Statisticile blogului imi arata ca e citit intr-un procent mai mare de barbati decat de femei. Ca sa va spun drept, nu am nici ceva mai vaga idee de ce. Nu scriu despre gadgeturi, nu scriu despre masini sau despre Formula 1, nici despre bere si nici despre sporturi extreme. Nu lucrez in corporatii si nu am povesti picante de acolo (daca lucram, nu cred ca aveam voie sa scriu deloc despre nimic). Dar, cu toate acestea, numarul barbatilor care citesc blogul este mai mare decat al femeilor. Pot presupune ca fac acest lucru pentru ca mai scriu din cand in cand despre relatii intre parteneri sau intre membrii familiei. Asa ca profit de ocazie astazi sa arunc o intrebare legata de copii in relatie cu barbatii: baieti, de ce fugiti de copiii vostri? De ce va feriti sa petreceti timp cu ei? De ce preferati sa petreceti timp in oras sau la birou, iar acasa sa veniti epuizati fara chef de a petrece deloc timp cu cei mici? Realitatea arata asa: 3 din 5 barbati din jurul meu se feresc sa stea cu copiii lor.
O prietena ma suna de dimineata sa imi spuna ca e la capatul puterilor, pentru ca acasa sta non stop doar ea cu copiii. A ales sa munceasca de acasa si lumea o invidieaza. De fapt, ea are in paralel 2 joburi de la acelasi ”birou”, joburi care o epuizeaza zilnic. In timp ce sotul ei are un singur serviciu, iar cand vine seara acasa e prea obosit sa mai poata face ceva cu familia. O alta imi spune ca seara abia poate face dus, pentru ca sotul e atat de epuizat incat nu poate sta cu cel mic singur nici 15 minute. Sa se mai joace cu el, nici vorba. Merg pe strada intr-o plimbare cu caruciorul si aud, fara sa vreau, o conversatie din care reiese acelasi lucru: femeia nu mai poate de oboseala, nu pentru ca ar fi mama singura, ci pentru ca are un partener care se fereste sa stea cu cel mic. Ma uit in parcuri, nici urma de barbati la plimbare cu piticii lor, e plin de femei pe care le ghicesc repede ca sunt ori mame ori bunici. In restaurante, barbatii mananca in tihna, in timp ce femeile stresate hranesc cate 2 copii in acelasi timp. La final, ciorba lor e rece si sunt atat de transpirate de cat efort au depus ca cei mici sa manance, incat nu le mai arde de mancarea din farfuria lor. Pe plaja, mamele se joaca cu copiii, tatii stau la bere in grup si isi traiesc momentele de relaxare la piscina. Daca copilul plange, a cazut sau s-a lovit, prima care alearga e mama. Daca cel mic e bolnav, mama fuge de la birou, indiferent ca e in mijlocul unei sedinte sau pe terasa la cafea, sa duca puiul la doctor. Mama il spala, mama ii citeste povestea, mama il culca, mama doarme ani la rand cu el in pat. Mama se trezeste cand puiul plange noaptea, mama prepara medicamentele cand e bolnav si tot ea se trezeste sa i lea dea.
Ma scuzati, dar unde este tatal in tot acest desen?!! De ce mai fac cuplurile copii? Nu e de mirare ca din ce in ce mai multe cupluri tinere nu mai doresc sa aduca copii pe lume. Daca imaginea arata asa, femeile tinere se sperie. Pare ca toate femeile care au copii nu mai au strop de libertate, in timp ce pentru barbati nu se schimba nimic. Viata lor profesionala e nestingherita si nu sufera in niciun fel, in timp ce femeile trag aer in piept, stau luni sau ani acasa, ca dupa aceea sa o ia de la capat in profesie, de cele mai multe ori. Pentru ca in Romania societatea penalizeaza femeile care cresc copii, nu o incurajeaza in niciun fel.
