Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Copiii care poartă aparate dentare fac carii mai ușor

Adevărul e că atunci când copiii încep tratamentul ortodontic, pentru părinți începe una dintre  perioadele cu cele mai mari griji. Pentru că igiena pe care copiii trebuie să o urmeze este una și mai riguroasă decât înainte. Și bineințeles că grija nu e a copiilor, ci a părinților. La 7 ani, cei mici se cam spală în dorul lelii, să recunoaștem. La noi e una dintre cele mai mari neplăceri. Pe de altă parte, deși medicii ortodonți le înmânează părinților regulile de bună purtare în scris pe câteva file, mă tem că aceștia nu le acordă prea mare importanță. Și ce să vedeți, după câteva luni încep reclamațiile: a făcut copilul carii! De la aparate dentare, ele sunt de vină, zic părinții. Deci de ce fac copiii care poartă aparate dentare carii mai ușor? 

Igiena în timpul purtării aparatelor dentare fixe

Așadar, să o spunem pe cea dreaptă: nu sunt aparatele dentare de vină, ci faptul că igiena în timpul purtării lor lasă de dorit. Adică echipa părinte-copil nu respectă recomandările medicului ortodont. Și așa ajung unii părinți la concluzia că ”mai bine nu îi puneam aparat, că numai probleme am avut după aceea.”

Prin urmare, rezultatele spectaculoase ale tratamentului ortodontic sunt puse în umbră de igiena precară pe perioada purtarii bracketilor. Ideea e că dinții sunt dublați, ca să zic așa, pe toată perioada tratamentului, de bracketi și arc și uneori elastice.

De aceea, resturile de mâncare se depozitează foarte ușor în acele zone. Prin urmare, depunerea de placă bacteriană poate duce la apariția cariilor sau a zonelor albe de demineralizare. Aceste pete albe sunt foarte greu de îndepărtat, prin remineralizări succesive, nu întotdeauna însoțite de succes. Singurele zone rămase neafectate sunt cele protejate chiar de prezența bracketilor.

Ce trebuie făcut, fără nicio excepție:

  1. Periajul dentar este foarte important și trebuie făcut corect și meticulos (minimum 3 minute) în fiecare dimineață și seară;
  2. Folosiți o periuță cu perii moi (soft sau ultra soft). Dacă nu aveți periuța la îndemână după ce mâncați, puteți clăti folosind apă de gură sau măcar apă obișnuită, ca să nu rămână resturi de mâncare pentru mult timp printre dinți. Periați suprafețele dentare fără aparat în mod obișnuit. Fața externă a dinților unde sunt și bracketii trebuie periată cu mișcări orizontale, insistând în zona dintre bracket și gingie;
  3. Folosiți periuțe interdentare pentru zonele mai greu accesibile (suprafețele dentare de sub arc)! Alegeți periuțe cu partea activă mai mare pentru a putea fi eficiente;
  4. Chiar dacă este mai greu, ața dentară poate fi folosită cu succes și atunci când purtați aparat. Rugați medicul său asistenta să vă ajute la început. Și să vă recomande tipul de ață dentară care trebuie folosit pentru perioada tratamentului, căci este una specială, cu vârful mai tare. 
  5. Pentru a curăța mai eficient spațiile dintre brackets și dinți, poate fi folosit dușul bucal. De fapt, dușul bucal e minunat pentru a vă asigura că nu rămân resturi de mâncare în zonele despre care vorbeam. E un instrument perfect pentru toată familia, nu doar pentru copilul care poartă aparat dentar fix.

Copiii, aparatele dentare și alimentația

Subiectul meu preferat, parol. 🙂 Alimentația la copiilor, iată, nu duce neapărat la probleme de greutate, ci și la probleme dentare. 

Pe tot parcursul tratamentului este bine să evitați alimentele dure sau lipicioase ce pot deteriora aparatul (caramele, alune, migdale, fistic, bake rolls, chipsuri, covrigi, pâine prăjită, fructe țări). Consecințele nerespectării acestor indicații sunt dezlipirea bracketurilor, deteriorarea arcurilor, care determină prelungirea în timp a tratamentului și costuri financiare mai mari. Folosirea gumei de mestecat nu este nici ea indicată. 

Dar ce e cel mai important pentru subiectul de față e faptul că alimentele cariogene (adică acelea care predispun la formarea cariilor) trebuie evitate cu totul. Acestea se lipesc de dinți, arc și brackets și astfel crește riscul de carii foarte mult. Eu n-am văzut copil care să mănânce o caramea și apoi să fugă repede la spălat pe dinți. Am văzut doar cum dă o dușcă zdravănă de suc pe gât și fuge repede la joacă. Nu, nu e vorba de ai mei, că noi nu avem sucuri în casă.

Așa că da, dragi părinți, dacă vreți să nu ajungeți în această situație, sunt 2 soluții:

  • Scoateți din alimentația copilului dulciurile lipicioase – ar trebui să vă bucure, oricum sunt tratații ocazionale, nu feluri de mâncare nutrititive și de nelipsit. Ok, dacă nu le scoateți de tot, nu mai oferiți copiilor o pungă întreagă de bomboane, ci doar 1 bomboană, din când în când, după care faceți clătirea și periajul.
  • Luați în serios igiena, în pașii de mai sus. Altminteri, cariile se vor forma foarte repede, e suficientă 1 lună de lipsa atenției și caria s-a format. 

Și, nu uitați, dragi părinți, prevenția este cel mai ieftin tratament pe care îl puteți oferi copiilor dvs. acasă!

Material realizat cu sprijinul dr. Anca Oltean, medic primar ortodont, specializarea estetică dento-facială, cu experiență în domeniu de 16 ani si peste 4,000 de cazuri tratate. Este primul medic român și singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume. Pentru mai multe informații despre noua ortodonție, dr. Oltean vă așteaptă pe www.ancaoltean.ro și răspunde la email [email protected]. 

Pentru mai multe idei, informații și experiențe din zona de sănătate, urmăriți rubrica SĂNĂTATE ȘI WELLBEING.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.