vreme în viața unei femei când începe să le vadă mai bine și parcă unele nu prea au așa semnificație pentru ea. De genul, urmele de acnee, cicatricile și petele pigmentare. De exemplu, petele pigmentare mă supără pe mine pentru că îmi arată zilnic cât am fost de neatentă în anumite perioade ale vieții și nu m-am protejat cum trebuie de soare. Plus că pe chipul nostru, al femeilor, se vede foarte ușor oboseala, lipsa de hidratare și cum se reduce elasticitatea pielii.

În teorie, ar fi bine să ne bucurăm de noi așa cum suntem și să căutăm să ne cultivăm bine din interior, cu tehnicile pe care eu le tot ”predau”: hrană simplă și cât mai multr vegetale, hidratare, suplimente, somn, odihnă și relaxare. În practică, simțim că tenul nostru are din ce în ce mai multă nevoie de ajutor, după 40 de ani, chiar dacă multe dintre noi bifăm la categoriile deja menționate. Pentru că mai e și genetica la mijloc, dar sunt și factorii de mediu, de la poluare la xenoestrogeni, care contribuie din plin la dezechilibrele noastre.

Nu m-am gândit la tehnici mai invazive (de ex: injectări, augmentări etc), nu pentru că sunt împotriva lor, ci pentru că am zis să încerc înainte și alte tehnici. Să zicem așa, o iau și eu din pas în pas. 🙂 Așa am ajuns la Dermapen, după o consultație la medicul dermatolog.

Dermapen e o tehnică din categoria dermatologie estetică și se folosește pentru tratarea următoarelor:

  • linii fine și riduri;
  • acnee;
  • cicatrici;
  • întărirea pielii;
  • vergeturi;
  • pigmentare;
  • pori dilatați;
  • căderea părului.

În funcție de scopul pentru care alegem acest tip de tratament de care se pare că vedetele de la Hollywood se bucură deja de ani buni, numărul de ședințe și frecvența sunt următoarele:

  • Reîntinerire,  4-6 tratamente, la interval de 4 săptămâni;
  • Cicatrice acnee, 6 tratamente, la interval de 6 săptămâni;
  • Vergeturi, 4-8 tratamente, la interval de 4-6 săptămâni;
  • Pigmentare, 4-6 tratamente, la interval de 2-4 săptămâni.

Planul meu de tratament

Eu am parcurs până acum 2 tratamente, în octombrie îl voi face pe al 3-lea deja. Distanța dintre ele a fost de 4 și de 3 săptămâni. Pentru că la mine nu e vorba de cicatrici adânci sau de vergeturi, ci doar de stimularea colagenului și estomparea petelor pigmentare, planul meu de tratament cuprinde 4 sesiuni.

Cum se petrec lucrurile

Înainte de procedura propriu zisă se îndepărtează machiajul și se aplică o cremă anestezică, de genul celei folosite în cabinetele dentare. Crema se aplică pe toată fața și stai cu ea 30 de minute. Nu e nimic neplăcut, veți simți cum amorțește fața un pic. Scopul e să atenueze din durerea provocată de trecerea microacelor peste față. După care, cam 25-30 minute durează tratamentul propriu zis, cu tot cu aplicarea la final a cremei.

Acasă, seara, se aplică o mască 3 D cu acid hialuronic și, de asemenea, crema specifică, primită în cabinet. Pentru calmarea roșeții și a usturimii (eu am avut, suportabil, unele femei nu au) eu am mai luat din farmacie Cicaplast de la La Roche Posay, pentru ten. 2-3 zile nu e indicată expunerea directă în soare și la ieșirea în lumină trebuie folosită fotoprotecție.

Tehnologia folosită se numește Dermapen 4 pentru Tratament Avansat cu Microace Vertical Oscilante (AOVN ™). Ea folosește multiple ace care strapund pielea cu o funcție de vibrație automată. Când sunt mișcate pe suprafața pielii stimulează producția naturală de colagen, creând în același timp canale fine în piele. Aceste canale pot distribui până la 80% mai mult din nutrienții aplicați pe piele, permițând livrarea acestora în fibroblaste pentru a hrăni celulele din derm și stratul bazal.

Dermapen 4 poate fi folosit și în zone delicate și greu accesibile precum conturul ochilor, buzelor și pe nas (e cam dureros, în funcție și de gradul de suportabilitate al fiecărei persoane).

Cum răspunde corpul nostru la stimularea Dermapen?

Ei bine, se pare că se declanșează un proces natural de reparare.

Rezultatul se simte în: producția crescută de colagen și elastină, regenerare, retexturare și reînnoirea pielii. De altfel, veți vedea că, după câteva zile, prima oară, începe să se…cojească pielea. Nu e ca la arsuri solare, e blândă și așa trebuie să se petreacă. Efectul e ca și cum ar cădea un văl cenușiu de pe față. Tenul e mult mai luminos! Vizibil, vor fi oameni care vă vor întreba dacă v-ați schimbat machiajul sau ceva. 🙂

Tratamentul este dureros?

La adâncimile minime ale Dermapenului, tratamentul nu este dureros. La adâncimi mai mari de 0.5 mm, crema anestezica își face efectul și reduce disconfortul simțit. De eexemplu, eu am simțit mai mult intervenția a 2-a oară, pentru că eram în faza mea PMS, în care sunt mai sensibilă oricum.

Ce se întamplaă după 1 sesiune de tratament?

Se înroșește pielea, efect ce ține până la maxim 48 ore, dar nu va împiedică să va reluați activitățile zilnice normale. Și cade un strat de piele. 🙂

In cat timp se vad rezultatele ?

De obicei, rezultatele se văd după primul tratament. După 4 până la 6 tratamente, rezultatele vor fi mai accentuate și durabile. Pielea va continua să-și îmbunătățească aspectul în 6-12 luni de la tratament, dacă se vor folosi produsele de îngrijire complementare recomandate de către medic.

Deci, dacă eu termin planul meu de tratament cu cele 4 ședințe de Dermapen recomandate de către medicul dermatolog, minim jumătate de an ar trebui să mă bucur de efecte, maxim 12 luni. Ceea ce mi se pare grozav, mai ales dacă voi continua și cu planul de odihnă, de sport și voi fi atentă la alimentație, plus hidratare.

Cam acestea sunt cele mai importante informații despre Dermapen, dacă mai doriți să știți ceva, scrieți-mi!

Sursa informații de specialitate: clinica Dermaceutica, locul unde efectuez eu aceste tratamente. Este, de altfel, clinica dermatologică unde merg încă de când s-a născut prima mea fetiță, de acum aproape 12 ani. Iar medicul nostru, dr. Monica Dărmănescu, ne urmărește pe toți încă de atunci, inclusiv monitorizare pe partea de alunițe și dermatita uneia din fete. 

Un răspuns la “Cum a fost la Dermapen și de ce îl fac – răspund la întrebările voastre”

Mna bun…s-au dus petele pigmentare? Adică s-au decolorat putin sau au dispărut de tot? Daca da, după câte ședințe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.