Dar sa ne intoarcem la intrebarea de mai sus: baieti, de ce va feriti de copiii vostri? Nu vreti sa ii cunoasteti? Nu aveti nicio curiozitate sa aflati ce au acestia in capsorul lor, ce gandesc, ce legaturi fac, ce intrebari si nedumeriri ii framanta? De fapt, de ce v-ati dorit copii? Poate ar trebui sa va intrebati mai des. Sigur a existat un motiv pentru care ati vrut sa aveti casa plina de sufletele acestea nevinovate, pe care le-ati adus pe lume si pentru care v-ati asumat raspunderea cresterii. Da, exact asta ati facut cand ati decis ca vreti copii: v-ati asumat o responsabilitate. De toate felurile, nu numai financiara. Nu, nu sunteti doar acei zei care aduceti bani acasa, sunteti parte din decizia conceperii si a cresterii lor, a devenirii lor oameni. Iar copiii au nevoie si de voi, tatii lor, pentru a deveni oameni.
Copiii au nevoie de ambii parinti in viata lor pentru a creste sanatos, armonios, voios. De tati activi, implicati, prezenti, veseli, pozitivi, alaturi de femeile lor. Copiii au nevoie de tatii lor cu care sa joace, sa exploreze, sa rada, sa faca poante si sa comploteze, dar si de tati in ale caror brate sa planga atunci cand au nevoie, sa fie stersi la nas cand sunt bolnavi si la fundulet cand au nevoie, sa le faca dus si sa ii maseze, sa ii imbrace si sa ii dezbrace, sa ii hraneasca, sa stea cu ei acasa cand mama nu e, pentru ca poate nu mai are chef intr-o zi sa petreaca timpul acasa. Copiii au nevoie sa strige TATA si sa li se raspunda, indiferent daca sunt fete sau baieti! Copiii au nevoie de tata alaturi de ei cand deseneaza, cand canta, cand viseaza, in vacanta sau acasa, la sedinta cu parintii sau la serbari, copiii au nevoie de o vorba buna din partea tatalui si de o strangere calduroasa in brate.
Mama isi asuma de cele mai multe ori mult prea multe roluri, dar NICIO MAMA NU POATE FI SI TATA in acelasi timp.
Daca nu acum, cand sunt mici si cand vor sa faca totul pentru voi, ca sa le dati atentie si sa ii iubiti, cand veti petrece timp cu ei? Cand vor fi adulti, poate ganditi. Ei bine, cand vor fi adulti prapastia dintre voi va fi atat de mare, incat nu veti avea nici macar un subiect in comun pe care sa cadeti de acord. Iar copiii isi vor aminti de lipsa voastra din viata lor de acum. Cum si ce le veti spune, ce le veti explica? Ca ati fost plecati sa faceti bani ca sa o duca ei bine? Va vor multumi politicos, iar golul lasat de absenta voastra va ramane si se va adanci dureros.
Dedic acest material tatalui meu, pe care mi-l amintesc ca ma mangaia cu lacrimi in ochi cand eram bolnava, in copilarie si imi spunea ca i-ar placea sa ii dau lui boala, ca eu sa nu mai sufar. Tata a muncit mult cand eram eu copila, dar s-a jucat mult cu mine cand era acasa. Tata o ajuta pe mama sa ma creasca. Tata mergea cu noi in vacante si facea totul ca noua sa ne fie bine. Tata ma incuraja cand ii spuneam de ce ma tem, nu radea de mine si nu ma ironiza. Tata ma ajuta azi pe mine, de ani multi, sa o cresc pe Teodora. Pentru ca stie ca imi e greu singura acasa ziua. Face lucrurile asa cum l-am rugat eu, fara sa imi puna conditii. Cand plang azi, tata gaseste o vorba buna sa imi zica. Si pentru mine acest lucru este foarte important. La fel a fost si bunicul, care astazi nu mai e. Dar care imi citea povesti si imi punea carti in mana. Cu care povesteam seara pe prispa casei, care se juca cu mine cand eram mica. Imi amintesc perfect jocurile lui. Astazi, bunicul meu nu mai este si tare dor imi e de el. Stiu ca de acolo, de sus, bunicul ma vegheaza si ma ocroteste cu sufletul lui bun! Tata si bunicul mi-au facut copilaria frumoasa si azi ma simt puternica pentru ca ei au existat atunci in viata mea. Astazi sunt puternica, pentru ca ei m-au invatat sa fiu asa, mi-au lasat aripile sa creasca si mi-au facut loc sa zbor cand a venit vremea. Nu s-au opus zborului, au fost acolo si s-au bucurat de sunetul care s-a auzit in aer.
