Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Banii, libertatea si sanatatea

baniBanii si sexul au fost si cred ca vor mai fi si de acum inainte subiecte pe tema carora vom avea mereu ceva de adaugat sau de dezbatut. In realitate, cred ca aceasta se datoreaza faptului ca educatia noastra timpurie a lipsit cu desavarsire – nici acasa si nici la scoala, parinti sau educatori, care ar fi trebuit sa ne introduca si in aceste subiecte, nu au facut-o. Motivele importa mai putin, desi cel mai probabil nu au socotit importante aceste subiecte, cel putin nu la fel de importante precum matematica si limba romana. In orice caz, au sarit momentele cand ar fi putut sa ne familiarizeze cu subiectele si ne-am aflat apoi tarziu, cand a trebuit sa ne dam singuri cu capul de toti peretii, mai ales la bani, caci nu aveam exercitiul manuirii lor.

Am mai scris despre bani si cred in continuare ca ei reprezinta un subiect pentru dezbatut pe o platforma care vorbeste despre viata sanatoasa, dintr-un motiv foarte simplu: producerea si apoi gestionarea lor ne ofera sau nu libertate, iar independenta financiara aduce dupa sine liniste si chiar un ritm de a munci mai tihnit si poate mai scurt, in functie de nevoia fiecaruia care sta in spatele dobandirii acestora.

Dar copiii nostri? Cum se vor raporta ei la bani cand vor creste mari? Cum le va fi lor existenta? Am zice ca le va fi asa cum isi vor asterne, in functie de educatie si de joburile sau drumurile antreprenoriale pe care ar putea sa le ia. Dar stiti ca nu este chiar asa si ca sunt o multime de factori care vor contribui la relatia pe care acestia o vor avea cu banii. Nu e atat de simplu, sa ne spunem ca vor avea banii pe care ii vor castiga si sa ii invatam ca cel mai bine este sa castige cat mai multi bani. Daca singurul nostru sfat va fi acesta, nu ne vom deosebi cu nimic de parintii nostri, iar ei vor avea aceeasi educatie financiara ca si noi. Stiu oameni care au bani multi si cheltuie tot ce au si stiu oameni care au mai putine resurse, insa se deosebesc de primii prin faptul ca ii gestioneaza foarte bine si nu ii aud plangandu-se niciodata, ba dimpotriva – isi acopera nevoile de baza, au si vacantele pe care si le doresc si, mai mult, economisesc regulat, pentru viitor sau pentru alte bunuri pe care in prezent nu si le pot achizitiona. Mai stiu oameni care sunt vesnic datori – au pierdut chiar sirul datoriilor pe care le-au facut in stanga si dreapta. Iar cand au un surplus de bani, in loc sa isi stinga datoriile sau o parte din ele, dimpotriva, ii cheltuie fara regret si pe aceia. In care din categoriile de mai sus ati vrea sa va stiti copilul ca se incadreaza, ce ati dori pentru el?

Totul depinde de noi si de ce ii invatam si cand abordam in casa acest subiect. E la fel ca la orice alta tema – de pilda, daca noi ii vom face mereu ghiozdanul, in timp ce el se ocupa cu altceva, sa fim siguri ca nu va sti sa isi aseze o geanta si necesarul ei nici cand va fi adolescent. Mereu isi va cauta ceva si nu va gasi, mereu va fi convins ca el nu greseste, ci altcineva este de vina ca nu i-a pus si lui acolo un pachet de batiste si tot asa. Cu banii, la fel, daca nu le intelege intrebuintarea de mic si valoarea, greu va fi la varste mai mari.

Si mai depinde de noi si de relatia pe care noi o avem cu banii. Ce vede copilul la noi – cheltuim ultimul banut si apoi incepem sa ne plangem ca nu mai avem si cautam surse alternative pana la urmatorul salariu? Ne vede cum sunam la parinti sau prieteni sa cerem/sa ne imprumutam deindata ce am atins fundul portofelului? Sau ne vede chibzuiti, cu liste de facturi si de cumparaturi si cu dorinta de a mai pastra pentru neprevazute, de a nu cheltui ultima centima pe lucruri inutile. Le-ati povestit copiilor despre economii? Sau le spuneti ca mergeti la serviciu sa faceti bani ca sa cumparati hainute si jucarii? Caci daca procedati asa, stiti ca ei va vor intreba la finalul fiecarei zile sau la final de luna ce hainute si jucarii ati cumparat pentru ei, ca doar de aceea ati spus ca mergeti la birou? 🙂

Povestiti in casa despre o vacanta mult visata pentru care vreti sa economisiti si v-ati hotarat ca timp de 1 an sa strangeti fiecare banut in plus pentru acest lucru? Puteti chiar sa puneti un borcan mare la vedere, cu eticheta VACANTA 2017, in care sa strangeti toti, implicandu-i si pe copii, pentru ca  este si vacanta lor. Un fel de pusculita a familiei, dar o ocazie excelenta de a-i invata pe copii sa se poarte responsabil cu banii, asa incat sa poata avea ce isi doresc, chiar daca nu pe moment. Borcanul pentru vacanta poate fi orice – bicicleta, un TV mai pricopsit, o masina de spalat vase, orice implica resurse mai multe, pe care nu neaparat le aveti sau sunteti dispusi sa le puneti la bataie in acel moment. Merita exercitiul chiar si de dragul exercitiului si al demonstratiei pentru copii, daca nu din considerente financiare. Ideea nu este sa le aratam copiilor ca noi muncim si avem resurse, iar ei pot sta linistiti si confortabili, ca noi avem grija sa le satisfacem toate capriciile. Caci in felul acesta ce le demonstram este cat de usor se pot cheltui banii, fara probleme si fara vreo discutie sau restrictie. Ceea ce vor face si ei, intocmai.

Nu e bai sa lasati niste banuti pe mana copiilor, sa stiti. Asa cum ziceam, functioneaza dupa principiul simplu al exercitiului, pas cu pas. Desi ar putea parea perimata, pusculita ramane in continuare un instrument foarte bun pentru copii, care pot invata usor ideea de a strange banuti pentru ceva mai mare, pe care si-l doresc foarte mult – pe care o pot sparge o data pe luna cand devin mai mari si stiu exact ce isi doresc – carte, un DVD, o jucarie mai costisitoare. Iar cand sunt mici si mai nerabdatori, pe la 3-4 ani, dupa ce ii invatam cu valorile banutilor mici – 0.50 sau 1 leu, o pot sparge mai devreme, o data pe saptamana sau la 2 sapamani, pentru a-si cumpara lucruri mai mici – inghetata, minge etc. Interesant este ca putem observa si cum se raporteaza ei la bani in aceste perioade. Sunt copii care abia asteapta sa sparga pusculita si sa isi cumpere ceva, in timp ce altii nici nu vor sa se atinga de ea, vor sa mai stranga banuti. De altfel, sunt si studii care spun ca acest comportament al copiilor prezice modalitatea de raportare la finante ale viitorului adult si ce fel de comportament va avea in viitor – raportat catre consum sau catre economisire.

Stiu ca banii sunt murdari la propriu si nu ne dorim deloc sa ii vedem cum ii strang in palmele lor mici, sau stand cu ei mereu la indemana. Dar nu este deloc o solutie sa vorbim despre bani in soapta sau sa ii socotim cu spatele, sa nu ne vada copiii. 🙂 Este hilar, ei trebuie sa inteleaga rostul si semnificatia lor si ca depinde de fiecare dintre noi cum ii gestionam. Noi am avut discutia legata de cheltuirea banilor din pusculita pentru acadele, mai ales cand, dupa o perioada, a vrut sa ii scoata pentru o cumpara o jucarie – si, ca sa vezi, nu mai erau! 🙂 Cred ca a inteles mesajul mult mai bine cand a vazut pusculita goala, din care tot luase cate putin pentru boambonele, decat atunci cand eu ii spuneam ce se va intampla si cum va ramane fara ei, cand va dori sa isi cumpere jucaria mult visata!

Psihologii ne sfatuiesc, ca dupa ce intra la scoala, sa incepem sa le alocam saptamanal sau lunar o suma de bani, pe care sa o cheltuie ei cum doresc. Sa nu ne temem ca vor cheltui pe prostii, chiar daca noua asa ni se va parea, din afara. Pentru ei e important, testeaza, iar noi urmarim interesul copiilor nostri – pe ce le place lor sa cheltuie banii. Cat priveste suma, depinde de noi si de bugetul familiei, in orice caz – sume modice, de la 5 lei pe saptamana la 6-7 ani, pana la 50 lei poate, la 10-11 ani.

Ah, si ceea ce e foarte important, nu conditionati banii de buzunar ai copiilor cu implicarea lor in gospodarie sau cu temele si calitatea lor. Acestea sunt responsabilitatile lor, de care trebuie sa se ocupe ca atare, asa cum si noi o facem, parintii, fara sa fim remunerati de catre cineva. Deci banii sa nu fie folositi ca instrument de recompensa, pentru ca se creează un cerc vicios, iar demersul educativ va fi zero.

In orice caz, educatia financiara a copiilor este o componenta educativa importanta, care trebuie abordata de la varsta la care copiii incep sa inteleaga lucruri despre cum functioneaza familia si ce responsabilitati avem in cadrul ei. Si este un proces continuu, atat timp cat copiii vor trai in familia lor de baza. Totul cu scopul de a le pregati terenul pentru o viata independenta din punct de vedere financiar si implicit o viata libera, sanatoasa si echilibrata, din toate punctele de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.