Cam asa simt copiii lucrurile. La 40 de ani, copiii din noi simt la fel. Uitam lucruri, jucarii si papusi. Asa suntem noi, oamenii. Ne amintim insa experientele si cum ne-au facut oamenii sa ne simtim. Figura tatalui in viata noastra ramane si ne urmareste, cu bune si mai putin bune!
Inca mai aveti timp sa indreptati lucrurile, sa stiti! Puteti incepe de azi, sa nu va mai feriti sa ramaneti acasa singuri cu copiii vostri. Sa va asezati pe podea si sa vedeti lumea de la nivelul lor, impreuna cu ei!
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici
19 răspunsuri la “Baieti, de ce fugiti de copiii vostri?”
Buna. Eu sunt una din mamicile fericite. Sotul meu nu concepe sa nu stea cu cea mica. Vine la ora 13 acasa si se ocupa de prichindica noastra de 5 luni. Pentru el nu este un chin. Este o placere sa stea cu fetita….mai ales cand vede ca asta mica ii zambeste si il ia in brate…asa cum stie ea. Nu e de acord cu tatii care sunt doar cu numele “tati”. El mereu spune. Amandoi l-am facut…amandoi ne ocupam de copil. Tu ai purtat-o 9 luni in burtica si te-ai bucurat de fiecare miscare a ei….acum lasa-ma si pe mine sa ma bucur de fetita mea….care e bucatica rupta din sotul meu. Asa ar trebui sa gandeasca toti tatii. Pentru sotul meu este o mandrie si o relaxare sa iasa cu asta mica la plimbare. Va pup si o zi minunata sa aveti.
Ei, ce frumos e sa auzi si asa ceva!! Te mai asteptam pe blog cu povesti asa frumoase!
Era vorba despre BARBATI. Nu despre ratati care ajung acasa la ora 13:00
Nu inteleg ce vrei sa spui cu ora 13. Poti fi mai explicit?
Nu cred ca un bărbat care ajunge la 13 acasă e ratat cred ca e o persoana muncitoare care își face timp pt lucrurile importante din viața lui
Eu cred la fel.
Ce frumosssss! M-au năpădit lacrimile! Mami, ești foarte binecuvântată avându-l alături pe soțul tău, un om potrivit lângă tine, un tătic minunat pt fiica voastră!
Multumesc mult, draga mea! Da, este un tata minunat! Si le-a dorit pe fete si se vede asta in fiecare zi. 🙂 Dar si eu l-am lasat sa contribuie, nu am pretins nici eu ca pot face si ca trebuie sa fac eu tot.
Salutare,
Nu este cazul sa generalizam aceste povesti cu femeia care le face pe toate si barbatul impasiv la nevoile acesteia.
Nu este cazul sa le plangem de mila tuturor acestor femei.
Fara a generaliza, este strict treba lor cum isi aleg viitori tati pentu copiii lor, iar daca au facut o gresala in alegerea facuta, este cazul sa aiba taria de caracter si sa si-o asume. Cand au ales ca partener un mascul Alpha, un barbat feroce, rece si impasiv, ce se asteptau? se asteptau cumva ca acel barbat sa devina brusc un tata iubitor, protectiv si un partener care sa le ajute in tot ce fac? Cand au ales ca sot barbatul cu bani, masina scumpa etc. care era in stare mai degraba sa renunte la relatie decat la bunuri ce se asteptau? se asteptau cumva ca el sa isi dedice viata brusc alor principii pe care le-a deprins.
Sau privind lucrurile din alte puncte de vedere cum ar fi replica “nu mai am libertate”. Daca liberatea ta inseamna iesit in club, mers la manichura etc. iti privesti libertatea din momentul acela total gresit. Copilul vrea sa fie alintat, mangaiat nu zgariat de unghiile kilometrice pe care le ai, vrea sa adoarma langa cineva caruia ii pasa de el, nu sa se trezeasca si sa apara langa el cineva care miroase a fum si alcool, vrea sa auda ca totul va fi bine, nu pe cineva care se plange ca nu ii este recunoscuta munca.
Deci tu acea femeie ce te plangi ca faci o groaza de lugruri in timp ce sotul tau nu te ajuta, gandeste-te ca poate copilul a fost un accident, sau, poate l-ai facut cu toata raspunderea, dar gandeste-te ca tatal copilului tau este alegerea ta. nu a lui, si daca va avea probleme cu asta, mai exact cu lipsta partii masculine din viata lui, gandeste-te ca acea persoana a fost alegerea ta. Nu mai fi ipocrita si nu mai incerca sa arunci vina
Sunt de acord cu ce spui, ca deciziile sunt asumate, ca si ca cei mici nu isi aleg tatii. Insa esti si tu de acord cu mine ca un copil este al ambilor parteneri si responsabilitatile trebuie impartite? Ca si mamele lucreaza si ele sunt obosite in aceeasi masura cu tatii.
Nu toti tatii sunt cum ati descris mai sus… poate ca sunt mai multi decat cei responsabili … ma gandesc ca un parinte care nu doreste sa si petreaca timpul cu copilul sau nu il iubeste indeajuns.
Sigur ca nu sunt toti tatii la fel. Am descris o situatie de care se plang din ce in ce mai multe femei in jurul meu.
Eu la fel am un TATICOOL. Cum se spune mai nou. Si e lângă noi mereu orice ar fi. Până și internat în spital a stat cu fetița la nevoie. Eu cînd recent angajată. Eu sincer sunt fericita cu soțul pe care îl am. Pot spune k isi petrece mai mult timp cu fata jucandu-se si fiind în lumea ei decât stau eu să mă joc cu ea.
Pai ce sa zic, imi place sa aud asa. 🙂 Felicitari!
Si eu sunt una dintre acele mămici fericite si încântate de ajutorul sotului si de grija lui fata de puiul nostru care acum are 3 anișori si tati nu poate sta nici2zile fără băiat.E foarte implicat în tot ce înseamnă copil de la baie si pana la medicamente.Sunt foarte fericita de apropierea dintre ei 2.Dar într o alta ordine de idei sora mea dacă nu avea soacră nu cred ca reușea sa facă fata cumnatul meu e unul dintre aceea cu numele de “tati”.
Ma bucur pentru voi, asa trebuie sa fie!
Raspunsul la intrebarea asta cu de ce barbatii, in general – nu punem pe toata lumea in aceeasi oala- nu se prea ocupa de copiii lor se gaseste in istoria evolutiei speciei umane. Nu suntem conceputi sa fim monogami si nici sa crestem copii in pereche. Cu siguranta evoluam in acea directie, ca specie, pentru ca tot mai multi tati se implica in educatia copiilor, comparativ cu acum 1000 de ani, de exemplu. Nici la casatoria si dragoste impreuna nu ne pricem, ca specie, de prea mult timp. Pana acum 100 de ani casatoriile se faceau din orice alt motiv (financiare de cele mai multe ori) , dar nu dindragostea. Si atunci – intreb- nu e oarecum firesc sa nu ne descuracm prea bine la casatorie din dragoste si crescut copii in cadrul acestor relatii ?
Cred ca taticii care nu se implica nici nu citesc astfel de bloguri.
Eu sunt dintre mamicile norocoase (sau care au ales bine din punctul asta de vedere cum spunea cineva mai sus).
Tati se implica cu drag in viata puiului nostru.
Probabil, dar nu e doar pentru ei…:)